Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnaljournal

Povestea continuă: Oriana - Geometrii Singulare

3 min lectură·
Mediu
Hotărăște-te odată, îmi zice Magul. Ora 7 jumătate seara. Am tren la 11, Sirena nu răspunde pe mobil, nu știu la ce vagon e, nu știu nici dacă plec. În grabă pe acasă, pa, plec la Oriana. Daciada îmi spune din ușă, stai, vin și eu, în 5 minute sunt gata, văd lacrimi în ochii ei, nu va putea fi cu noi. Mă bucur că aud asta, tinerii mai publică poezie..., îmi spune însoțitorul de trenul Prietenia Chișinău-București, pe care îl rog să o găsească pe Sirena. Caută prin pașapoarte, cum o cheamă, Silvia... îmi amintesc doar pseudonimul... e la ultimul vagon, de fapt la vagonul 1 :). Doar așa ajungem primele la București. Pe Sirena o știu de la cenaclul de la Chișinău, din iulie. Discutăm de parcă ne-am cunoaște de o viață întreagă. Și așa și este, pentru că aici pe site într-o zi se trăiește cât pentru o viață întreagă :). Mă pișc dacă îl văd pe Filip real, zice Sirena. Filip vine cu trandafiri galbeni, ne luminează dimineața și inimile. Îl vad apoi pe Aleks. Mergem cu toții la o cafea și o prăjitură, deși suntem cu ochii lipiți de somn, ne re/cunoaștem: Sirena, Licorna, Codri, Aleks cu tata și surioara, Chris, Filip. Cu Sirena, Chris și Filip merg la Casa Alba. :)) Nu râdeți. E un camping la Băneasa. Și e departe, liniște, frumos și facem poze. Le-ați vazut. Filip e un om super, devenim Prieteni și in real. Este 13.15, încă mai facem semne spre mașini, nu ne vrea nimeni, nici autobuz, nici taxi, nici nimic. Surprinzător, un tânăr oprește o mașină albă, hai urcați, aici se așteaptă cu orele, eu încă mai cred că e îngerul pe care îl rugasem în gând să facă o minune și să ajungem la Oriana. Silișteanu ne întâmpină la intrare. Intrăm și noi... în Uniunea Scriitorilor :). Să mai spună Omer că oglinzile sunt perimate! Alma!, zice fata de care credeam eu că e sora cu mult mai mică a Orianei. Oriana e \"o femeie albastră, dar nu de un albastru comun, ci unul impregnat cu fel de fel de nuanțe de corali\", cum și-a imaginat Codri. Oriana are o rochie albastră și este atât de luminoasă, Luminița. Sala arată superb. Ne așezăm, poeziștii ocupă aproape toată sala. Oare mai știu cine a fost? Cred că peste 30 de poeziști. Pe Cristinuța_80 o recunosc din poze. Facem cunoștință cu Oigen, Ihrinwe și Înger_gri. Aflu că doamna care filmeaza este Marina de pe site. Pe ceilalți îi cunosc, sunt Silva, Adrian, Veverița, Vameșu, Anton, Andrei, Pan, pe Andia o recunosc din poze, Alooper, Omer... și mi-a fost atât de dor de voi toți... Începe lansarea. Vorbește Prof. Tudor Opriș. Între timp, salut în șoaptă pe Armonie, Magul, Mat, Blue Eyes, Bogdan, Cheela, Cheevas, Zareh, Melina... Emoțiile Orianei se transmit și în sală. Se recită \"Nani nani oriani\", acum realizez cât de superbă este. Oriana mulțumește celor de pe site și lui Radu în mod special. Într-adevăr, fără Radu \"am fi fost mai altfel și mai săraci\"... Cred că fiecare dintre noi s-a simțit mândru că este prezent în sală și că un membru al site-ului (îmi permit să spun, al site-ului nostru) are o asemenea reușită. În pauză, o tânără interpretează mirific la pian. Apoi mergem \"la coadă\" la semnat \"Geometriile Singulare\". Nu sunt în stare, de emoții, să scriu altceva decât, cu drag, spune Oriana. Facem poze. Toți avem în priviri Luminițe. Stăm de vorbă și ne uităm unii la alții, ieri eram virtuali, azi ne atingem mâinile și existăm unul prin celălalt... Felicitări, Oriana, felicitări, www.poezie.ro!
0125.387
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
600
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Alina Manole. “Povestea continuă: Oriana - Geometrii Singulare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-manole/jurnal/52501/povestea-continua-oriana-geometrii-singulare

