Andrei Badea

I-am spus fără vreun reproș: „Te-ai îndrăgostit de mine văzând în sistemul meu de valori propria ta reflectare. Ai intuit în cuvintele mele, ce-ți sunau cunoscut, deschiderea spre o dimensiune pe

În satul de munte pe care sufletul meu îl numește „acasă”, a dat prima zăpadă a iernii. Anotimpul de nea a coborât peste noi cu fermitatea unui ascensor scăpat de sub control. Imensul sandviș

Localul geme de lume în seara asta rece, din luna cadourilor. Suntem iar împreună un obicei vechi, care dăinuie de la moartea accidentală a lui Radu, este să ne revedem, noi cei care facem parte din

De îndată ce am răsucit cheia în ușă, am știut că singurul loc cald în cameră va fi în brațele ei. Pereții văruiți în alb, aproape îndurerând ochii, se reflectau mat în cearceafurile proaspăt

Palatul sufletului are o mulțime de încăperi. Fiecare cameră are farmecul, misterul și parfumul ei unic. Prin multe dintre ele au trecut, sau chiar s-au stabilit, persoane care, de-a lungul anilor,

Soare, soare, soare. Seva vibra primăvăratec în frunzele castanilor, iar candelabrele întoarse ale inflorescențelor erau locul de întâlnire al albinelor. În lumina caldă, ele se desfoiau luxuriant,

De când se scrie istoria, noi, oamenii, nu facem altceva decât să ne legăm libertatea. Trăim într-un permanent proces de înrobire: cu lanțuri imense și grele de valori materiale, cu parâme

La deschiderea ușii, căldura m-a copleșit, de parcă aș fi intrat în curentul de aer al unui uscător de păr mânuit de ciclopul responsabil cu ecologia amazoniană. Batalionul de grade Celsius

O scurtă perioadă din viață, am avut fobia șerpilor. Erau ani luminați de candoarea vârstei. Șarpele din pomul cunoașterii, șarpele care putea hipnotiza victima, șarpele uriaș capabil să înghită

Glasul monoton al preotului îngâna, pe tonul unui bondar nehotărât, „…azi pecetluim mormântul roabei tale…”. Cu stângăcie a lovit cu lopata, ciobind în marginile cardinale ale gropii, semnul

Coyoacan. Mexico City. Strada era largă, construită înțelept, cu gândul la generațiile viitoare și la mașinile lor. Pomi tineri, munca unor horticultori ai unor timpuri mai apropiate,

Imensa fereastră care despărțea localul de lumea multicoloră a plajei reflecta la ora aceea luminile fade și translucidul mișcărilor celor aflați la mesele din spatele meu. Cele două lumi se

M-am apropiat de banca veche pe care stătea bătrânul, mai degrabă din cauza oboselii, decât din dorința de a face conversație. Pe muchia orizontului, soarele dădea din picioare printre

În minusculul aeroport din Kajuraho, am întâlnit un tumult tipic indian. Era greu de imaginat care sunt călătorii și cum se deosebesc ei de cei care au venit doar ca însoțitori. Așteptam avionul

Castaneda amintește, într-una din cărțile lui, o temă pe care Don Juan i-a dat-o spre studiu și aprofundare. Era vorba de importanța recapitulării mentale a interacțiunilor cu oamenii pe care i-a

Aseara, la o ora tarzie pe un bulevard bucurestean, am fost depasit (pe dreapta) de o masina. In fractiunea de secunda cand ni s-au intalnit privirile am revazut-o pe fosta mea iubita, marea mea

Pe ușa camuflată cu vopsea gri dormita o tabliță pe care scria cu litere mari de tipar MANAGER . Cineva a trecut pe acolo și cu un marker negru a completat: “MANAGERul fericirii”. Femeia de serviciu

Iti privesc degetele tale verzi Ce au dezbracat miezul de nuca De iile lor subtiri si laptoase. Ceasornicar al fructelor necoapte, te numesc. In dansul falangelor alegi cu gesturi

Flacăra delicată a lumânării se zbate ușor în curenții de aer nevăzuți, desenând umbre tremurătoare pe trupul tău. Întinși peste cearceafuri răcoroase, ascultăm „Anotimpurile” lui Vivaldi. Acum e

Soarele bătea pieziș în pălărioarele de țăran vietnamez, metamorfozate guliverian în umbrele de plajă, sub care dormitau, neocupate, chaise long-uri albe. O briză delicată aducea un aer răcoros,

Lacul se întindea, ca o baltă de plumb topit, până la balamaua orizontului, peste care scârțâia în vânt tabla cerului, ștearsă în aceea zi cu un burete murdar. Era o zi de toamnă târzie. Pe

Ulise a fost un laș, când a decis să asculte cântecele suave ale sirenelor legat de catarg. El s-a declarat doar precaut. Vocile sirenelor au încercat să-l ademenească, l-au făcut să sufere

Mi-am dat seama că deține această calitate, abia după ce am cunoscut câțiva oameni din jurul lui. Când l-am cunoscut mai bine, am cedat prompt acelei emanații fascinante. Avea un Midas touch

În foarte rare și disperate situații, îmi imaginez cum unii mușchi circulari din corpul meu iau o formă asemănătoare unei diafragme dintr-un aparat fotografic. Văd nervul controlor, responsabil cu