Alina Mihai

deși finalul mi-a apărut lejer previzibil, textul mi-a plăcut. mai cu seamă comparația aia subtilă om - sac de gunoi.
apariția cămășlor de forță la curățătorie ar fi putut fi un sfârșit mai bun decât al mirului, ca înălbitor.

furnica îl împinge cu capul înainte și îl aruncă pe geam. ca nimeni altul, poetul face un viraj în cădere. după care mai are puterea de-a scrie pe asfalt "am fost aici".
apoi, "o femeie plânge un calendar nescris"... de nedeslușit această metaforă. ca și aceea în care poetul pretinde-a putea păcătui prin terțe persoane. că altfel, la ce s-ar referi mărul, dacă nu la păcatul primordial? interesant totuși că adam face bucuros schimb cu eva. și mai fain ar fi fost dacă interschimbarea asta ar fi avut o semnificație în context. n-ar fi exclus.poate e.
"susul aruncat între greieri" e la fel de abstract ca "luna scăldată în trup".
ajung la mine câteva metafore care n-au proprietatea aia unică de-a forma un conglomerat. în lipsa liantului, de-ar fi cuvintele firimituri, s-ar împăștia de pe masă ca suflate de vânt.

E foarte interesant cum apropii tălipca saniei de cuțit. în același plan, una alunecă, alta secționează.
Dar ...iar scrii în marea vitez-a vitezei, ca să zic așa.
Aș scrie "de o parte și de alta", nu "de o parte și alta" și mai ale aș bibili finalul untlimei strofe, pe care n-am cum să nu-l compar cu sfârșitul primei strofe care-i mai dens, mai condensat.
mă gândesc că vrei să subliniezi condensarea firicii inițiale-n lacrimi de fericire liniștită. dar nu știu nici eu prea bine de ce, e prea subțire modu-n care-ai tranșat transformarea asta.
Fooarte fain descris "momentul kodak", al timpului care stă-n loc, suspendat deasupra oamenilor când ceva important se întâmplă. De data asta un moment oarecare capătă proporții cosmice.

hai să vedem ceva argumente "raționale" deși nu pot decât bănui la ce te referi. sintagma "piatră poetico-literară" îmi e la fel de obscură ca și subtila acuzație că aș avea ceva personal cu autorul. pe care autor nici nu-l cunosc cât să am siguranța că-i femeie sau bărbat.
altfel, te asigur și eu că orice act de lectură e un demers subiectiv.
revenind,
spui că bărbatul era un ... "iepuraș decupat dintr-un ziar de scandal". e drept că nu citesc reviste de factura asta și corect că nu știu despre iepurași-umani decât că-s simbolul "play boy". prin extindere, sunt sinonimi cu sexualitatea, ușurătatea, superficialitatea. mai mult, fiidcă iepurașii ăștia sunt femei, comparația nu-și atinge ținta. nici ironică nu poate fi, de vreme ce ocolește destinatarul. descrierea fizică ulterioară e, în consecință, inutilă , iar leonard a remarcat corect: "urechile mai mari decît gura" sugerează ceva proporții prestabilite antropologic, între gură și urechi. neinspirată caracterizare.
"mai mult sau mai puțin literare" e o ambiguitate gratuită pentru "neguri". puteau fi mai mult sau mai puțin orice, acele neguri. deci e vorba de o speculație nesănătoasă într-un discurs atât de concentrat.
mai mult! timiditatea femeii e repede dizolvată de faptul că-și trece bărbații pe listă.
"listă neagră ca noaptea" și "vară fierbinte, mai fierbinte..." sunt banalități pe care nu ai reușit să le transformi într-un discurs picant.
și, pentru că nu era destul, ai mai categorist un anotimp cu atributul "aproape frigid". pe de o parte frigid e frigid și gata, nu știu să existe grade de frigiditate. pe de alta, nu ai reușit să dai iernii dimensiunea unui spațiu personal. așa cum e scrisă fraza, iarna e un simplu anotimp, hodoronc tronc cu atribute umane.
dacă nu ai avut curajul să te duci la el acasă, însemna că invitația te tenta, deci n-aveai cum să minți că îl vrei. ori te contrazici involuntar, ori dai senzația că personajul e complet idiot și crede că e invitat să-i vadă aluia colecția de timbre.
mai departe, confunzi lolita cu îmblânzirea scorpiei ("voi fi doar o lolită pe care ti-e ușor s-o-mblânzești") - inocența, vulnerabilitatea și tinerețea nu au niciun motiv să fie ... îmblânzite. termenul e în întregime nepotrivit.

