Ancuta Morar

fetițele cuminți nu plâng supărarea te urâțește ține batista asta brodată tu ești o prințesă poartă-te cum se cuvine ai zece ani știu, plângi în fața calendarului proaspăt pus în piuneze dar

în piept un marș triumfal o fărâmă de nothing else matters sub talpă strivești într-un pogo greierii care ți-au intrat în ureche schimbă-te chiar dacă rozi toate zăbrelele cuștilor ursului

ne uităm la casa asta cu toții dintr-un punct se vede ușa închisă cei mai curajoși și triști sparg geamurile intră timid și descriu cu bisturiele lor detalii despre mobilierul

să redăm zilei mici bucăți de infinit din plexul solar e greu să scoți ceva când te bați în orgolii o mantie difuză de emoție te învelești cu ea în așteptarea unei a doua nașteri tot scuturăm

odată ce ai ajuns aici doboară-ți limitele înfrânează-ți poftele spală-te cu apă rece pe obraji și pune-ți pe cap basma curată scuipă-ți în sân fă-ți trei cruci ascunde sub fuste cuțitul ăla

Refuz voluptatea unui acord ontologic Între "de ce?" și "cum?" Pentru a ști “cine” Între pleoapa rațiunii veșnic deschisă Și glanda nedirijată Între vorbe și lucrurile din ele Așezare

Miracolul e că nu s-a întâmplat nimic Miracolele nu întrec așteptările Celor care le vânează Nici nu se prezintă sub limita acestor așteptări Altfel nu s-ar mai numi miracole Apar când ești

Mă întrebam dacă oamenii liberi sunt accesibili Dacă se opresc să stea cu tine de vorba și să te mângâie Eu dacă aș fi liberă aș alege să nu fac Mare parte din lucrurile pe care le fac acum Eu

În feed aceleași Știri de ultimă oră Nu știu ce lansare de gală A unui autor Necunoscut Fragmente din Filosofii de duzină Speakeri motivaționali Să ne facă Existențele Mai

Inima mea e păstrată cu grijă în Constelația Capricornului Pe care mi-o redai, în fiecare dimineață, cu un puls nou O stare de bine generală Cu filigran de lumină la fereastră Inundă pieptul cu

într-o pustietate ca în oricare colț de lume o fetiță stătea pe marginea unei gârle tristețea i se accentua cu fiecare orăcăit de broască ce imprima orelor un curs lasciv o tărăgănare

viziunea i-a apărut Mariei Angelica într-o noapte în care chinuită de vechile coșmaruri, s-a ridicat din pat și s-a îndreptat apoi spre bucătărie după un pahar cu apă apucând să facă numai câțiva

cu degete strivite dar sârguincioase totuși în pofida atâtor încercări ratate la care au contribuit inconștient sub dictări ale unei entități căreia nu-i port niciun fel de recunoștință încerc

copil cu trăsături arcuite și dulci lasă-mă să-ți adulmec obrajii buzele învelite în fașa surâsului ochii ca două lacuri de jad în care mă scufund la ceremoniile mele brahmanice odată cu

ziua în care te-ai simțit precum cicatricea unui fruct și ți-a fost bine la apus, au apărut lângă copacul tău niște mâini care au știut să te vindece, fără să le-o ceri fructele îndrăznesc

e ca și cum am fuma din narghilea nesfârșit aceeași emoție și pumnul din stomac un motor pornit în grabă eu ucenicul în dreapta ca și cum aș prelua o nouă slujbă toate invențiile despre mine

Am găsit odată o barcă ancorată la mal și eram singură În jurul meu musteau dorințele vii ale unor larve Cu fiecare minut care trecea nu le mai deosebeam de ale mele Nisipul tăcea, Iar lemnul

trotuarul este umed și întunecat noroc că, în ritmul celei mai bizare muzici, picioarele mele știu drumul pe de rost billie holliday mă poartă până la prima cârciumă în care vreau să îmi sting

mă strecor tiptil ca un poem haiku până în fundul sufletului meu prin toată efuziunea instinctelor adormite cobor tot atâtea trepte câte întrebări îmi pun zi după zi încercând să aflu unde

Sub coroane de paltini Bătrânii sărmani își târâie pantofii de duminică Cupluri cu vechime se țin de mână, fără să își spună nimic Studenți exuberanți, cărând dicționare imense Și primii bani,

În sala mare, aurie Citeam Săpunul lui Leopold Bloom Mă plictisea de moarte Tratatul de pedagogie Trebuia să scap De toate metodele De coerciție Trebuia să fug Să scap nesugrumată De un

Dublura mea a murit, S-a pierdut în ceața livezii, S-a lichefiat ca un șarpe speriat. E un loc liber undeva, aici, De astăzi îl ocup eu. Am învățat multe de la ea, Încât mi-e ușor să fiu la

Întotdeauna un cer oțelit Peste oameni grăbiți Mă face să revin La fetița cuminte Care doar privea pe geam Copiii, bunicii, animalele din lanț. Miroase atât de frumos a ploaie Totul e

Am fotografiat odată un băiat cu chitara, Era vesel și credea că salvează lumea Cu corzile alea ruginite și mâinile subțiri Am mers mai departe și am văzut trei generații de femei care se uitau