Evreica

vin nemții urăsc cuvântul ăsta îi urăsc pe ei mă revoltă gândul că aștia au familii bestii cu uniforme rup bucățica de pânză cu steaua lui David mă șterg pe față picături de transpirație fug spre talie alerg fără să mă uit în urmă mă gândesc doar să nu mă împuște în spate până la urmă n-ar fi rău să tragă m-am săturat de viața asta să trăiești în fiecare clipă cu teama că vei muri oboseala m-a amorțit nu mai simt nimic nu acum nu plânge acum Iacob nu poți plânge acum mama îți promite că plângem împreuna după aceea văd salvarea alerg mai repede o gaură de canal cobor plâng vomit strâng copilul la piept vomit șobolani mari mă mușcă de picioare găsesc o nișă mă ascung copilul încă plânge aud pași copilul plânge se apropie îi acopăr gura lui Iacob să tacă să mă omoare pe mine să îl cruțe pe el nu mai aud pași îmi dau seama că sunt în picioarele goale curge sânge din tălpi din inimă Iacob tace îl mângâi și îl rog să plângă tace mâine are un an Iacob acum poți să plângi uite mami plânge și ea Iacob Iacob Iacob l-am sufocat el tace iar eu am murit cândva demult