am mai zis-o și țin să o repet și cu această ocazie. nimeni nu interzice să supralicitezi valorile unui simbol. dar asta presupune o operație la nivel de sens care trebuie să se petreacă și la nivelul frazei, nu doar în mintea autorului. una e să spui ceva și alta e să crezi că ai spus-o.

mai departe!
"ne-am futut" îmi arată că personajul nu e deloc timid. fraza asta, asociată pretinsei timidități și mai ales tonului agresiv dominant al vocii personajului narativ face ca totul să sune vulgar.
ultima parte subliniază o dată în plus indecența. ea e dată de exploatarea grosolanei replici "m-ai futut, dar nu m-ai avut", specifică unei anume tipologii feminine.

știu, aluziile sexuale trebuiau să fie prextext pentru un mesaj subtil, fututul ăla nu s-a vrut aluzie la sex.
dar n-a ieșit. ba a ieșit pe dos și, așa cum am spus mai sus, nerafinat.

Un interviu scris neîngrijit ("Urmăreșți", "eșți vântul", "abea", "Bârnet College"), cu întrebări școlărești, banale. Cred că dacă poeta nu-și punea singură întrebrările la care singură a și răspuns, demersul reportericesc ar fi fost complet ratat.
Referitor la "în opinia mea, este cea mai bună scriitoare contemporană pe care lumea a avut-o vreodată", asta ar trebui demonstrat și argumente n-am găsit.

- se lega de echipajul din subordine
- și-l lua la o serie de înjurături fulminante
- l-au dezbrăcat la maieu și chiloți
- înainte de-ai trage
- desfăcu plicul și citii
- caracatița încolăcitoare
- Abia numai
- o stâncă subacvatică de unde se întinde zona nordică
- Ședeau ... mâlc
- Secundul apăru în vârfurile picioarelor la căpitan
- echipajului i-sa făcut foame
- Echipajului i-se făcu și sete
- te felicit pentru idea ta.

Că limbajul e sărăcăcios e doar o opinie de cititor. Că autorul nu stă bine cu ortografia, e o evidență.

Dumneata înțelegi ce valoare are folosirea pronumelui de politețe într-un context jignitor, nu-i așa? Din păcate, răspunsul, oricare-ar fi el, nu te avantajează. Așa cum nu te avantajează postura în care singur te-ai pus comentându-mi textele în subsolul incercărilor dumitale literare.
Dar, uite, nu-i treaba mea să contabilizez cine dacă se face de râs.
Eu nu am făcut decât să sublinez mediocritatea unui text care nu poate transforma cotidianul în umor, așa cum se intenționa. Simplă opinie de cititor.

Cu voia dumitale, nu voi primi urările.

n-am pus eu virgula între subiect și predicat, vai!

îmi pare că autoclaustrarea se vede, simte, și fără prima strofă. care-i ruptă parcă din altă poezie.

Poeziile tale îmi par a fi rezultatul unui efort intelectual al cărui intenție e să-ascundă-n falduri cât mai ample respirația sensibilă e unui suflet poetic la care se-ajunge ca-n basme, făcând față la multiple imagini înșelătoare izvorâte dintr-un ingenios mecanism de (auto)oglindire. Nu-s întotdeauna pe gustul meu, eu apreciind exprimarea frustră, ruperile din carne, ca să spun așa. Găsesc drumul ăsta, totuși, din ce în ce mai interesant și-i descopăr pe zi ce trece chichițele, originalitatea.
Textul de mai sus povestește despre aceeași sensibilitate, folosită și descoperită drept armă într-un război pe cât de elegant, pe atât de greu de dus.
Ii felicit pe această cale (și) pe marțieni, pentru știința de-a-și alege... inamicii!

