Andrei Badea

Botul ei roz era locul de întâlnire a zeci de muște zgomotoase care aveau probleme ierarhice de așezare la masă. Parcă având conștiința drepturilor conferite de religie, vaca stătea întinsă pe o

Botul ei roz era locul de întâlnire a zeci de muște zgomotoase care aveau probleme ierarhice de așezare la masă. Parcă având conștiința drepturilor conferite de religie, vaca stătea intinsă pe o

Tăcerea nopții nu s-a evaporat complet, iar bidineaua silențioasă a primului zugrav trimis de soare abia nuanțează cerul de peste munți. E o dimineață de iarnă aproape perfectă. Imperfecțiunea e

„When I was young, it seemed that life was so wonderful, a miracle, oh it was beautiful, magical.” Îmi amintesc, uneori, locul de unde am plecat. Asta se întâmplă în special vara, când mă

Unul din job-urile făcute în anii când săgeata direcției mele evolutive era căzută la pământ a fost cel de „bouncer”. Adică eram persoana care, la intrarea într-o discotecă de lux, selecta, din

Mirosul de transpirație m-a izbit în clipa în care vântul și-a schimbat direcția. Pe străduța îngustă nu se vedea țipenie de om, însă aroma iute de trup muncit în arșița amiezii vestea că mina

… și așa am coborât, într-o seară ploioasă, scările spre demisolul clădirii care adăpostea una dintre cele mai vechi „Maman”-uri din oraș. Intrarea bombastică în marmură albă, martora multor

Cimitirul Père Lachaise este unul dintre locurile pe care le vizitez cu plăcere, ori de câte ori am ocazia să bântui prin cartierele Parisului. Mormintele lui Enescu, Oscar Wilde și Jim Morisson

I-am spus ca pentru mine cel mai erotic moment al unei viitoare relatii va fi intodeauna clipa care precede primul sarut. I-am atras atentia sa se concentreze la acea unica secunda dupa care totul

„Hai, oprește filmul fanteziei!”, îți spune vocea necunoscută, ușor amuzată și cu o tentă voalată de consumul îndelungat al nicotinei. „Filmul” în care ai fi putut încorpora bărbatul care stă

Atlasul era vechi, iar paginile aveau colțurile unsuroase de nenumăratele călătorii făcute cu degetele subțiri de copil. Continente și țări colorate, unde pe fluvii subțiri, albăstrui, corăbiile

Vederea de la fereastra etajului 98 l-a fascinat întotdeauna. Acel puls incredibil cu care viața se zbătea în diferite forme la picioarele lui. Parcă era o vedere din Lilliput, cu vapoare minuscule,

Din difuzoare, se aud acorduri de chitară și vocea lui George Moustaki cântând “Ma solitude”, în tonalități duioase și cuvinte precum “Je ne suis jamais seul avec ma solitude”. Mă îndeamnă la

Puștiul n-avea mai mult de zece ani. Îmbrăcat într-un tricou albastru și pantaloni scurți de aceeași culoare, stătea alert lângă jgeabul de scânduri aspre care cobora într-un unghi sever către mal.

Vântul călduț părea încă îndrăgostit de orele acelea de toamnă indecisă, iar frunzele copacilor din grădină își mai șopteau secrete urgente în ora târzie a nopții. Nimic nu părea să indice apropierea

Stăteam întins în iarbă cu ochii închiși, urmărind șirul colorat de gânduri fugare și ascultând cum bat din aripi fluturii. O formă nediluată de serenitate. Uneori, mai spărgeam crisalida liniștii

Totul a început cu un timbru pe care copilul, în clasa a III-a, l-a găsit într-un plic cu alte imprimeuri poștale. Un timbru din Zanzibar. Zanzibar! Uuau! Ce nume! Ce rezonanță! Cât mister! Era

Pașii erau mici și bătrânești, iar bocancii camuflați în cerneala întunericului hârșâiau monoton peste pietre. Era un întuneric de toamnă, cu un grânar de stele risipite peste capetele noastre,

Sfârșitul verii e undeva în prima decadă a lunii august. O zi aparent identică cu oricare zi a acelei săptămâni. Soarele încă nu și-a scurtat perceptibil prezența, lumina lui mai îngroașă mierea în

Coarnele nichelate ale ghidonului de bicicletă se înfierbântaseră de la soarele bine înfipt în zenitul zilei. Împreuna cu W., am pornit de dimineață din Aswan într-o peregrinare prin sate cu nume

Stelele Cindva, trupurile noastre Au fost stele. Nu incerca sa-ti amintesti, Timpul avea pe atunci, alta culoare. Apoi spulberati am fost, In dimensiuni Abstracte, Fara denumiri si

Sub degetele băiețelului, petalele margaretei cad una câte una: „mă iubește”, „nu mă iubește”, „mă iubește”… Corola rămâne ca o mică monedă galbenă, cu o singură petală fluturând timid,

El îi iubea negrul nediluat al genelor care-i mângâiau obrajii. Albul dinților care se scufundau nemilos în carnea piersecii. Îi iubea roșul tăcut al buzelor, Și

Rugăminte În imensa catedrală I-am strigat numele.... zicând: \"Clonează-mă Doamne, că nu-ți cer prea mult. Lasă femeile care m-au meritat Să mă aibă Pe dea-ntregul. Împarte-mi