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@louis-bourbonLBLouis Bourbon
Si iata ca incet-incet apar si imaginile de la lansarea Orianei. De ce atat de incet? Cine stie. Mai intai, mic dar curajos Magul. Omerul apoi ticait si urias.
Alina e bine ca scriem toti. Asa se vor culege incet-incet toate fatetele intalnirii. Cei ce nu au fost vor sti ce au pierdut.
0
Distincție acordată
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
Eu...am de spus atatea, inca de la intrunirea poezistilor la Chisinau...atatea, incat nu pot spune nimic!
Poate voi scrie si eu, in sfarsit, niste notite de jurnal...Voi scrie? :)Da, da, voi scrie! Da si, o voi face pentru Oriana, care intr-adevar e o minune de spirit intruchipata!
Apropo: si pentru Alma, pe care am cunoscut-o ceva mai mult acum, decat la Chisinau, si pentru Vamesul si Veverita, si, si, si, si...Da! Voi scrie!
0
@ion-a-0002920IAion a
multumiri Alma, Omer, Magul pentru relatari, bune si asa, pe ciugulite...

felicitari Orianei (sper sa le gaseasca...) si tuturor leoaicelor si tigrilor de pe site

stelute, stelute, stelute pentru poezie.ro!
0
@paul-bogdanPBPaul Bogdan
câteva fotografii:









0
@codrina-verdesCVCodrina Verdes
E un raspuns pe care-l asteptam.E ca o poveste.Regret ca nu mi-ati simtit spiritul prezent cuibarit intr-un colt.Ma bucur pentru voi.
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Omer are dreptate, să scriem despre lansare toți cei care am fost. Să se formeze o sferă a gândurilor. Așteptăm și celelalte jurnale.
0
MSMarina Samoila
Poate ca atunci cand emotiile sunt puternice, trebuie sa treaca un timp pentru a le preface in vorbe.
Spuneai de \"sfera gandurilor\", Alma, si eu ma gandesc la nisipul care se toarce in perla. Incet, lent pana devine de o rotunda stralucire.
Sa multumim fiecarui nou bob de nisip si sa-i dam ragaz sa se insire in salba Orianei de asta data.
Mai sunt 2 saptamani pana ce Luminita va citi si va raspunde negresit.
Cei din Bucuresti care doresc volumul ei, il pot gasi la libraria Kretzulescu.
Alma, m-am bucurat sa te cunosc si in real si ma regasesc (nu doar cu numele) in foaia ta de jurnal.
0
MSMarina Samoila
Emotiile mari, trairile intense , au probabil nevoie de timp ca sa cristalizeze in cuvinte.
Alma, spuneai de \"sfera gandurilor\" si eu ma gandesc la firul de nisip care se toarce stralucitor in perla. Incet.
Sa nu ne temem de asteptare!
Iti multumesc si ma simt mangaiata si eu de iedera gandurilor tale.
0
MSMarina Samoila
Multumiri pentru fila ta de jurnal in care ma regasesc (nu doar cu numele) Sunt la a 3-a tentativa de a scire cateva cuvinte sub textul tau. Poate sunt prea lenta si ma delogheaza masinaria infernala.
\"Sfera de ganduri\" imi sugereaza nasterea lenta a unei perle din fire de nisip.
Si noi ne toarcem cuvintele pe gand spre stralucire.
Uneori suntem ca fata Babei, nastem o margica. Alteori perla se rotunjeste si o putem darui, insirand-o pe sunurul poeziei.ro.
Merita sa avem rabdare.
Azi daruim siragul nostru de ganduri Orianei. Si ea le va purta cu drag, asteptandu-le.
0
MSMarina Samoila
P.S. Oare de ce nu pot vedea pozele inscrise de Pan?
Ma ajuta cineva cu o \"cheie\" potrivita?
0
@dan-mitrutDMDan Mitrut
frumos spus, Oriana era de un albastru special, iar \"Nani, nani Oriani, m-a facut sa scriu unul din cele mai entuziasmate comentarii ale mele de pe acest site.

http://www.poezie.ro/text.php/t_id/37548/

magul
0
Distincție acordată
@luminita-suseLSLuminita Suse
Va multumesc mult celor care ati fost langa mine acolo in sala. N-am avut un discurs pregatit si a fost mai bine asa, de emotii nici sa-l citesc n-as fi putut. Multi dintre voi v-ati dovedit a fi in realitate asa cum mi-am imaginat in virtual: neinchipuit de frumosi. Poezia \\\"Nanai, nani Oriani...\\\" a fost recitata de Dl. Ioan Crangasu si pentru mine a fost o surpriza ca a ales-o. Pentru poezie insa trebuie sa ii multumesc lui Ionut (inorogul) si lui Viorel (Ioanid). Poezia aceea o aveam in lista mea de suflet dar pana la urma nu am fost in stare sa recit decat Mateiada pentru ca Matei era acolo in sala... M-am bucurat ca un copil cand am luat pozele, au iesit superb, am scanat si incarcat cateva la galeria foto a sitului. Sunt mandra ca intr-una din poze il am la dreapta pe fiul Silisteanu si la stanga pe marele poet al sitului, Anton iar de jur imprejur numai poezisti care mai de care mai frumosi. Inca o data va multumesc ca ati fost langa mine (chiar si celor neprezenti acolo in sala) si va doresc din inima sa fiti fericiti!
O steluta pentru tine Alma, cu drag.
0