Ana Dan

Stimate Domn,

Nu cred că ați pierdut foarte mult pentru că nu ați citit cartea menționată de mine. Teoria dvs. doar seamănă foarte mult, nu se identifică.Adevărul l-am căutat și eu, dar pe altă cale. Și căutînd eu am aflat iubirea, nu a semenilor mei ci a lui Dumnezeu pentru mine. S-a îngrijit de viața mea și de sufletul meu mai mult decît orice părinte și chiar dacă viața e crudă uneori (mă contrazic doar în aparență, pentru că desigur toate au un rost, un rost pe care pentru moment noi nu îl vedem) cred că e datoria mea să mărturisesc ceea ce am aflat: Dumnezeu este iubire!Agresivitatea care ne înconjoară face parte din regie, dar ea nu vine de la creștini, nu de la adevărații creștini ci de la cei ce vor să ne răpescă darurile făgăduite nouă de cel care ne iubește atît de mult.Da, au trecut două mii de ani, și iată că amintirea patimilor celui răstignit pe cruce pentru păcatele noastre e atît de vie. Căci atît de mult ne-a iubit Dumnezeu încît a trimis pe Unicul său fiu să ne izbăvească. Iar Duhul cel Mîngîietor l-a pogorît asupra noastră imediat după ce s-a înălțat la ceruri, să aline suferințele noastre, SÃ FIE CU NOI ÎN TOATE ZILELE VIEȚII NOASTRE PE PÃMÎNT.
Toate cele bune vi le doresc și să aflați ceea ce eu am aflat, și cred că veți reuși dacă veți merge pe același drum, mai puțin asfaltat, mai puțin automatizat, mai puțin tehnologizat, un drum parcurs pe jos, ca o frumoasă plimbare într-o zi cu soare.

Uneori peretele neted al celui de al XI-lea univers,de o clipă, ca de o lacrimă tulburat, amintirea unui cîntec, a unui parfum, se transformă-n spirală, cercuri concentrice ...
Bing-Bang!
Din ceața rotocoalelor de abur sidefiu se naște un nou univers: a 12-a zi din cele 12 universuri.
Cît mai multe succese unui mare poet, care a cucerit în universul cuvîntului spațiul său infinit și o floare pe marginea ceștii de cafea.

Mulțumesc dar nu numai în numele meu pentru articol Corneliu. Așa precum vezi însă, spre deosebire de teatru, nu are acele parfumuri exotice care să inducă în capcana deducției spectatorii, așa cum se întîmplă bunăoară în artă. Pe de altă parte chiar vraja orientală din teatru prea subtil învăluită în simbol și mister riscă uneori să rămînă doar artă. E de multe ori nevoie de un incendiu si-apoi de multă, foarte multă apă. Și de VIP-ul din banca întîi, care la rîndul său să știe să vadă. Dar pînă cînd mărul se va rostogoli, va predomina baletul din cafenea pînă în cîrciuma sudamericană.La mulți Ani, Sfîntului Andrei!

Carmen, eu privesc lucrurile mai mult prin prisma a ceea ce simt. Astfel încerc să citesc textul și el îmi spune în felul următor: Am trecut prin valea umbrelor/ cu luntrea lovită de șoapte/ spre tărîmul nedefinitelor șoapte
mă chema al meu Domn/ Acoperișul lumii spre mine a privit/
cerul era dureros de albastru/ de-aproape/ norii albi ascundeau piscuri/ munți înzăpeziți/ care se reflectau peste ape/ netede oglinzi se-adăpau din adînc/cu o dragoste nemărginită/ legile omului/ rînd pe rînd în cenușă cădeau
rămînea doar Cuvîntul în imensitatea sa niciodată în întregime citită/ acel ADN care nu va lega niciodată
maimuța de Darwin/ doar pe Eva de-Adam,/mistuie șarpele în veșnica-i noapte

Felicitări domnului Radu Herinean și echipei pentru inițiativa de a adăuga o filă inedită Istoriei literaturii românești. De asemenea felicitări și la cît mai multe succese membrilor acestui site, \'\'ultima generație,primul val\'\'.

