Alina Mihai

cu alte cuvinte, gândeai că nu am talent și-s banală și-ai spus cu totul altceva și acum ești supărat că ți-am demascat șobolăneala.

uite cum șade treaba:
nu-ți pot fi partener de polemică (aici ai dreptate!) din n motive, dintre care primul e acela că singur mi-ai cerut să te las în pace, fiindcă nu dai doi bani pe opiniile mele. de aia nici nu te mai citesc, comentez. știai că nu te citesc, ghinionul tău, dacă te-ai gândit că nu-mi respect promisiunile.

deci, nu-ți înțeleg inconstanța (ba mă cauți, ba nu mă-njuri) și mă tem că nu te pot ajuta întru nimic, atât timp cât nu înțeleg(i) ce vrei...

spune așadar că nu am talent, că sunt banală, spune ce crezi, dacă tot ai dat pe aici. dar spune-o direct, Leonard Ancuța, nu-mi băga șopârle, că nu-s de ieri pe lume.

și nu considera că toți suntem din ăia care apără ce-au scris chiar cu prețul vieții. am alte boli.

te rog să mă scuzi acum, aș discuta literatură, mai degrabă.

Cam pe la jumatatea textului (foarte corect scris, de altfel), am ghicit despre ce e vorba.
Atitudinea personajului e verosomilă doar în contextul în care fosta lui prietenă e chiar nevasta.

(vezi că ai niște scăpări, pe ici, pe colo mai mult greșeli de tastare)

cam de câte ori crezi că-i necesar să repet că nu te citesc?
ce speculezi, te privește.

"Soare răsărea,
Și Soare-mi venea
La gură d-argea.
..." (Soarele și Luna, baladă populară)

de-aici e "inspirația".
subsolul literaturii române e, pesemne, plin de clișeul ăsta.
originalitatea, acolo unde e, ține de modul în care-i folosit.

dată viitoare, când o să scriu, probabil, despre șinele trenului, sper să nu mai săriți pe mine, reclamând un clișeu, ca și când v-ar aparține. e măcar caraghios. și cumva trist, dacă mă-ntrebați.
un clasic în viață spune ceva ce am să parafrazez imediat: când o s-aleg să plagiez pe careva, voi avea grijă să aleg un poet.

N-o știam. Trebuia?

Încă o poezie care-și înghite coada, plină cu de toate, începând cu elefantul printre porțelanuri și continuând cu umbra lui virgiliu din infern.
"a numi", se știe, înseamnă a da viață. la tine, "a numi" înseamnă, uite ce frumos, primul pas înspre nimic. adică mai rău decât uitarea.
cel mai mult mi-a plăcut însă reinterpretarea, profund telurică, a mitului christic, excelent disimulat acolo...
integrezi meșteșugit viața în moarte și invers, nimic din ce pulsează nu trăiește, aici,decât sub imperiul morții.
povestești despre iubire, cu seninătatea resemnată a omului care știe că nu are altceva de făcut decât să se spună forței aceleia care-te-ngroapă în momentul în care te-a creat.


poezia care se scrie azi pornește de la o stare-a creatorului ei și ajunge, în final, să creeze alte stări, dacă-i bine scrisă.
la tine poezia începe fix unde pornește lumina la răsărit, se înfiripă de peste tot iar spectacolul ăsta reașază lumea, recompunând-o. nu creează, ci prelucrează emoțiile, lucrând cu materialul clientului, cum s-ar spune.
temereară abordare a substanței, ca să zic așa...

ei, ce fain exploatezi cutia aia cu bomboane și cât de interesant o pot lega de celebra frază a lui forrest gump, definind viața.

ps. "mor" e una, "mă sinucid" e alta. clar! "mor" e de obicei natural, "mă sinucid" nu doar că nu-i, dar implică și disperarea. disperare care intră curajos în contradicție cu "liniștit". așa cum "mor" nu ar intra. dacă modifici, piezi asta...

e o narațiune, nu o poezie. mie, cel puțin, îmi pare mult prea detaliat- descriptivă.
iar, la final, mărturisesc că prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost "de ce adică lipsește doar ea? ce să fac ea acolo,să se uite cum el, speriat, își bagă capu-n nisip ca un șarpe speriat de ulii? și cum își bagă el capu-n nisipi, cu ochii plini de apă cu pești în ea?"

(știu cum sună întrebările, dacă mă-ntrebi...)

metafora aia, despre apus, cu soarele care face baie-n mare ... e de prin clasa a cincea.aș scăpa de ea.

p. se așază, aș zice.

că moartea doare ...
nu am înțeles strofa a doua...

