Ana Dan

Imaginea terifiantă a unei mari mase de coleoptere invadînd spațiul înconjurător am cunoscut-o mai demult, într-o vară. Se-ntîmplă în general în anii bisecți, dar nu asta contează. Ceea ce contează este senzația care rămîne. De tristețe, de regret pentru bietele necuvîntătoare care ard pe rug fără un motiv aparent. Imagini terifiante umanizate însă, nuanțe discrete de compasiune diluează elementul de teribil. Culoarea nu e neagră, e roșie, roșu însîngerat colorînd feeria peisajului specific lunii mai. Cînd întreaga fire explodează de viață, aceste sărmane, efemere făpturi, trebuie să moară.Melancolie aminitind vag de Daphne du Maurier dar și de Rinocerii lui Ionesco, prin mesajul devenirii noastre. Și totuși multă, foarte multă originalitate în imaginile descriptive atît de familiare sufletelor noastre, prin mesaj...Cînd ne lăsați să știm cine sunteți?

Am citit pe nerăsuflate.Cu siguranță voi mai citi de multe ori, pentru că am certitudinea că voi afla alte și alte sensuri. Intrasem pe site întîmplător și nici nu reușisem să rețin numele autorului. Citind mi-am dat seama că ar fi trebuit să-l rețin și nu aveam curajul să revin la capăt pentru a nu pierde continuarea. Am întîlnit O tehnică elaborată, in frame, dar e mai mult de atît, un secvenționalism gradat? O poveste aparent banală, evadează la un moment dat, pe nesimțite, în oniric, revenind înspre final pe pămînt, lăsînd totuși imaginația să lucreze în continuare. Un singur nume se dezvăluie, Maria, un nume care vibrează, un nume care adie, un nume plin de grație. Misterul învăluie personajul ca un fuior. Pornind de la o aparență relativ insignifiantă,se înfășoară încetul cu încetul în jurul ființei ei, într- un joc de lumini și umbre, oscilînd între ceea ce este, ceea ce-a fost și ceea ce ar fi sau va fi. Tot ce pot spune este că lectura a fost deosebit de plăcută, de captivantă, un mesaj profund, ce lasă larg deschisă poarta imaginației.

Bacovia? Poate, foarte puțin. Iarba veștejită, toamna...dar vara nu e încă sfîrșită, rezidă un sîmbure de nostalgie aici, dar și foarte multă încredere în viitor.
Albul zăpezii, alt pol, un pol al speranței, al încrederii în viață, al dragostei de viață, rod al cuvintelor nepîntecate, neferecate. Turnurile mărilor sugerează o depășire a unghiului tristeții, de fapt a situației de față generată de apropierea inevitabilă a toamnei. Privesc acest poem ca pe o mare răzvrătire împotriva inexorabilului și de ce nu, o mare victorie, victoria bucuriei de a trăi împotriva decadenței muribunde.

Știu că spun puțin dacă spun doar frumos, dar asta este. Un text care ajunge firesc și ușor în memoria sensibilă a celui care îl citește. Iubirea, condiție esențială a existenței noastre, iubirea ce dă sens universului infinit, iubirea atotcuprinzătoare și iubirea pentru miracolul sfânt al creației, iată ceea ce văd cu nespusă claritate în timp ce recit aceste versuri.

Am omorât un înger, spui atunci când faci greșeli, și textul tău revine în memorie aproape de la sine, sincer, limpede, clar și profund ca o apă limpede. Tocmai datorită prozodiei relativ simple, mesajul tău ajunge mai ușor la sufletul cititorului.Eu nu cred că ai omorât îngerul acela, pentru că sesizezi faptul că lumea e făcută din lumină. L-ai întristat doar, dar a rămas lângă tine și te-a iertat pentru că ți-a dat puterea să scri acest text minunat.

Un poem râs cu plâns, straniu dezvelit în lumina lunii. Nici nu bănuiești adâncul acestui poem, unghiul pornit din adâncuri telurice și care se ridică în cosmos, dezvăluind o clipă de infinit.

