Poezie
O vară în Ada Kaleh
2 min lectură·
Mediu
să plecăm dimineață
străbatem pe jos jumătate din cale
la prânz ne oprim în Ada Kaleh
servim o dulceață
desfacem de sâmburi smochinele coapte
culegem migdale și rodii din copacul promis
să nu uiți de caietul de schițe creionul și setul
de mine albastre
să plecăm, să plecăm, să stârpim sub călcâi
buruienile fricii, albul foilor cu litera minții
așa îmi spuneai
ne așteaptă cetatea zidită în trepte
încheiată cu floare prin rosturi
pe străzi fără nume bem cafea la nisip
ronțăim la migdale și dulcele candel
probăm chihlimbare, șiraguri și scoici
cu japsul uimirii scrijelim în pereții clepsidrei
ecoul sfărâmă cuvântul în sunete lungi
iubite dar ...Ada Kaleh
ascultă trăiește, mergi pe firul poveștii, spuneai
tutungiul îți vinde o pipă și-un gram de tutun
ibrișine amare de fum se înalță în aerul cald
vânzător de iluzii un bătrân ne citește în palmă șoptit
prin lentilele roz împreună privim viitorul
pe o liră îmi iei colivia și plasa de fluturi
covorul ne poartă prin cele o mie și una de nopți
pe cheul acela pășeam fără griji, fără ceas
ca niște copii plecați pe furiș de acasă râdeam
și citeam pe afișe numele unor stele apuse și ele acum
începând cu efendi inventai pentru mine povești
fluturii și mirosul portocalelor cuminți le-mpărțeam
cu cei singur și triști, până când negustori de trecut
retrași ca și noi pe la case, mai bogați c-un bănuț
sau o rază-n priviri, himeric și dulce șopteai:
când luna e plină și dorul săgeată în inima ta
să privești dincolo de tipare de lut, să mă cauți
pe tărâmul de lume uitat
mai departe notez și ascult liniștea
dorm păsări în flori de magnolii
și vântul suspină prin goluri de trestii
valul sapă în maluri adânc, mai adânc
mut ochii străbat tot ținutul cetății sub tălpi depănat
cum pe role de film scufundat un apus printre frunzele roșii
noi doi și trecutul la poarta cetății-iubire păzită în trepte
de arhaicul timp
rămasă pe cheul acela o singură umbră, sunt eu
predatorul de schițe unind două lumi e noaptea adâncă
și luna răsare deasupra pădurii de pini, ca un arc de ceasornic
tremurat îmi bate-n fereastră un ram de finic, pe pervaz
colivia cu fluturi albaștri, potirul golit și cheia uimirilor
spre tărâmul ...promis
022598
0
O lume care și-a găsit sfârșitul sub ape.
Doar caietul de schițe creionul și setul de mine albastre pot reînvia, cât de cât, acea lume
Un poem ce emoționează mai ales pe cei care au avut norocul de a călca, în tinerețea lor, pe acest tărâm dispărut.