Anca Zubascu

mai ieri s-a sfârșit lumea la mine sub geam nu se știe ce a dat-o gata dintr-o singură înghițitură fereastra mea e deasupra muchiei pervazul atârnă de după geam îmi admir falsul

sub haine trupurile țipă și se zbat își amestecă culorile și se prefac în vârtej de căldură gurile și-au învățat reciproc respirarea și ne-nțelegem clipind din gene ne ascundem ca-ntr-un

în diminețile în care n-am nimic de făcut stau în fața ceștii de cafea și rânduiesc lumea din motive bine întemeiate toate casele vor avea uși deschise desenez copii în brațele

ăsta e unul din momentele acelea în care oamenii și lucrurile din jur se încruntă la tine chestii de genu ce ai făcut tu în viața asta până acum și ce rămâne după tine etc din fericire n-ai

câteodată eu îmi pun rochia roșie tu te gătești cu un zâmbet larg și ne jucăm de-a pentru-ntotdeauna neapărat facem liste cu oameni și mai ales liste cu locuri unde oricine poate fi de

de mama îmi amintesc mereu într-un fel ciudat de parcă ar fi murit cândva într-o zi ploioasă în care nu s-a mai întâmplat nimic mama arată ca un om trist câteodată mai zâmbește din

în parc toți oamenii erau orbi în ziua aceea și am plecat mai departe îmi auzeam picioarele fugind după mine încercam să îmi amintesc dacă eram desculț când am plecat de acasă din când in

de fiecare dată înainte să plec fumez o țigară până la filtru și e mereu ultima mă văd închizând ușa după mine ca sub efectul unui sedativ ciudat picioarele calcă cu grijă și pentru prima

și cum stăteam întinsă pe podea cu brațele depărtate ca pentru înviere buruienile creșteau din mine ca dintr-o rană vedeam zile lucruri oameni hrănindu-se și cățărându-se spre boltă eu

mă amuză teribil oamenii care se întorc plini de satisfacție pe la casele lor zâmbind împăcați la gândul că drumul a rămas același dar parcă tot mai scurt îmi plac doar casele nelocuite în

nu e nimic pierdut câtă vreme ai morți de plâns și uși de deschis când plec nu las cheia sub preș nu am avut niciodată nevoie de motive ca să mă întorc sau poate nu am plecat

tu ține minte că există mereu lucruri și oameni de reținut sunt o serie de mărunțișuri pe care le-am dat sau primit ceva cald ceva ud și sărat ceva colorat ceva vechi toate vin din același

trebuie să fi fost neapărat toamnă fiecare și-a adunat gândurile și a plecat departe la casa lui omul a rămas desculț în ploaie cu tălpile pentru întâia oară în noroi gândindu-se că toamna

începuturi se găsesc nu doar în primăvară în floarea albă sau în mărul crud niciodată nu există momente nepotrivite pentru a greși niciodată nu există greșeli atât de mari încât să nu te poți

la mine e cald fiecare lovitură cade în gol lumea nu știe că eu stau ghemuită așteptând un cutremur de fiecare dată bătaia la ușă vine prea devreme mereu ea mă trezește mai repede cu un

nu mai cred de mult că iubirea promite așa că fii pe pace mângâierile nu leagă de obicei nimic decât degetele noastre în cel mai bun caz încercând să se găsească pe nevăzute nu cred în

în unele dimineți când hotărăsc că va fi soare pornesc în zori desculț gândurile rămân somnoroase în fața ceștii goale de cafea evit pe cât se poate cărările bătătorite mereu aceleași

și omul acela avea mereu o poveste de spus altora iar ei îl urmau astăzi însă vom vorbi doar despre mine niciun copil părăsit nicio casă la care să te întorci niciun căit dispus să

mi-am zis mereu de când m-am trezit eu urmăresc o linie imaginară trasată de o mână tremurândă mereu port la mine cele două monede să le găsească la nevoie cel ce îmi va închide ochii

te uiți tot mai rar în oglindă și îți dai seama că niciun motiv nu este destul de bun pentru viață pur și simplu nu e nevoie de temei închizi ochii mai des să lași destul

mă înghesui cu totul în acest ultim cuvânt cu genunchii aduși la bărbie e ultima pagină pe care o scriu în toate diminețile la căpătâiul patului găsesc o nouă zi ca o sacoșă goală seara e

nu sunt o fată sunt femeie pot să-ți arăt urmele legăturilor pe mâini iar pe trup am mâzgălite autografele unor amanți necunoscuți îmbrac o rochie nouă pentru fiecare tristețe dacă te

mama credea că dacă tot plec sigur plec să caut ceva și aștepta să-i spun că am găsit iar ea să poată plânge liniștită pentru întâia oară între timp m-am întors de multe ori mereu mereu am