E nespus de caldă imaginea Ardealului la ceas de taină, la ceas de sărbătoare, sărbătoarea primei zăpezi, care a coborît tocmai în aceste zile cînd creștinii încep să-și primenească sufletele pentru a primi colindul Crăciunului.Și Crăișorul munților descalecă în acest peisaj mirific privind ce au făcut fii Ardealului cu moștenirea lăsată. Coboară spre aducere-aminte, coboară spre alinare, coboară pînă la noi pentru a ne îmbărbăta, a nu lăsa credința strămoșească să slăbeasacă, să dispară. Tocmai în această prezență simbol rezidă mesajul poemului, tocmai aici se manifestă cu cea mai mare forță eul liric.Un poem de o mare vigoare, un text matur, echilibrat din punct vedere estetic și emoțional.

Povestea borangicului inflorit este atit de frumoasa incit nu pot sa cred ca vine de la un neiubitor de oameni.
...ca dint-un cocon/ a ieșit așa cum era/ transparent
cu pieptul gol/ ca și cum respira pentru prima dată
după o lungă naștere/ cînd borangicul a înflorit...
Vai, dar nu vreau sa va supar rostind cuvintul frumos despre ceva ce asa este.

Iarta-ma daca poti Carmen, ca eu nu pot. Am sters textele pentru ca mi s-au parut prea pesimiste si eu nu vreau sa fiu pesimista acum... Imi iubesc mult prietenii de suflet doar pasarea cu aripi de cenusa e de vina pentru ca nu se regaseste intr-o lume ale carei valori par a fi rasturnate cu susu-n jos.E infometata si trista si doar din cind in cind, atunci cind mai primeste cite o bucata de inima se-nveseleste si vrea sa zboare din noi.

Noaptea aceasta negrăit de frumosă, desmierdare de ape repezi, ca o balerină cu zîmbet de lună, răsucită în pîntec de însuși maestrul zborului..Cine o vede? Cine o crede? Cine va merge pe calea verdelui mac violet?
Acest cîntec poveste are o forță imagistică inedită, o frumusețe incandescentă.Din inima dreaptă sorbind apa vie învie pasărea cu aripi de cenușă și marea se deschide în două, înghițind vechile legi ale Babylonului.

din Pomul vieții înșirte mărgărite
cern aur peste trecători
lacrimile toamnei

Infinitul ca reflectarea cerului înstelat, într-un corp de rouă:
\'\'Je suis l\'espace sur lequel se cree l\'Univers
Je suis l\'espace que vous donnez a l\'Amour dans votre coeur
Je suis la place que vous donne l\'Amour que vous portez aux autres\'\'
O zi frumoasă se cunoaște de dimineață și astăzi este o zi foarte, foarte frumoasă, la mulți ani ani fericiți!

Doar nebunii își pot imagina că pot înlănțui vîntul și pot închide-n cochilia unei scoici marea.Tot astfel, nimeni nu-i poate impune altcuiva propriul mod de gîndire. Fiecare parcurge drumul său iar concluziile pe care le trage sunt cele pe care perspectiva propriei experiențe le impun. Însă, atunci cînd premisele de la care pornim sunt false, concluziile la care ajungem nu pot fi la rîndul lor decît false. Îndrumătorul fiecăruia nu poate fi decît sufletul său, ceea ce simte în împrejurările la care este supus. Atunci cînd mizeria se decantează, sufletul se limpezește și adevărul se vede mai limpede. Nu cred în secte, timpul a dovedit că tocmai intoleranța religioasă este generatoarea celor mai oribile crime din istoria omenirii; cred în iubirea lui Dumnezeu pentru noi și în faptul că la rîndul său, iubirea noastră pentru creația SA cu tot ceea ce implică această exigență va salva lumea de la autodistrugere și va deschide oamenilor drumul spre viitor. Depinde de noi, de opțiunile noastre cum va fi acesta.
Iertați-mi intervenția. Mi-am permis această dizertație tocmai pentru că am recunoscut în scrierile dumneavoastră un spirit receptiv, elevat.
Mulțumesc pentru îngăduință.

