Mediu
- Tu ce făceai pe 17 decembrie ‘89?
- Îmi vedeam de treburile mele obișnuite, zilnice.
- Știi ca pe 14 decembrie trebuia să înceapă revoluția la Iași. Pe 14 decembrie, mergeam cu maică-mea în oraș, să îmi scot firele dupa apendicită. Și erau tancuri peste tot. Îmi amintesc bine, era o zăpadă ca acum. Mutaseră stațiile de tramvai. Nu erau oameni pe stradă, deși era cam ora prânzului. Nu era nimeni. Doar eu cu maică-mea. Trebuia să mă duc la spital. N-a mai început nimic la Iași, în ziua aceea. Nu țin minte exact, mi-a zis maica-mea atunci ce a fost, dar după ceva vreme. Așa a început pe 16, la Timișoara. Mama avea, pe atunci, vârsta mea de acum. Ei știau. Toți tinerii știau.
- Eu am stat, după 22 decembrie, cu arma în mână, pe acoperisul ministerului, inclusiv în ziua de Crăciun.
- Tu? Povestește-mi.
- Am stat cu arma pe acoperiș, cu două încărcatoare burdușite de gloanțe.
- Sper că n-ai omorât pe nimeni.
- De ce, îi plângi pe teroriști?
- Orice viață contează. Și teroriștii au familiile lor.
- Și ce faci când se trage în tine, de pildă? Ce faci când trage cineva în tine? Stai și spui:
- Pace pace!
- Trage în mine, că și tu ai familie. Abia apuci să rostești pe p de la pace și ești cu capul găurit. E război, nu cenaclu. Nu am tras niciun foc.
- Dar s-a tras langa tine? Þi-au șuierat gloanțele?
- Era să mă împuște un ofițer de armată, dintr-o eroare. Uitase un glonț pe țeavă și a descărcat arma în picioarele mele. Așa s-a murit. Prostește.
- Ai fost rănit?
- Nu. Deși îmi șuierau pe la ureche gloanțele.
- Au murit lângă tine?
- Nu.
- Dar cum ai ajuns acolo?
- M-am dus la serviciu, în dimineața de 23 și au zis că nu se lucrează, să mergem acasă. Doar cine vrea să meargă la magazia de armament, să își ia arme automate, să pichetăm ministerul. Mulți au plecat acasă, unii colegi au rămas. Deși îmi era frică, nu am putut să le întorc spatele. Pur și simplu, fără vorbe mari. Am rămas și eu. Sunt 12 etaje și pe fiecare etaj era altă unitate, nu aveam de unde să ne cunoaștem între noi. Și, îmbrăcați în civil, fără niciun semn de recunoaștere, ne-am fi împușcat între noi. Putea să vină unul, să îți ceară un foc și să îți găurească capul. Am stat până l-au împușcat pe Ceaușescu. Pe 25, mă uitaseră pe acoperiș. Singur.
- Și ce ați mâncat?
- Ce să mâncăm? Tu ai impresia că era ceva organizat, cu sală de mese etc.?
- Adică nu au venit oamenii să vă aducă mâncare, apă?
- Să fim serioși. Mă duceam, cum vin acum la serviciu, dimineața și plecam seara. Era mai greu când plecai acasă, pe la ora 20-21, pe întuneric, pe stradă. Erai vulnerabil. La metrou, te controlau echipele de voluntari. M-a controlat o dată o fetișcană și aveam o pipă din lemn, o pipă de aia adevărată, frumoasă, în buzunar. S-a speriat. La pipăit aduce cu un pistol.
- Și ce ti-a zis?
- Ce să zică? Nu știti, nu ați trăit. Erau niște fetișcane, studente, speriate, dar și pline de speranță. Puteai să le sucești gâtul. Crezi că erau jandarmi din ăștia mătăhaloși? I-am arătat ce aveam, atâta tot. Acum vin puștii de 25 de ani, de 20 de ani, care abia deschideau ochii pe atunci și fac pe deștepții. Voi, comuniștii. Nici măcar nu știu ce era un comunist. Tu crezi că purta cineva eticheta vinovat-nevinovat? Ne-am împușcat între noi ca proștii.
- Crezi că au fost comuniștii care au tras în oameni?
- Toți am tras. Când o să terminăm cu stafia comunistă și o să privim spre viitor, poate mai facem și treabă. Nu putem să ne lamentăm privind spre trecut, o sută de ani. Asta e studiu de istorici, de discuții emoționale, de morală, dar pentru progres economic, nu are nicio relevanță. Nu știm să ne gospodărim. Tot poporul. Second hand. Popor de mâna a doua.
- Îți pare rău de vremea pierdută la revoluție? De zilele cât ai stat în frig?
- Îmi e dor de tinerețea mea. Acum e ușor să faci scenarii. Atunci eram doar încrezător. Naiv. De ce sa mă mai regret? Tinerețe furată.