Leonard, eu nu vreau (subliniez nu vreau) să fac pe nimeni să simtă. Mă mir că te-ai simțit luat de mână, credeam că măcar atât pot face - să nu trasez drumuri limpezi. Sunt complet dezamăgită de mine...
"Mândra gagică a păcii" e în totalitate autoironic. Dar la asta țin, e prea ușor să nu se vadă. Să explic!
"Gagiu,Gagică" e un termen argotic și-nseamnă iubit,ă sau amant,ă (dacă Gina a văzut, e semn că e vizibil), nu are nicio legătură cu originea cuvântului prin care țiganii îi desemnau pe toți ne-rromii.
Acolo am articulat mesajul. Poți citi textul de acolo-n sus, sau de acolo-n jos, textele mele nu prea-ncep de unde-ncepe primul vers.
Altfel, nu am niciun scop când scriu ceva și-n mod clar nu vreau să stârnesc nimic în nimeni, ci să scap de-o obsesie. Dar i-adevărat, obsesia mea nu avea nicio legătură cu serbările de ziua conducătorului iubit. Deși, să știi că unele erau manifeste clare împotriva regimului, cu tot caracterul lor pretins elogios.
După cum vezi, palierele pe care gândim poezia sunt diferite. De aia ar fi fost de mirare să te fi atins. :)

Autorul, e liber să facă ce și cum îl taie capul. Poate chiar să fie mitocan. Mulțumesc "totuși" că n-ai ales atitudinea asta.

General vorbind, nu cred în povestea asta cu neexplicatul. Cred în pluralitatea lecturii (câte citiri, tot atâtea texte) iar a explica ce-ai avut în cap e doar dezvăluirea unei idei, nicidecum trădarea răsuflării intime a poeziei. Cu atât mai mult cu cât, adesea, citind, am îndoieli că autorul a avut ceva în cap scriind un text.

Păăi, eu aveam în minte să ascund un lucru mai mare sub un lucru mai mic. Ãla mic era că vigoarea fizică nu mărturisește tăria sufletească. Ãla mare e că acela care declară că te va sprijini oricând ai nevoie fie minte, fie nu poate... și-ajungi, în fix situația asta să te bazezi pe ce trebuia să te sprijni dintru început: pe tine însuți! Mai bine făceam un catren cu "mică, mică, da' ridică", că, până la urmă despre asta-i vorba!:))
Fain mulțumesc pentru tot!

Nu o percep ca pe un text satiric. Nici măcar umoristic! E un fel de tragi-comic din categoria banalului, care nu-mi lasă o impresie pozitivă.
Mai mult, folosești multe șabloane cărora le-ai fi putut da bună întrebuințare dacă le-ai folosi ca metodă indirectă de caracterizare. Vorbesc despre înșiruirea gradelor de rudenie, despre epitetele "fumate" pentru vin ("puterea ursului"), despre sintagmele neproductive precum "rochia îmbibată cu miros de bucătărie", "mâncăruri alese", "grețurile inerente sarcinii" ... Să fiu mai exactă: limbajul ăsta de lemn, limba asta incredibil de sărăcăcioasă, pare a-i aparține autorului, nu personajelor. Despre care bine-a zis Cezar, că-s fără chip. Or, tocmai de-asta ar fi trebuit să te ferești...nu poți satiriza nimic cu ajutorul fantoșelor.

Eu nu pricep o iotă! Bănuiesc doar că mixezi nașterea Domnului cu înălțarea Lui pe cruce, că încerci să explici un eveniment prin altul! Ar fi fost ceva, ideea e interesantă, dacă nu m-ar fi bușit râsul după primul vers.
Cred că "demult" ăla se scrie despărțit, totuși.

