Anca Zubascu

ceea ce e și mai înfricoșător e modul în care totul se repetă ca și cum într-o dimineață m-aș fi trezit năucă și aș fi dat ceasul mult înapoi în fiecare secundă spun cuvântul îl împing cu

de cele mai multe ori nu era timp - sigur ăsta e motivul acestor treceri grăbite - ochiul scanează doar (rapid) ne iubim din ce în ce mai des printre bagaje nedesfăcute mâinile mimează -

și strada se zvârcolește sub picuri ca un trup proaspăt tatuat dacă oi fi având și eu vreun suflet atunci e sigur în paragină un fel de nesfârșit teren viran (știi, azi m-am gândit pentru

și viața era o cutie de suveniruri cineva ți le-a așezat cu grijă demult chiar dinainte de-a pleca la drum mama îți face cu mâna din prag e ultima dată casa așteaptă tâmpă în zare ultimul

Zilele de sărbătoare se recunosc ușor: Atunci, indiferent ce drum alegi, Simți tălpile zvâcnind în urma ta Ca o aripă. Sunt, dacă vrei, acele clipe Când poți să stai într-un ungher de unul

\"Ea face mereu bine\" Pentru că nu face, în genere, nimic Totul face. Lucrurile izbesc cu insistență. Oamenii se bat de ea încercând înca să o ajungă. Cunoaște tot, iubește tot, înțelege tot Și

“Aici nu mai stă nimeni” Am intrat doar eu, să mă conving. Mă furișez pe lângă mama, în tăcere, Doar pentru a verifica dacă respiră. Aș putea să vând tot la un preț rezonabil, Pe noi toți,

Nu-mi place să nu mi se întâmple nimic. În astfel de momente tresar din somn speriată Ca și cum o mână murdară m-ar ține de gură Iar mama ar muri departe, singură, Fără știrea mea. În astfel

pentru tine o să-mi scriu de azi viața și o să ți-o pun apoi la picioare iar tu cu degetul arătător vei mângâia-o ca pe-o hartă a nemângâierilor noastre vezi tu, n-o să mai simt de azi

Îți port chipul în palmă, mamă, Deși prea des strâng pumnul peste el. L-au desenat părerile de rău Din mângâieri ce s-au temut cândva Să te caute. Îi dau drumul rar Și-atunci, în zbor de

S-a rupt din ochi juma’ de iris, De-acuma vede separat. Din nas, la fel, juma’ de nară Adulmecă. S-a supărat ! Din buză tot o jumătate Sărută, mușcă-n altă parte. S-a dezlipit și-un deget

Atât de adânc au mușcat, prietene, regretele Încât de azi voi purta gândurile-n lesă Ca pe niște animale de nedomesticit, Ca pe niște focare de rabie, ambulante. Crezi că nu am văzut cum

M-am pierdut în lume Ca într-un giulgiu Prea mare. Iată-mă singură Cu propriile răsuciri, În război! Doar degetele de la picioare Ies după ajutor. Tânjind după

Sunt un copil. Nu răspund niciodată obraznic. Nu răspund niciodată. Visele mele au rămas la stadiul de moment T zero. Încă vreau, deci, să plec cu bicicleta pe lună. Se prea poate! Doar că nu am

Am observat că de câte ori spui unui bărbat că e greu să fii femeie te întâmpină un zâmbet resemnat și indulgent, ca și cum tocmai ai fi spus una dintre cele mai mari trăznăi. Nu te crede...sau te

N-aş putea niciodată pretinde oamenilor să fie buni. Aş putea dori sau aş putea cere dar nu aş putea, nu aş avea voie să pretind aşa ceva. O dată

Sunt recunoscătoare, mamă, Că m-ai învățat să plec! Pot azi să descui ușile Acestor vremelnice sălașuri. Poposesc. Pot foarte bine să îmi fac bagajele Mereu. Am strâns atâtea mâini la viața