Domesticire

Atât de adânc au mușcat, prietene, regretele Încât de azi voi purta gândurile-n lesă Ca pe niște animale de nedomesticit, Ca pe niște focare de rabie, ambulante. Crezi că nu am văzut cum lătrau printre gratii De fiecare dată când vreun binevoitor le mângâia Sau cum se adunau, lacome, fricoase, Lângă piciorul care le lovea în burta goală? Le las, deci, azi legate la intrare și supuse Cuminte, liniștită intru-n mine Și-aștept de-acu să vină cine-o vrea Căci nu mai e niciun motiv de-ngrijorare. Le voi dresa (să nu mă mai condamne lumea) Și le voi arunca, pe geam, carne din suflet Sau niște oase albe, curățate bine Rămase din iubiri mai vechi, azi consumate. Mă port în lesă de acum, nu vă mai temeți Căci inima mi-e simplu animal de companie.