erodabilă
Simt cum cresc flori moarte în părul meu Mirosul lor îmi amintește de trupurile înecaților pierdute în largul mărilor sudului Oasele lor se contopesc cu nisipul adâncurilor Ideograme stranii
stimul pentru cuibărit
cum ar fi să aluneci în Vis (și) să te oprești în fața unor porți uriașe a căror măreție să-ți miște în putere să o întrevezi/întrepătrunzi să eziți, să găsești scuze nimicuri lucitoare
murală
nu mai știu cine pe cine păcălește să ne separăm mintea de trup picturi înnegrite în care madone nu-și mai strâng pruncii la piept și poezie cleioasă și cer de martie amăgirea
despre fenofaze
mă simt fertilă însămânțează o idee între faldurile imaginației mele să o port oriunde m-aș duce să flămânzească și să se îndestuleze odată cu mine să-i crească rădăcini în trupu-mi
clorotică interogativă în sensul acelor de ceasornic
câte ore depozitare-ale unor memorii țărmuri cândva conturate deșirate ca dintr-un vechi șal fire împletite stângaci într-un ghem sugrumat cu mâini sigure meșteșugit dăltuite în gheba
treptele urcă sau coboară
s-au îngrămădit scaunele în colțul încăperii stau piramidă șuie sunt speriate de lumină sau de întuneric mă întreb pentru că aici pe coridor nu știi niciodată în ce te scalzi răsărit și
de sub pleoape
dintr-o mângâiere degetele au săpat brazde adânci însămânțând lumina pe fruntea-ți înnorată catedrale zvelte au săltat spre nori înșirându-i pe turlele lor într-un șirag fluid iar trupul ți
rotativă
limba ți-e stearpă mai bine ai smulge-o și ai arunca-o peste umăr să-ți poarte noroc ... am să vin în urma ta o voi ridica blând voi fi iară buna samariteancă voi îngriji rănile
dinga linga lena
e una din acele zile mohorâte apăsătoare când nimic nu intervine între tine și nori când păsările lipsesc de pe cer pentru că pur și simplu au alergie la gri când toți cei pe care-i cunoști mai
diafană
culorile se răsfrâng printre florile strivite de sticla ce se interpune între chipurile noastre cu geometrii din cele mai fanteziste tu un triunghi ce încape într-un cerc eu ploaia mulțime de
bucolică
aș vrea să-ți sorb dragostea dintr-un vas de lut ars crescut între palmele unui iscusit olar, ce-a ascultat cândva povestea cântului ce-mbujora obrajii copilei, fragedă făptură a
regresivă în doi
iubite culeg ploile din clepsidre și ți le prind în plete ce se-nfășoară în jurul copacilor ce nu înfrunzesc niciodată dăruindu-le veșmânt simt megaliți înflorindu-ți sub piele sunt
eliptica
azi am vazut cum cainele lipaia cenusiul zilei dintr-un ochi de apa a carei pleoapa de foc s-a desprins maiestrit origami leganat de vantul de est departe de fata descuamata a
trunchiata
as inchega o lume in care intre masculi si femele cerul indigo impregnat sa-mprastie viril stele asupra marilor nesfarsite si intr-un tarziu foliculii tai labartati sa-mi fie urne si
homunculus caduc
ti-ai crapat venele cu dintii si-apoi mi-ai scurs pe buze poezie trista am gustat sanul granulat al mamei copt in spuza am ascultat cum hainele fosneau purtate de vant departe de
lectie deschisa de histocompatibilitate
framant coca moale a unui trup de sirena esuata maini se afunda in carne sangeranda le plimb indragostita printre tesuturi hidropote ce ma urzica-n podul palmei stangi degete se contopesc cu
sibilei morganatice
madona, nu caut a te priponi pe-altarul ce ti l-am plamadit, framantand farame de lut (galben suferind) madona, nu-ti neg puterile de vindecare, dar cernite-s chipurile celor ce i-ai atins cu
