Poezie
Straină în propria lume
1 min lectură·
Mediu
Lumea, o carcasă plină de răutate
Gânduri egocentrice, ca o eră antică
Îndur cu ochii ațintiți în singurătate
Mă întreb…De ce a devenit așa sălbatică?
Zilele alunecă, universul evoluează
Oamenii se nasc, trăiesc, dispar,
Pășesc prin viață, dar nu realizează
Că tot binele izolat-a fost într-un sertar.
Viitorul-și face loc, nu poți rămâne în trecut
Și omul, plin de-un scepticism cumplit.
Cu lacrimi, la pământ ești căzut.
Unde-i speranța? Vântul nu s-a potolit!
Mă scufund în abis, oftez cu îndurare
Sunt străină în propria lume blestemată.
Nu pot să mă ridic în picioare
Privesc în spate și rămân izolată.
Pustietatea m-a prins în gheare
Sufletul meu tânjește din mreje, plânge.
E greu să respir acest aer de însingurare,
Alerg spre o nouă lume, dar aceasta mă distruge!
024.565
0
Nu sunt un expert, dar cred că tu ești singura în măsură să faci asta.
Țin să accentuez șfârșitul care m-a impresionat foarte mult:
\" Alerg spre o nouă lume, dar aceasta mă distruge! \"
Felicitări și mult succes în continuare!