Domnule Mihai Cucearavii,

Ați citit cumva Programul Terra, scrisă de dr. Toni Victor Moldovan? Teoria dvs. seamănă întrucîtva cu ipotezele emise de autorul cărții menționate. În perspectiva acestor teorii un singur lucru se confirmă: tot ce știu este că nu știu nimic. Ceva lipsește din aceste teorii și acest ceva care lipsește mă determină să mă îndoiesc de gradul lor de veridicitate. Acea lipsă este sentimentul iubirii, acea iubire universală pentru Dumnezeu, pentru creația sa, pentru cei apropiați nouă, pentru semenii noștri... Isus este propovăduitorul iubirii. Aceasta este prima și cea mai importantă poruncă a sa.Însăși dimensiunea noastră umană se măsoară în unitatea de măsură a acestui sentiment. În rest, purtăm în suflete nostalgia infinitului și navigăm spre acea destinație necunoscută, purtați de dorul nostru de absolut, de speranța de a nu fi singuri în univers. Chiar și această speranță izvorăște tot din nevoia noastră de iubire. Adevărul îl vom cunoaște doar atunci cînd ne va fi hărăzit.
Cu respect,

Cel ce va avea avea credință, măcar atît cît un bob de muștar, acela nu va pieri. Nu noi găsim cuvintele, cuvintele ne găsesc pe noi. Adevăr grăia Gabriela cînd spunea că versurile altor poeți ne bîntuie gîndurile. Cel mai frumos poem care s-a scris, este acela care ne-a lăsat nouă spre cunoaștere CUVÎNTUL. Întreabă și ți se va răspunde și iată că întrebînd mi-ați răspuns. Și cît mai am de căutat!Și cîte aș mai avea de întrebat! La ceas tîrziu de taine, bazaltul ridicînd din adîncuri pe brațul neasemuitului cîntec, acelui cîntec al cîntecului, neasemuit de aproape sufletului meu, și vai, încă atît de departe!

Merci, Carmen. Cam tîrziu, ca de obicei, dar pînă la urmă tot am ajuns să prind flota, nu chiar de la lansare, dar totuși, nu atît de departe încît să nu o zăresc măcar și să o salut.Da, cred că este o flotă destul de puternică, cît pentru o cruciadă și ceva.La commul Gabrielei încă mai lucrez - pardon, lecturez - merci încă o dată. Și merci pentru tot ceea ce îmi oferi, daruri la care eu nici nu speram.Curată piraterie dle!

That\'s life, a travel to unknown places... and sometimes you light a candle and dance. Mi-a plăcut dintotdeauna să urmăresc dansul amețitor al fluturilor în jurul unei surse de lumină. Creaturile astea ăși pîrlesc aripile dar nu renunță niciodată să spere că vor ajunge, că vor învinge... E delicios să afli că unele au reușit,nu să-și pîrlească aripile, ci chiar să învingă. A fost excelentă călătoria prin care m-ai purtat în acest week-end, Sandra.Thanks!

Acum privim în ghicitură și totuși nu ne pierdem speranța că va veni acea vreme cînd nadirul ăși va limpezi apele, acea vreme de la urmă cînd vom (su)rîde în adevăr.
...dinspre apus vin ape tulburi
un copil strică jocul de cuburi
și-n locul acela rămase pustiu.
Un lirism profund străbate ca o linie de fosfor la capătul nopții, luminînd mesajul altminteri atît de dureros al acestor versuri.Tulburător!
Claudiu, Claudiu, copilaș teribil, de care parte vei arunca tu luna ? Cu siguranță că pe partea bună, astfel încît echilibrul universului să nu se strice totuși. Nu fugi și nu te-ascunde că de tine nu ai cum. Și-apoi cine ar avea de suferit? Noi toți care te iubim așa cum ești, talentat și teribil.

Dezintegrîndu-ne pînă devenim particule de toamnă albastră în căutarea acelui absolut care nu e aici pe pămînt... Acea liniște pe care o cauți, îngenunchind sub povoara așteptării,mimînd la nesfîrșit buna dispoziție și-acel calm la care ești condamnat, și-acea tăcere indescifrabilă care parcă ar spune: Un vultur e mort și-n inima mea nu pot să iubesc deși te-am iubit! Și nimeni nu pricepe...Superbe versuri,picături de balsam în această agonică toamnă.

Acest om care nu văzut niciodată o casă,o floare, un fruct...Acest om care s-a apropiat mai mult decît oricare de cunoaștere, de absolut... O taină atît de dureroasă! Și cîtă rezonanță are speranța, acea ultimă speranță pe care o sesizăm aici, prin prisma celorlalte simțuri ale noastre.

Esența infinitului...o concluzivă mărturie despre absolutul sublimat în Poezie. Frumoase gînduri.