Ana-Maria Balas
Verificat@ana-maria-balas
; editor si redactor la ARP (Asociatia Romana pentru Patrimoniu),membra in Liga Scriitorilor, filiala Bucuresti din noiembrie 2008, in cenaclul Ligii Scriitorilor
Cu drag, Ana
Pe textul:
„Fără rom" de Silviu Tudor-Saladjiar
Pe textul:
„iubirea este o p(r)ismă" de Vasile Munteanu
Poate pentru ca era atat de indescriptibila, o iubesti atat de mult. Nu vrea sa accepte ca viata nu e altceva decat suferinta, si ar trebui sa o lasi...Nu-i distruge idealul.Cu siguranta va lupta sa si-l atinga, sa aiba parte, sau macar sa intalneasca oameni, si apoi sa zica: ``Sunt niste oameni adevarati!!``
Pe textul:
„In Memoriam" de Cocieru Alexandru
O vara nebuna de caldura, insa, pana la urma , care ar mai fi farmecul acestui anotimp>?
Pe textul:
„Zi torida" de Ana-Maria Balas
Si o figura geometrica are pana la urma un punct, nu conteaza daca tinde sau nu la infinit, in care toata geometria intalneste poezia si odata cu ea, capata si un suflet...
Pe textul:
„Figuri geometrice" de Ana-Maria Balas
Pe textul:
„Umbra unui fals cuvant" de Ana-Maria Balas
Sub un amagitor titlu ``Opac``, se ascund de fapt, versuri ce intruchipeaza laolalta, transparenta vietii de zi cu zi.``Zâmbim, iubim... ca altădată ``,totusi sufletul e suferind. De ce? De nostalgie poate...
Pe textul:
„Opac" de Cocieru Alexandru
Scena de care vb. este viata de zi cu zi. in fiecare zi suntem niste actori pentru ca ne schimbam in continuu sufletele.
Pe textul:
„Filia et neikos" de Ana-Maria Balas
Dupa cum ai spus si tu, o ruga trebuie sa fie cat mai pura, venita din adncul sufletului. Este simplista, da , nu are cine stie ce nivel literar ridicat, ba din contra, insa e religioasa, si asta spune totul, inlocuind toate celelalte \'\'manevrari artistice\'\' .
Pe textul:
„O, Mantuitorul meu" de Ana-Maria Balas
Dezradacinezi viata insasi. Crezi ca ea chiar nu mai are nevoie de aripi? Are nevoie de speranta, ca sa poata fi sigura ca va putea ramane sus in zbor, sa creada ca exista.
Odata cu taierea aripilor, lumina ramane totusi, deci viata exista si dupa moarte. dar poate ca viata asta nu e decat un drum spre o alta viata
Pe textul:
„să nu te superi" de Gabriela Marieta Secu
Un suflet alb, pur, imaculat a fost profanat cu ganduri murdare. A murit speranta din el, a murit inocenta, Insa , de cand ne nastem suntem sortiti pacatului, mortii. Moartea unui suflet e o depersonalizare, dezumanizare. Degeaba ii mai dai o a doua sansa.
A fost contaminat cu rautatea meschina a conditiei omenesti.
Singura sansa pentru reintoarcerea la starea initiala a inocentei ar fi moartea.
Mult succes in continuare,
ANA-MARIA :)))
Pe textul:
„Pe suflet alb" de Lory Cristea
Simpla dar frumoasa. Cand am inceput sa citesc intaile randuri, mi se parea ca intru printre randurile unei povesti pe care le citeam in copilarie. Nu mi se parea nimic special, poate chiar banal. Insa , cand credeam ca poezia se va termina si nici un sentiment nu se va trezi in inima mea , a aparut si esenta, substanta nemateriala a poeziei :``întrebarea murise între timp ``. Oare de ce ? Iata ca nu era atat de banala pe cat credeam! Imi trezea ,motive de meditatie. Intrebarea murise oare pentru ca murise clipa propice?
Oricum, frumoasa poezie!
