Andrei Albu

Tu stai ocrotită de brațele mele cu o gravitație difuză și tremuri odata cu ele când me sperii c-o-ntrebare confuză: “Ce-am fost noi înainte de noi doi?” și-acum tu cu ochii tăi limpezi

Precisă ca o secundă elvețiană, doar ea știe când va tăia arcul în care te legeni ca un prunc. Până atunci se va machia doar atât cât sa fie dorită, nu ignorată, nu adorată ci doar iubită.

Recent a observat că începuse să doară toracele și hipocondrul stâng (era cam a doua sau a treia oară). Recent observase că o țigară, și Miles Davis sau Andrieș ajută, remarcase că fosta lui

Uneori n-ai timp să o săruți dar când o faci ți se topește ceasu-n buzunar și secundele ticăie invers când limba ei îți unge limba ta cu miere. Pe fereastră vezi soarele cum apune înspre

Maria cântă la violoncel dar în secret visează să-și sacrifice instrumentul prin foc: visează la Jimi Hendrix și Woodstock… Maria are un cercel ce vibrează La-440: “Nu pot să

Am fost închis zile în șir în orașul ăsta în care diavolul îmi acordează chitara și-mi spune “mai cântă un blues, ca să plecăm și mai târziu acasă cu sufletele-n buzunar și-un acord minor

Stai întinsă-n pat cu perna făcută tranșeu, ești frumoasă dar ești obosită azi… Vezi tu, nimeni nu e constant, nici măcar eu, dar te las să-ți reconstruiești buza de jos și strălucirea

Într-un ventricul se naște un pește cu solzi din carne vie. Tras cu fir de mătase spre cumpăna aortica dintre ape coboară spre centrul ființei mele în valuri sistolice. Într-un univers

Dimineața nu se născuse încă eu umblam pe străzi să-ți cumpăr flori. Plouase toată noaptea cât te-am privit în somn: mi-am amintit cum trăgeam amândoi din aceeași țigară, când ploaia

Lumea mestecă haos și-l scuipă scârbită spre Dumnezeu! Tu te dai cu capul de pereți, iar geneza pare că ar călători cu viteza luminii pe lângă tine… Lumea e făcută din ciment, iar oamenii

Ca și cum n-ar fi eșarfa de le ochii tăi lasă să patrundă în adânc fiecare mică parte din mine În momentele tale de maximă orbire sufletească îmi recunoști chipul doar după parfumul

Aventura poveștii noastre avea un tempo mult prea încet, apoi prea rapid, prea albastru... Atât sfârșitul cât și începutul le știam dinainte ca ceasul să fie șase fix, iar eu să

Atunci când dormi unghiile mi se-negresc îmi cresc groase și ascuțite ca niște dinți iar din ele începe să-mi picure, întunecată (noroiul sufletului meu) durerea. iar tu, atât de

Asculți blues? te-ntreb, așa, fără s-aștept un răspuns. Firește că nu, mai ales c-ai trăit în acest oraș atât de frumos și ascuns. Și nu te-ai trezit niciodată dimineața mahmură și

Uneori am asurzitoarea senzație că aparțin altor locuri: degetele mâinii stângi se zbat dureros ca un fluture prins, ca o aripă-n formare. De sub umeri îmi apar semnele altor