Ana Urma

albit peste noapte orașul de zăpezi și de timp trăitor anonimul rescrie un vers pe o rună ne vorbim doar în scris despre cărți despre fluturi și maci și desenelor vagi mai trasăm

plutind pe alei cer trandafiriu simt mirosul culorile cu haine regale și curgeri egale toamna asta strigă de greieri solemnă prinde-n petale de roză târzie în ţipăt de clipe

Scriu, mintea acel calculator precis precizie chirurgicală un drum pavat cu intuiții Scriu, inima într-un tango cu pasiune își strecoară cel care gândește și adesea

se duc boemii unul câte unul înfăşuraţi în mantii de cuvinte stele căzând fac râului plinul unit cu alt râu odihna mai dulce şerpuind printre rune batut de frunză de mirt slobodă

între da și nu – încă o margaretă fără petale mesaj ratat – scuturată pe taste o margaretă iz de poveste – rând pe rând petalele margaretelor popas la cișmea – plină cu

muzica învăluitoare deși pe slow își puse rochia verde pe care cocorii cu aripile desfăcute prin locul exotic de origine al mătăsii, își prinse în păr clama argintie închipuind un

prefer ceaiul exotic vreau flori în păr prin aerul de septembrie se scriu poeme mici acolade albastre am zilnic în fața ochilor au o sălbăticie decât în alte ținuturi yerba maté si

pașeam cu avânt pragul zilei când o gheară brutal m-a oprit sfâșiindu-mi eșarfa, flori călcate-n picioare pirueta forțată și un pas înapoi desprind elegant frunza verde pictată în mătasea de

zâmbet de copil – tot soarele verii strâns într-o portocală

pe drum șerpuit printre rune las lumii arginții și caut prin mare de gânduri desculț mai slobod mă simt când marea e plină de stele și umbra fierbinte sub tâmplă zâmbește privind îndărat la

Într-o seară târzie, când stelele încep să se răspândească pe cerul adânc și misterioase umbre se întind dincolo de orizont, boemii locului se întâlnesc pentru a se tocmi la taifas. Nu e vorba de

dacă m-ar fi chemat gg ca şi ea aş purta pălăria cu boruri să-mi acopere ochii peste bronzul exotic ţinuta „all black” în stil androgin ca o zeitate îndulcit cu o broşă gigant bocancii de vară

mă văd prin negurile vremii copil citind o carte grea și cu coperte roase aud cum bucium cântă în ciripit de păsări somnoroase ea mi-a ținut la gânduri clad ades răcoarea codrului mi-a fost

fac larma să se stingă o masă pregătesc cu lumânări aprinse un oaspete de seamă si Te aştept să vii! pe masă scot o carte și rugăciuni citesc e post şi sărbătoare astăzi de-ajuns e

pregătită de cântec pădurea împreună cu vântul leagănă somnul florilor în mugurii moi miroase a verde văzduhul dimineața și seara tresar și inima bate în om, în pasăre, în floare după

ninge nostalgic se eliberează de floare Sakura m-a cuprins despre lună se înclină încet febra noului captiv în orașul cernelii amestec un ceai între două rostiri ne atingem în gânduri

ziua și noaptea se rotesc în oglinzi aburìnde măști inversate de timp ascund arlechini osteniți miroase a ocru în aer precum pământul a umbră desprinsă de păsări înspre alt anotimp

goi ochii acoperă distanțele între plasa de fluturi și iluziei trecutul cu ochii viorii pentr-un singur cuvânt aș da la o parte una câte una umbrele de-atunci conectat la un puls

ademenit cu flori stă cerul ca un clopot iar norii vii șiraguri îmbrățișează zarea asemănări îmi caut pe vârfuri calc încercul până un fir de iarbă descuie larg câmpia cărări împânzite de

Restituiri În candela veche mai arde un rest de fitil egal cu sfârșitul culorii în hăuri de galben respir suflarea măsoară și albul cenușii din vipii glisând printre semne de

O dorință izvorâtă de dincolo de mine, descifrează, cu bucurie ispititoare farmecul vieții, magia unei feminități fără limite a naturii atunci când totul dă în floare. Ca și cum „alungarea” ca o

floarea soarelui – în altă dimensiune pânza lui Van Gogh între da și nu – încă o margaretă fără petale concert de pian – pe ultima notă răsare luna

strigăt în toamnă - până și fibra chitarei răsun-a pustiu

Haiku sub clar de lună – și-n vârful unei crengi curge o voce