Cu drag, Ana_Maria
Pe textul:
„Fata cu cireșe" de Lory Cristea
Iti multumesc pentru precizari, care au fost foarte la obiect, insa cum ai spus si tu ``problema nu e existenta lui`` ci redarea simplista... De ce exista o redare simplista? Pentru ca e cantecul cel din urma, ``o liturghie a mortii``, intoarcerea primordiala la stadiul de increatie, al unei... frunze....
Pe textul:
„Dragoste de frunza" de Ana-Maria Balas
Mi-a placut aceasta poezie, la prima vedere impersonala, chiar daca iti spui ca ``e duminica mea``, acel ``mea`` este doar o umbra din omul de altadata... calendarul e un jurnal al unei umbre, o ramasita a unei saptamani desarte.
Pe textul:
„un calendar" de Raul Huluban
Draga Alina, mi-a placut tare mult poezia ta, Insa as avea ceva de spus: Oare doar poezia din noi iubeste? Poezia este cuvant plus iubire, insa noi ce suntem?
Suntem tot cuvant si iubire. Din iubire am fost creati prin puterea cuvantului, asa ca in definitiv, suntem poezie.
``In zbor, aripa de aer se tine? `` Poate ca asa este, se agata de credinta ca nu va cadea, se va putea mentine in echilibru. Insa noi suntem poezie, chiar daca nu e o poezie
pura, ci una metamorfozata.
Cu drag, Ana-Maria
Pe textul:
„Confesional" de Dacian Constantin
Am profanat o lume care nu ne apartinea, si totusi, ii simtim dorinta de a ne auzi pulsul, de a ne simti rasuflarea de oameni -pierdurti-, intr-o lume ``nebuna``
Insa, ea , poate ca e dorinta, poate ca e idealul rasturnat intr-un suflet de piatra, a disparut! Poate totusi ca e iubita, dar ea inseamna aerul , vital pentru viata.\\
Asa ca, intimitatea unei lumi ``de mult apuse``, dispare odata cu desacraliarea sufletului nostru!\\
Asta e o umila parere despre poemul dumneavoastra. Poate ca nu e ceea ce ati vrut sa transmiteti, dar asta mi se asterne in ganduri, cand citesc poezia.
Cu mult respect si admiratie,
Ana-Maria B.
(ME)
Pe textul:
„Călcam pe iarba de sărut nebună" de Adrian Munteanu
RecomandatSi, dincolo de ani, dincolo de lume, ramane tot dragostea, raman dorurile noastre ascunse.
De fapt, ramanem noi, intregi, noi -in intregime-. Suntem doar dragoste si dor?
Cine stie?
S-ar putea...
Pe textul:
„climat intim în cămașă de forță" de Eugenia Reiter
Din ceea ce omul a fost odinioara, nu a mai ramas decat o umbra incatusata. Si-a spart aripile, nu mai are putere sa renasca din proprie cenusa, sa-si ia zborul.
Caderea sperantei... insa daca speranta a murit cum poate omul sa mai traiasca?
Sau poate si viata lui e doar o urma, o umbra pierduta printre miile de umbre ale lumii.
E trista poezia,, insa e frumoasa. Ai talent, sa stii!
A ta,
Ana-Maria
Pe textul:
„Umbră încătușată" de Vasile Mihai
RecomandatDa, draga Radule, zambesc, dar nu stiu daca chiar am suflet de frunza...Poate imi vei spune tu..:) Zambesc, caci nu am murit pana nu am reusit sa vad frumusetea lumii, sa citesc eseul tau care sa ma faca sa zambesc, cu o placere pura, inocenta. M-am intors la copilarie..:) Caci frunzele sunt copii care au cunoscut lumea. Iti zambesc draga Radule, caci in drumul lor spre moarte au mai apucat sa te vada, si mor impacate, stiind ca va veni vremea cand seva va incepe sa curga iar prin ele. :))
Cu mult drag,
Maria Elia
(Ana-Maria)
Pe textul:
„zambet de frunza..." de teddy
