Stângăcie

În casa poeziei, când intru pe furiș, Ca un copil ce vrea să cerceteze, Pe dată mă-mpresoară un hățiș De-aprinse, luminoase ipoteze Și-mi zboară împrejur mii de imagini, Idei, emoții, gânduri, sentimente, Ca fluturii suavi pe albe pagini, Trăiesc în vis și strălucesc ardente. Mă uit la ele și încremenesc... Mă simt atrasă până peste poate, Aș vrea cumva să le ademenesc, Să le adun într-un poem pe toate. Încet m-apropii, le ating ușor, Le-adulmec, le respir și le cuprind, Iar ele, fâlfâind timid a zbor, Parcă mai tare-n mine se aprind Și, pentru o clipă, totul are sens, O, simt că pot și știu să le dezmierd, Să le păstrez întregi, să le exprim intens, Fără să-mi fie teamă că le pierd Dar precum fluturii fragili, ce mor Când tot polenul de pe aripi le e șters, Așa și ele se înflăcărează-n dor, Apoi se sting, fără să intre-n vers.