Poezie
Lumina care nu mai vindecă
2 min lectură·
Mediu
Suntem fragmente de adevăr rătăcit în propria contradicție,
Ni s-a făcut pielea de oglinzi
reflectăm ce nu vrem să vedem.
Ipocrizia nu mai e mască, ci epidermă;
Ne-a crescut pe suflet ca o crustă translucidă sub care bat inimi
care votează iluzii
și numesc supraviețuirea viață.
A fost odată o furtună.
Apa s-a retras, iar un banc de pești
a rămas înfipt în carnea unei stânci.
Întunericul le-a devenit patrie,
iar bezna, religie.
S-au înmulțit în tăcere,
într-un Eden viciat,
unde ochii au devenit inutili
și frumusețea o rușine ereditară.
Anii au trecut ca niște hoți care îți lasă doar umbra.
Și când a venit o nouă furtună,
cu ea eliberarea.
Lumina i-a pătruns.
Dar n-a fost balsam, ci secure.
Câte secole de lumină ar putea îndrepta carnea modelată de întuneric?
Ce salvare mai poate aduce adevărul
când corpurile s-au adaptat minciunii?
Noi suntem ei.
Mutanții care beau apă din plastic,
care aruncă apoi plasticul în apă.
Care mănâncă rușinea
în trei mese principale și două gustări pe zi.
Credem în vot ca în sfântă liturghie,
dar nu auzim decât propria voce în ecou.
Suntem cei care iubesc doar dacă iubirea
își are adresa în oglindă.
Suntem cei care strigă "vindecare!"
și plămădesc zilnic câte o mutație nouă în sine.
Aceasta este evoluția noastră:
Un progres spre o formă perfectă
de hidoșenie organizată.
03537
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Amur
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 223
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
Amur. “Lumina care nu mai vindecă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/amur-vasilian/poezie/14192335/lumina-care-nu-mai-vindecaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Am citit textul încă de la postarea sa, dar atunci timpul nu mi-a permis, din păcate, să las și un semn de lectură.