Sunt dintre aceia care nu se tem de cuvinte. Cred că nu există cuvinte urâte, ci folosite-n context eronat. În sfârșit, vreau să subliniez că nu-mi place "sictir" din prima strofă ... îmi sună teribil de vulgar.
În aceeași strofă, construcția cu vasele fluierând în chiuvetă mi s-a suprapus, involuntar, peste imaginea ceainicului fluierând și s-a ambiguizat în acest fel.
Forțată-mi pare "a omite amintiri" ca și "a trasa în dictando"(dictando - scriere cursivă, după dictare)sau "blocuri de birouri". "sateliți nucleari"?!
"Acel mult" nu-și are, într-adevăr rostul. Nu trebuie înlocuit, ci eliminat.Pe motiv că nu te poți îndrăgosti "puțin" sau "mult". Dacă te îndrăgostești atunci e "mult". Dacă poți cuantifica, atunci nu te-ai îndrăgostit.:)

Gata! M-a blestemat Jigolea cu "demult", că altfel nu-mi explic!:))
"nu se mai obosesc demult să ardă" ... scris legat "demult" înseamnă "cândva".

Altminteri, cred că începi nejustificat prea de departe și ocolești prea mult ca să spui un singur lucru, că te-ai săturat, mai precis.

Textul original era așa: "Judecata de valoare și dimensiunile estetice nu mai sunt demult suficiente."
Motiv pentru care am scris că "nu se scrie legat". Doamna Pilchid, cu bucurie observ, a corectat.

Ce nu pricep, e isteria lui Jigolea. Pe care bunul simț mă îndeamnă să nu o cataloghez fiindcă nu e frumos să râzi de infirmitățile oamenilor. E păcat totuși ca un băiat așa isteț să ajungă în halul ăsta. L-aș sfătui să fie mai atent data viitoare, fiindcă pot exista contexte în care la o asemenea atitudine oameni mai puțini toleranți ca mine să-l claseze în categorii puțin onorante, din care cu greu se iese. Unii sunt considerați cretini pentru mult mai puțin, de exemplu.
L-aș sfătui, precum spuneam, dar bunul simț nu-mi permite să dau sfaturi necunoscuților, chiar dacă bine inteționate.

încerc - fără rezultat - să-mi dau seama ce-i aia "literatura ce mai genitală". adică să pricep sensul acelui "t" din titlu.
că "genial" nu are termen de comparație, probabil spun în vânt. tot inutil spun că "de mult" nu se scrie legat.
promit, oricum, că asta-i ultima intervenție aici.
e dureros să citești "în susul apei textuale". și imposibil să pricepi ce caută anomalii ca astea aici.
literatura de calitate-i foarte scumpă, până la urmă...

Eu, de fapt, nu m-am gândit o secundă la urecheală. La o glumă, însă, da ...

ce-s alea glezene precum coloanele grecești?
și marea...cum joacă marea-n unghiile cuiva?
spini încoronați?semilună transcensă?

Api, domnuțule draghe, dacă baciul muntelui vorovește precum domnii di la oraș, ceva se-tâmplă pi vârful Toaca și nu-i lucru curat. "Siluiește nevestele"? Hadi bre, că nu se spune-așe dicât printre medicii legiști...

că nu am văzut ultima reacție, mulțumesc.

cred că ai de la cine-nvăța. atunci când începi să scrii următoarea carte, ia textul acesta ca model.:)

știi ce nu mi-a plăcut deloc în pozia asta, singurul lucru care nu mi-a plăcut?
piramida.
parc-ai fi ochiul lui ra, în vârful ei.
ce-avea "grămada de mere"?

altfel, ai un fan.
asta sună și mai nasol, "fan". :)

gainsbourg cu birkin, nabokov, Mr.M (ăsta-mi sună a Mr. Big, din sex and the city), aznavour, "life is a box of chocolates you never know what your gonna get", jacques brel, francis cabrel (accentul ăla pe "a", nu-i niciodată ascuțit ... nici în "à mourir", nici "oh là, là, là" și oriunde-am încerca să-l punem!), "how to kill a mockingbird", exupéry et le renard, alfa rococo, mon "p'tit soldat de plomb", hubert mounier ...etc, etc...
ce vreau să spun e că le-am văzut.
ce vreau să sublinez e că nu le-am potrivit nicicum împreună.
nasol e că mai sunt...simboluri peste simboluri, adunate cu gămada, puse cu brațul.
și-un cortegiu de aripi care mai reale, care mai din povești: pasărea de foc, pasărea paradis, o pasăre și atât, bufnița, altă pasăre nenăscută, încă una uriașă tura asta.
și, peste astea, oglinda. dar nu unica, ci ultima din șir.

să mai spun de exploratrul intergalactic?

ps. lolita, de-aia-i lolita, că nu crește. păcatu-i că, dacă face figuri și se maturizează, e plată, bolundă chiar și plină de frustrări.