Poezie
Cântec de leagăn
Lullaby pentru lună și umbrele noastre
2 min lectură·
Mediu
blocați în tunelul iubirii
ne-am jurat să clădim fiecare celuilalt
un fel de acasă pentru eternitate
cu uneltele minții am început citadele
tu ai clădit primul în inima mea
castelul cu turnuri
cu multe nivele pentru coborâre scări duble
candelabre dantelele albe și roșii brocarturi podoabe
liftul se bloca mereu în al nouălea cer noi înăuntru
cu sete-nghițeam dumicații de aer
ca doi fumători înrăiți trăgând diferit din aceeași țigară
două puncte ardeam spre ființa luminii la steaua
întrupată din dragoste nouă
ne spălam diminețile cu raze retrase în palme
sorbeam timpului într-o clipă apa zilelelor toată
sferic ca mirii chagall pluteam și priveam deasupra măslinilor
ne credeam absolviți de greșeli de greșiți
uneori coboram mai devreme din leagănul lunii
hoinăream prin inima ta încă umblu dintr-o parte în alta
peste iarba crescută din semințele proprii
tremurul ei semănă cu al apei tot alta-n oglinzi
drumul invers e viu într-un semn
sub călcâi
când ne doare ceva știm locul și leacul
ca o pasăre udă cu aripă prea grea
cutreier desculță să nu te rănesc tot verdele copt
caut prin venele cave poezia vioara din vis
tu aprinzi o lumină doar privind spre castel
când nu ești când nu sunt
armăturile dor sus în turnuri un geamăt de ană fragil
se-ngână cu foșnetul ierbii leagănul lunii se mută sub tâmplă
împreună privim umbra dragostei noastre un munte urcând
de zile de nopți nesfârșit
001.874
0