Andrei Cornea

Noi suntem cei care Vindem vieți de saltimbanc Și-ți spunem că poți muri oricând Te știm, așa neputincios cum ești! Noi suntem cei care Te ținem de mână Și-ți șoptim când

din mașină tu urlai la omenire ne iubeam doar noi

și dacă mama ta s-ar culca cu tine îmi șoptește unul, stând pe vine, vei fi tot ce vrei tu să fii un impotent știutor al hazardului și ea îți va purta de grijă. și dacă mama ta s-ar culca

ea zise că mă dă dracu dar eu i-am zâmbit larg/ și am căutat din priviri aparatul de fotografiat/ ea.../ ea își căuta mingea galbenă și începuse să fredoneze vrute și nevrute/ se gândea probabil la

fade out...calorifer pus pe nivelul 3. umbrele frigului se întrezăresc la ferestre. nu ninge încă. toți oamenii de zăpadă ne-au trădat și s-au dus să spele vase în țările calde. ce căcat oribil, aș

aș vrea să nu te mai aud vorbind acum! de rău ne vom ocupa tot noi mâine dimineață.

pe strada principală momâi din sticle de bere scriu istorie povestea fiecăruia zace pe asfalt ascult din când în când Tom Waits ne lăsăm numele la fiecare colț de stradă pe

îmi ating sexul îl simt într-o masculină intimitate deliberat moral voluptate privesc la monștrii care ies din mine și mi se scurg în palme scârbit îi voi ține aproape

aprindem felinarele și privirile ard încet și moliciunea trupurilor transpare gri revărsată pe perete se împarte în două a venit vremea îmi curge sânge din nas privesc tăcut

de atâtea ori aud imaginea ta curgând pe marginea chiuvetei dimineața asta chipul tău pare palid și osos trecut prin amorțeala nopții tu taci acum îți simt un gând ascuns sub piele

Picătură cu picătură, timpul se prelinge sacadat Iar personajele din hârtie colorată Umbresc pavajul fleșcăit, călcat în picioare De câțiva dintre noi. Ploaia se lasă pe mine într-un

Veneam cumva în urma lui... era o seară târzie de sfârșit de septembrie. Becurile răzlețe din parc ne luminau când vârfurile picioarelor când fețele tăcute. Curând aleea se termină lăsând loc unui

îmi aștept rândul să intru pe ușa din dos e frig ploaia se lasă pe mine într-un stil greoi mi s-au umezit mustățile și toată nicotina strânsă acolo se topește între buze privesc asfaltul

apari ca un vrej de mazăre peste pietrișul dur și umbra ta în geaca de piele pare albastră te iubesc! sunt un pic beat și mă gândesc la tine erai parcă acolo dar se pare că suntem

îți tai unghiile cu o mașină veche de tocat carne macră și alte mărunțișuri după sexul în 4/4 privirile coboară oblic pe masă nu-ți poți dori pâine prăjită și compot de

ne înfășurăm carnea cu ce avem la îndemână murim pe rute ocolitoare încet încet

mâinile, pe tâmple, simt sudoarea timpului dintre noi, patima ne stinge în propriul trup hai să urlăm hai să ne ascundem ne pierdem în stări ca de prim ajutor hai să ne ascundem vrei? pe

mai știi zidul de cărămidă roșie ne înghițea pe rând trupurile pătimașe în noaptea aceea ne-am măsurat răsuflarea piele pe piele mai știi pe câte bănci ne-am lăsat povestea să

totul a devenit limpede când ți-am spus da, eu sunt gabriel, gabriel al tău iubito ține-mi aproape trupul meu istovit în noaptea asta vom lăsa urme de sânge proaspăt sub

Ne-am putea uni destinele în 48 de ore Pe toată lungimea și limita canalelor de televiziune Și toate problemele ne-ar apărea în direct Și lumea ar mușca din ele Vărsând lacrimi din fiecare casă

moto: \"together we stand divided we fall\" Pink Floyd Ne așezăm cuminți pe rafturi Suntem încolonați, privim Înainte și cântăm Un imn al agoniei

în camera de hârtie stăteam goi și număram pietricele colorate cu miros de scorțișoară vanilie și portocală ne împreunam picioarele reci sub așternuturi adormeai zâmbind iar eu priveam cum

si cu toate că simt ceea ce sunt, precum soarele care dispare cu fiecare amurg îmi dau la o parte câte-o mască în fiecare seară dar imaginea devine din ce în ce mai neclară și nesiguranța

teribilă dimineața asta îmi spun și totuși mă alătur liniștii animalice suspectată de zâmbetul trecătorului