Andreea Maresi

„Nu merită să trăiești doar pentru a muri! Omul, doar o ființă efemeră, își are destinul scris în stele. Dar ce este cu adevărat destinul? Merită într-adevăr să te naști în această lume infectă,

Viața, asemenea unui cub de gheață, Rece, cristalin, ascuns în ceață. Frumusețea, speranța de-a n-o suprima; Seninătatea… Dorința ta este de-a nu lăcrima. Încet, obișnuința crește, Cubul e

Fragment rupt dintr-o poezie, Amintiri…tot ce-a mai rămas e-o reverie. Totul trece, totul dispare, gându-i efemer… Viața merge cu pași ușori, E-un mister. Versurile vieții, albe…fără

Picăturile cad pe pământ când Gălăgia ploii mi s-agită-n gând Meditez la visul ce-mi zboară Melancolic ca o coardă de vioară. Sunt în căutarea sunetului potrivit Imaginația-mi se-ndreaptă

Timpul își spune frustrările, Dorești să rămâi, el te împinge, Secundele curg ca valurile Nu poți înfrânge. Privești în spate, Trecutul e pustiu Auzi totul doar în șoapte, Ai fi vrut să

Lumea, o carcasă plină de răutate Gânduri egocentrice, ca o eră antică Îndur cu ochii ațintiți în singurătate Mă întreb…De ce a devenit așa sălbatică? Zilele alunecă, universul