Alina Maria Ivan

e târziu în mine habar n-am cât e ceasul tău clipele noastre se ascund într-un petec de altădată despărțirea își ținea ochii ascunși sub pălărie dar noi știam simțeam cum Dumnezeu își stinge

timpul tace doar când e vorba de noi doi s-a plictisit clipa de tristețe azi toate aripile se frâng sângele își caută frații lăsați prin lume iubirea e copil orfan plânge ghemuit lângă

astăzi îmi curăț rănile împachetez ura și pun fundă roșie destinatarul nu mai contează oricum nu-ți mai știu numele adresa o am scrijelită în piele undeva pe coapsa dreaptă dar am turnat

femeile nu beau ele nu au voie o femeie trebuie să fie finuță cochetă eu stau cu berea în față îmi place na! femeile nu fumează ele nu pot mirosi a fum hainele lor din materiale delicate

astăzi nu am inspirație sunt un pescar fără undiță un ulcior vechi fără apă habar n-am despre ce să scriu poate despre cum îmi umblai pe pleoape cum te chemam între cearceafuri adormite cum

vineri mă îndrăgostesc îmi iau toate inimile și le agăț de spini de trandafiri nimic original dau câte o inimă oricui cere fără dobândă fără garanții scrie pe fiecare cutie \"nu se

lasă-ți trupul să adoarmă în culori închiriază-ți privirea inimii mele strânge în brațe un nor apoi să pășim încet pe toamnă ridică frunzele moarte în mâna stângă prinde-mi aripile în

mă ascund după tăcerea ta mi se mai vad doar degetele de la piciorul stâng lasă-mă să simt miros de liliac pe tâmplele tale ne vedem pe Bulevardul Uitării după Calea Lactee poate ajungi

azi mă poți iubi am chef între unu și trei ne face program de dragoste mâine nu știu habar n-am poate o să fiu stresată hormonii mei vor aștepta cu mine în stația de la Făget mă doare rău un

femeie-înger femeie-demon fumez o țigară după ce te iubesc dimineața spăl vase apoi îmi dau parfum de autobuz urăsc oamenii pănă la mijlocul zilei obosesc de mai multe ori aleg să am copii mai

nu mai spune nimic dă-mi aripile agățate în cuier și pleacă o să respir prin nările altei lumi una fără tine cuvintele-s monștrii între noi intră în mine rămân acolo unde aveam înainte

vin nemții urăsc cuvântul ăsta îi urăsc pe ei mă revoltă gândul că aștia au familii bestii cu uniforme rup bucățica de pânză cu steaua lui David mă șterg pe față picături de transpirație fug

nepotrivire de caracter între mine și lume plec căutător de izvoare aici nu mai am nimic de spus de dat crucifix uitat într-o biserică veche preot batrân cu palmele lipite în rugăciune

limbile ceasului merg în sens opus mie azi sau mâine zile la fel de potrivite pentru banalitate aleg totuși mâine să mă închid între ape tulburi să zbor între lilieci să scuip resturi de

iubirea e o hologramă prima dată ți se pare reală, puternică plină de substanță apoi îți dai seama că e o iluzie o pasăre care cântă doar când are chef Dumnezeu e în detalii într-o ceașcă de

sună ceasul punților uitate ies mutilate ultimele speranțe din smoala păcatului auzi cum pruncul profanului crește în fiecare Eva astăzi lași trupul să scuipe sângele altuia ai învățat că

încătușată în libertate mă leagă cuvinte goale de durere înconjurată de uși imense nici o cheie nu se potrivește te caut ca într-un joc de-a baba oarba ochii tăi dincolo de garduri

cerul mi-e piele cu tâmplele în mâini stau ascunsă sub lună închid lumea arunc lacătul dincolo de zare te-am uitat jos nu-i nimic o să deschid nasturii cerului aici nu mai e loc de

privesc cum plouă printre castani mă întreb din nou când o să am voie să avortez cuvintele atât de tâmpită ți-am spus de mii de ori că te iubesc apoi că te urăsc norii au mereu altă