ana maria ciubotariu

rapus devorat de metafore, in capcana de sticla - lumea isi lipeste nasul pe dinafara, holbandu-se, inventand cu acest prilej , bucurandu-se intr-o sine ascunsa, nevoia de pietate

rock sunet , izgonindu-ma in unghiul oprit nici o farama de loc , nu mai este in mine de atat spleen din coarde atinse cu nerv , sunet ce ma impinge - pustiului iarasi ma dau serv - nu mai este

cu litera mare scriu mama sa vezi stiu, lacrimi - cirezi, pasc obrazul tau , nu - nu ma pune mama cu nume cu tot in albia lor iti mai amintesti cum , furam noptii pana si ultima

ego nu , este tipar în care să intre aceste două biete litere: EU ascuns în măduva care înghite fiece compromis - morbul solitudinei ucide orice surâs, greu mă ține-ntre vintre,

tu ?! dacă ai avea un măr al cunoașterii, ca să nu mă prind de înșelătorie mi l-ai aduce sub formă de gem - iată, unde a ajuns femeia , cu sandale din piele de șarpe ! mâ întreb, de te

am văzut vai și nu aș vrea să-l fi văzut, corul logodnicelor, acele tinere femei, unele dintre ele nici nu apucase să facă dragoste cu feciorii azi suspendați între cer și pământ, corul îngână

sub stânca grea nici pasăre , se așează doar timpul parcă, să-și mai tragă sufletul; sub stânca aceea stau toți care au gândit pentru mine eu nu mai trebuie să fac nimic cei care vin mă

...ssst! stai nu te mișca, nu vezi cum visul se-nalță dintre noi, odată cu el și iubirea ca un abur scurt suntem doar eu și tu, acum într-adevăr singuri singuri taci, cuvintele se-ntorc

...tată, de ce-i întunecat cerul și pasul dinainte-mi încotro mă duc când mă chiamă clipa ce vine, cu glas de salcie mlădie ca și speranța ...uite, eu vreau să plec acolo, sus, este o stea

pentru că, iubirea-i totdeauna despotică, nici nu știi clipa... exact când îți intră furtunos în casă, ocupând-o toată pentru sine abuzând de procedee, undeva în subteranele întunecoase ale

mă întreb, dacă aș putea, din firele gândurilor să împletesc o pânză și cusind-o cu săruturi să-ți fac iubito veșminte mâ întreb, dacă apoi te-aș dezbrăca aș mai găsi aceeași femeie

inventam saluturi noi, aruncam cu pietre în balta sorții pentru că și ...invers ne prefăceam în ulii și zburam deasupra viselor unuia a celuilalt pe când erau abea ... pui adunam flori de câmp cu

mâna, îmi lunecă încet pe lângă trupul obosit, cealaltă - sprijinind o falcă peste care se varsă un cap mustind electric - amorțită, o funie de fum șerpuind înaintea ochilor un miros greu, de

a-XVII-a dincolo de ispite intre acest cantec si umbra pierduta gol ca si in privirea din urma risipite, toate dorintele de bine, incotro...! -uite asa, toate cuvintele imi stau

îmi saltă-n neștiute ceruri gândul, îmi rupe cețuri vii sădind din lacrimă suis, mă poartă pasul greu pieziș și nu știu unde-mi e pământul din muzici vechi aduc speranței seva cerșesc din

când nu mă mai miră , ziua , cum iși schimbă veșmântul in fața mea fără nici o umbră de pudoare , uite așa : furoul mustind de stele , iar în zori bluza

nu este nimeni stăpân peste nimic lumina nu se mai întoarce la izvorul ei , aceeași - sunetul , când se poate cuibari din nou în coaja viorii ! totul se împarte , totul

verde-albastru, gândul rupt; oxidate așteptări lunecă-n adânc purtate: ploi metalice tăioase, le scufundă dedesupt iar din vânturi se preling un fel de șoapte, cânt sălbatic, dans străin,

am uitat mirosul ierbilor noastre tata gata de coasa, in lungul drum spre casa mi s-au rupt toate corzile, una cate una, puntea-i ramasa doar in subrede podele, leganandu-se ca in hora,

imi imping pasul, imi stai in coasta, aceasta era, se vrea, iubito, a noastra, toata; roata ploua stropii drept in ochi , devin bolovani jilave aspiratii ne ploua marunt , peste

rapus devorat de metafore, in capcana de sticla - lumea isi lipeste nasul pe dinafara, holbandu-se, inventand cu acest prilej , bucurandu-se intr-o sine ascunsa, nevoia de pietate

cețuri vii zori gelatinoase, ude potecile toate o pasăre sub ram subțire, mlădiu, își scutură scurt aripile stropindu-mă; - sunt în drum spre tine tu nu știi; lumini lunecoase, peste ramele

revoltata, despletita, arsa, fugi coama visului s-ajungi ca la san , tainic varandu-l, imblanzindu-l in camasa larga a noptii, singurica, in pat sui, bagi manuta dupa el, sa-l alinti macar un

la ora cand amintiri doboara suisul iti pare mai greu coboara linistea ta iar , in tulbure , nestiut pana acum fluid se inchid in urma ta porti la ora cand te cara, piezis