Începi descrierea cu prezentul și-o continui, în fraza imediat următoare, cu imperfectul. Apoi cu perfectul compus. Nu are niciun sens alternarea timpurilor, e chiar greșită!
"nici oricui" nu există.
- "gata să evadez dinafară, dintre norii de ceată ce înfășurau curcubeul de noapte" - nu înțeleg evadarea din exterior, dintre nori. nici de curcubeu de noapte nu am știință. ce e?
- de jur împrejurul privirii?
- cum era încinsă tabla mașinii dacă ploua în averse?
- "Zâmbea sosirii noastre deodată cu ultima stea a dimineții…" - ploua sau era senin și înstelat? sau era ceață?
- "Lumina de aur era urma lăptoasă a ceții făr’ de aripi." - lumina aurie era ca laptele?
- Tu așa faci cînd te sperii, cobori din mașină? Sau e ca-n filmele de groază, alea proaste, când personajul speriat n-o ia la fugă cum omenește ar trebui, ci se învârte în jurul pericolului strigând chemător "hallo!!??"? Și sperietura, mai mult (!), te invită la depănat amintiri?
- "Începu să aibă îndoieli în privința acțiunilor sale, întrebându-se dacă nu cumva visase sau își închipuise că ar fi omorât acel cerb. Se hotărî să povestească “visul” oricui ar fi avut posibilitatea să-l asculte. Unul dintre cei care ascultaseră povestea, despre cerbul ucis și ascuns în pădure, crezu atât de mult în adevărul celor relatate încât merse și căută în pădure. I se revelă acel loc, găsind trupul cerbului ucis. Se bucură și povesti întâmplarea aceasta minunată celui mai bun prieten." - care întâmplare MINUNATÃ? unul a ucis un cerb pe care l-a îngropat și a povestit în dreapta și-n stânga până când careva s-a dus în pădure și-a găsit leșul, după detaliile vânătorului?

De aici încolo m-am enervat, recunosc. Trebuia să fie o povestire fantastică, relatarea unui vis în vis, o povestire à la Eliade, dar tehnica ta narativă e foarte slabă. Nu-ți reușesc banale descrieri de peisaj, darămite alunecarea în alt plan sau amestecarea realului cu fantasticul.
Recunosc, de altfel, că nu-i deloc ușor. Ba că-i unul dintre demersurile literare care nu-s la îndemâna oricui.
Ce mama dorului este "noapte orbită de șerpi și zăpadă"? Înțelegi că această sintagmă e total aberantă? Cum vin vulturii înveșmântați în scoarță de copac? Cumc rește iarba peste pietre? Cum mântuie iluzia de limite, cum adică "poți urca piatra sacificiilor clipă de clipă"? Ce e aia "vindecare de ilimitare"? Ilimitare nu există în limba română.

Hm! ai dreptate, în ce privește titlul, era altul (nu-mi amintesc să mă omori care!. L-am modificat aiurea și-n grabă, sub influența senzației pe care-am avut-o și care-a stat la baza "minunii" de mai sus.
"Amanta soldatului..." nu mi se potrivește, introduce o posibilă atracție de natură sexuală. Or, intenția mea a fost cu totul alta.
Mulțumesc, Gina!

mă-tii ... cratima leagă două cuvinte (mamei tale, mamei sale)

iertare. mintea mea perversă are-o dilemă: unde-ți înfigeai dumneata harponul acela? altfel zis, nu remarci simbolistica amintitului harpon, în relație cu "orgasmul" balenei?

-supernove epuizate? lumina intangibilă? întunericul se umflă pe catarge? cum sufletul meu s-ar umfla ceva pe un par? acces de veselie perpetuă e complet aberant, "acces de" și "perpetuă" se anulează, semantic, unul pe celălalt.
- "nu au putea bănui" nu există în românește!
- "găvanele mele de peștere" nici atât!
- "peșterile platonice" de dumnezeu sunt?
- "irișii sub formă de vârfuri accidentate"????
- "aisberg deprins să scufunde...!" - blocul de gheață avea obiceiul să scunfunde vapoare, asta vrei să spui?
- forma corectă este "dogoritor".

Am imaginea unui talmeș balmeș indestructibil, ca să spun așa! Începi de undeva și termini în altă parte țup țup, sfidând logica.
Mă rog, nu pretind că nu-i, logica. Ci doar că n-o văd eu.

sesizez, de asemenea, note biografice. care transformă textul într-un soi de dispută personală dintre doi oameni dintre care unul duce totu-n public undeva spre vulgaritate.
nu văd de ce-i poezie de dragoste și nici titlul nu-mi place.cât despre mesaj ... cred că-mi displace să aud cum el a futut-o pe ea prin toate găurile dar ea a rămas liberă și cumva virgină. nu știu de ce-mi sună invers, a "mi-am luat-o dar nu recunosc".

una peste alta, ai un nu hotărât de-aici. nu e nimic poetic în indecență. și nu vorbesc aici de cuvintele tari ci de poalele-n cap, fluturate-n chip de ars poetica.