Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Nevoia de alb

Scrisoare pentru mama și alți îngeri

1 min lectură·
Mediu
Astăzi am cumpărat o gutuie era înghețată aroma și gustul mă poartă în camera rece cu gutui rânduite la geam casa se umple de umbre dansul lor singular pe perete așa cum au fost fără măști evantaie baston sau monoclu levitează spre groapa comună a copilăriei ticsită cu leacuri și semne sâmbăta totdeauna spre seară pââână la sosirea păsărilor călătoare mama întindea pentru noi ștergarul țesut cu fire din inul topit în bălțile verii pregătea lampa cu gesturi domoale apoi aducea din odaia de iarnă câte o gutuie înghețată și struguri uscați doar albi punea la păstrare și gutui culese cu mâna fără să știu lângă mama respiram pacea învățam bucuria și cuvântul șoptit o parte din mine a rămas în iarna aceea alte vreascuri în sobă trosnesc alte ape se-nvolbură peste inima mea și totuși hibernala cu luna apusă în cutele vechi ochii deschiși înlăuntru într-o noapte ca asta răstoarnă ninsori din acelanotimp dintr-unaltfel de cer după zile și nopți voi fi ușor de găsit trăitorul cu semne răscolind după foșnitoarele umbre după gustul și-aroma gutuii de-atunci
002344
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
178
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ana Urma. “Nevoia de alb .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-urma/jurnal/14064925/nevoia-de-alb

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.