Dureroasă agonie dezvăluie fațeta diamantului pe care ne-o înfățișezi astăzi! În lupta sa cu Goliat, prietenul nostru, David, nu avea altă armă decât înțelepciunea și foarte buna știință a unghiului din care putea aborda uriașa, aparent insurmontabila problemă.Cu atât mai vie bucuria în sânge, băută la gura prăpastiei.

Superb trandafirul felin, pierdut prin stăncile inaccesibile ale Tibetului.

Un loc placut de evadare poemul tau. Fantana vie, limpede si clara nu numai ca ostoieste setea dar spala sufletele de imbacseala gandurile grele, si ne lecuieste de raul timpurilor.

You guessed well
In aprecierea unei creatii in general si a uneia literare in special totul tine in primul rand de perceptie. Pamfletul mi-a placut sub aspect tehnic dar ceea ce m-a atras cu adevarat a fost stilul, spiritul in care a fost conceput. Este vorba de acel stil ce lasa un gust amarui si care constituie, consider eu, amprenta de originalitate a autorului.
But you are a little wrong
I would not afford to call you names.
Chiar din fragmentul citat rezulta ca autorul se erijeaza intr-un aparator al spiritului viu al poeziei ofensat de hidra nascuta din cei doi monstri ai inculturii. Hidra o strapungeti aprig cu spada ascutita a acestui pamflet, deci metafora va apartine. Cat despre cioclu, nu mi-ar fi venit niciodata o astfel de idee. Stilul ce va caracterizeaza este uneori de o duritate de diamant dar dur e insusi adevarul in nuditatea sa.

\'\'Și iarăși aștepți, aștepți ceea ce pare menit
viața să ți-o preamărească la nesfârșit...\'\'
Rainer Maria Rilke - Erinnerung (Amintire)
Tema este eternă și expresia pe care a găsit-o aici este din nou tulburătoare, menită a răscoli emoții adînci.Plăcut.

Primim lumina prin sticla in spatele careia ne ascundem datorita propriilor neputinte si umbra noastra vanduta pe tarabele vanzatorilor de ritualuri se zbate dureros si zadarnic, precum o pasare bolnava, sa ajunga la ea, la lumina cea adevarata, la lumina absoluta. E un razboi dureros si zadarnic,pe care, aparent, nu-l castiga nimeni. Ne lovim etern si dureros de sticla iar lumina ajunge la noi mereu imperfecta, ca si cum ar fi filtrata de vitralii false. Pretextul luminii... Lumina este marea eliberare, razboiul - dorul nostru de absolut si imperfectiunea este in noi.

Draga Hanelle,
Desi sunt in intarziere, sper ca nu am ajuns prea tarziu spre a iti ura o viata tot atat de frumoasa ca sufletul tau minunat. Multumesc pentru condeiul tau vrajit care scoate din adancuri comori de creatie vibrand de o inteligenta vie! Multumesc pentru povestile tale prin care, precum un spiridus poznas care poseda magice chei, desfereci portile fanteziei! Multumesc pentru afectiunea pe o care o reversi asupra tuturor, precum o bura fina, scanteietoare!
Multi ani fericiti si fie ca dragostea pe care o reversi cu atata generozitate in tot ceea ce faci sa intoarca asupra ta aceeasi nesfarsita aura de lumina si toate dorintele tale sa se implineasca!
Cu mult drag,
Daniela

Poezia inca-i vie
Pana stie si-nca poate
sa strapunga impostura.
E excelent pamfletul. Poezia trebuie salvata.Un spadasin de valoare poate infrange hidra nascuta din lipsa de cultura si prozelitismul prostului gust. Un spadasin romantic, care tocmai a dovedit ca poezia este inca vie.

Barbatul acesta impecabil, distrat, destinul, care nu se lasa impresonat de fata cea deochiata, viata, mi se pare mie sau este de fapt un romantic si doar face pe durul, atata timp cat viata poate obtine uneori de la el tot ce vrea?

Purificat de vanturi cerul lasa eul sa se apropie de puritatea absoluta, zapada celesta, si receptionand mesajul divin acesta reuseste sa si joace rolul, rolul poetului de a aprecia miracolul creatiei divine......Rolul pe care il remarca Noica, de a fi purtatorul de cuvant al mesajului divin pe pamant.