Filia et neikos

Am rasucit iar arcul timpului.... Am intors ceasul vietii pentru a o lua de la capat. Vreau sa pornesc din nou pe un drum ce inca mi-e necunoscut. Dincolo de lacrimi, dincolo de munti, ramane omul, acelasi in zi si noapte. Cateodata stau si ma gandesc la viata mea si prin fata ochilor mi se ruleaza un film necunoscut. Ciudat...Actorii imi par toti cunoscuti, in afara de unul care, tocmai, e protagonist. Ma uit la el, insa ..nu-mi doresc sa-l vad. E vesnic crispat, inchegat intr-o aura de fier. Se ascunde sub o privire rece, sub lacrimi de gheata. Si totusi, ceilalti actori, scenariul mi-a asa de cunoscut! As vrea sa ma pierd printre penele unei randunele, sa-mi potolesc setea de cunoastere, sa ma ascund sub aripa unei pasari. Insa genele mele imi inchid pleoapa obosita si...deodata...e intuneric. Am refulat numele. Insa si asa renegat, eul nu-si pierde speranta, isi croieste un alt drum, spre un necunoscut tangibil. Macar nu va regreta ca a incercat. Am inteles ca nu trebuie sa-mi fie frica sa ma regasesc intr-o lacrima de durere, o incruntare, un suspin, ...un zambet. Eram Eu, si sunt tot Eu si ma simt bine. Oare? Nu mai am putere sa scriu. Mi-au secat gandurile. Tamplele imi zvacnesc... Filia et neikos: omul in sine, trup si suflet, angelic si diabolic, doua forte : creatoare si distrugatoare. O inima ranita poate distruge azi, tot ce a creat pana ieri.