De ce-mi apari înspre apus, femeie,
Tu, iarbă, încolțind a bătătură,
Lăsând pe talpă riduri și arsură
Si răni de-nchipuite curcubeie
Fieraru-i orb, tocilaria-i goală
Pe nicovala timpului,
N-ai vrea să facem
din sufletele noastre îmbrățișate
un bulgăre de zăpadă?
Tu să-l rostogolești
prin ziua ce vine,
eu să-i descântec rotirea
până ce va deveni incandescent.
Apoi îl vom pune
Egale orele-n candelabrul zilei
curg prin arterele anilor mei.
Copacul Timp soarbe tot oxigenul din ei,
și vine o toamnă cu implacabil amurg,
când fluvii de îndoieli prin vene-s veșnic
În toamna asta în care
îmi cad în cap castanele
ca niște hoți la drumul mare
aș putea să scriu o poezie urbană,
despre autostrăzile din carnea ta,
despre ochii tăi inverziți
ca niște stele ce
I-a spus bunică-sa-ntr-o noapte,
Pe când era mai copilaș,
Să nu mănânce, prea mult, lapte
Si să nu plece la oraș.
De sfatul ei cel înțelept
O bună vreme-a ascultat
Dar a decis că-i mai
Acest text a fost postat, ca eseu aniversar, în urmă cu aproape doi ani și jumătate, pentru un om drag nouă, celor care am avut privilegiul de a-i fi citit poeziile … Nicolae Paul Constantin,
Un nimeni îmi reproșează,
că am terminat un gimnaziu de provincie,
că în general nu am relații,
pe la unii, ba pe la alții,
că stau la periferie,
că merg prea rar la teatru
si niciodată în
O poveste șugubeață
- Genul multe și mărunte –
Ne băsnește de-o drumeață
Ce-a ajuns pe-un plai de munte.
De-o fătucă mai fițoasă,
Cu pași galeși de cadână,
Ce-a pornit să mi-l descoasă
Pe un baci de
Cioc! cioc! cioc!...la ușă bate -
Pe divan citea Stamate.
E poștașul? Vax mandate!
Polițaiul? Ce să cate?
Întreținerea? Scutit!
De la cablu? Am plătit.
O fi popa? Îi dădui!
Vreo
Vă fac cunoscută invitația de a participa la concursul de epigramă cu tema: ”a cădea (eventual) pe gânduri”, invitație lansată de organizatorii celei de-a treia ediții a Concursului Național de
A apărut un stil mai nou -
Nu-i epigramă. Și de-aceea
Ma rog la bunul Dumnezeu
Să-ncreștineze epo..pe(i)a!
Lui Ioan Peia,
cu admirație pentru noul suflu dat Agoniei!
Mi se rostogolește ora într-un sicriu de jar
Precum argintul viu pe lespezile lunii
Prin cupa care arde calcâiu-ntreg al humii
Păduri cu brazi în brațe și flacără de var.
Topindu-te ca mine,
motto: Replica lui Ion Diviza dată lui Florin NEDELCU
la poezia \"Sinuciderea lui Narcis\"
\"Florine, complimentul tău
Îmi picură steluțe-n sânge,
Doar Anda-i supărată rău
Privește-o...
Mă vei căuta în fiecare femeie
frumoasă, (ce va urma după mine)
în clipele în care-o să iubești.
Însă, mă voi ascunde-atât de bine
încât nu vei putea să mă găsești!