0116.414
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alina Manole
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 731
- Citire
- 4 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Alina Manole. “Tu ce făceai pe 17 decembrie `89?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-manole/jurnal/13919791/tu-ce-faceai-pe-17-decembrie-89Comentarii (11)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VSVSVali Slavu✓Eram în tren. Nu știu sigur dacă era 17 decembrie, dar oricum, era una din zilele acelea zbuciumate. Fusesem cu prietena mea la Arad să ne cumpărăm cizme. Auziserăm noi că acolo se găsesc. Tatăl ei era conductor și nu cumpăram bilet. Ne întorceam spre Petroșani. În compartiment erau câțiva studenți la Timișoara, care și ei se întorceau acasă. Erau speriați. Povesteau lucruri care pe noi ne-au speriat. Nu știam nimic despre evenimentele de la Timișoara, iar nonșalanța cu care ei povesteau în gura mare despre lucruri pe care nu îndrăzneai să le povestești nici măcar în șoaptă, ne-a făcut să ne temem cumplit. Ceea ce povesteau păreau secvențe dintr-un film: demonstrații, împușcături… Refuzam să credem. Ne-am mutat în alt compartiment. Acolo, aceeași poveste. Greu de explicat cum a decurs călătoria.
0
AMInteresante toate aceste amintiri, ele vor rămâne de referință în mintea noastră, pentru totdeauna. Mulțumesc pentru că le-ai scris aici.
0
SVasteptam RATA la Didesti, sa ne duca pana la Rosiori si de acolo cu trenul spre Hunedoara. fusesem sa luam porcul pe care timp de un an il imbuibasem cu coji de paine neagra (asta se dadea la liber, nu la cartela). asteptand RATA verisorii mei povesteau ce e la Timisoara, ascultasera radiourile \"clandestine\". am plecat la timp si am ajuns la timp, imediat dupa s-au anulat multe curse CFR.in Hunedoara tocmai ce imi operasem o masea...sufeream, ma durea gura, capul...ai mei si niste vecini se uitau la TV...si atunci am vazut cum Ceausescu a fost huiduit si cum a fugit cu elicopterul...doar atunci am realizat ca se petrece ceva care va schimba totul cu adevarat. pana atunci ma distram cu colegii mei cand mergem prin oras- nu aveam voie sa mergem in grup, nu aveam voie sa organizam niciun fel de intalniri- ne distram pe seama asta. dar atunci am vazut la TV - Ceausescu se surpa- el si intreg sistemul ceausist.
hunedorenii curgeau intr-o singura directie- spre centrul vechi, acolo unde era primaria...am fost si eu pana acolo, intr-o imbulzeala de nedescris se imparteau arme, trebuia doar sa intinzi mana si primeai o arma...mi-am facut cruce si m-am intors acasa. zilele care au urmat au fost emotie si asteptare. imi placea sa ma uit la TV, simteam ca deja am castigat ceva: dreptul de a privi la televizor mai mult de doua ore intr-o zi. si lumea alerga \"teroristii\" si \"teroristii\" erau invizibili, erau printre noi, peste tot, poate era chiar unul in baie, dar in baie nu era...poate era in dulap, dar in dulap nu era...
mi-am mai facut o data cruce: in ziua de craciun s-a executat o dubla condamnare la moarte. pruncul Isus se nastea pentru noi, dar noi uitasem asta, eram insetati de sange...sangele oricui.
hunedorenii curgeau intr-o singura directie- spre centrul vechi, acolo unde era primaria...am fost si eu pana acolo, intr-o imbulzeala de nedescris se imparteau arme, trebuia doar sa intinzi mana si primeai o arma...mi-am facut cruce si m-am intors acasa. zilele care au urmat au fost emotie si asteptare. imi placea sa ma uit la TV, simteam ca deja am castigat ceva: dreptul de a privi la televizor mai mult de doua ore intr-o zi. si lumea alerga \"teroristii\" si \"teroristii\" erau invizibili, erau printre noi, peste tot, poate era chiar unul in baie, dar in baie nu era...poate era in dulap, dar in dulap nu era...
mi-am mai facut o data cruce: in ziua de craciun s-a executat o dubla condamnare la moarte. pruncul Isus se nastea pentru noi, dar noi uitasem asta, eram insetati de sange...sangele oricui.
0
TDaveam pieptul deschis și inima cât un purece...
dar mi-e dor de mine, de cel de atunci
trecerea prin opagina ta mi-a prilejuit bucurie dar și ocazia ca să-ți urez
sănătate,bucurii, multe împliniri alături de cei dragi și
un an nou fericit!
multă stimă,
teodor dume,
dar mi-e dor de mine, de cel de atunci
trecerea prin opagina ta mi-a prilejuit bucurie dar și ocazia ca să-ți urez
sănătate,bucurii, multe împliniri alături de cei dragi și
un an nou fericit!
multă stimă,
teodor dume,
0
NAun unghi de vedere foarte interesant ,detasat ,care demonstreaza printre rânduri o concluzie amara care se detaseaza din titlu si în final:\"o tinerete furata\"...
fata de tonul umoristic de a aborda comunismul(stil dan lungu)si nostalgicii acestei epoci de trista amintire alina manole are o privire lucida,severa si indirect ne invita la reflectie
o epoca confuza,o revolutie confuza ,generatii care si-au irosit cei mai frumosi ani ai vietii la cheremul unor oportunisti
cred ca este un gen literar care denota un talent de fresca sociala
la multi Ani ,pentru a o scrie...
fata de tonul umoristic de a aborda comunismul(stil dan lungu)si nostalgicii acestei epoci de trista amintire alina manole are o privire lucida,severa si indirect ne invita la reflectie
o epoca confuza,o revolutie confuza ,generatii care si-au irosit cei mai frumosi ani ai vietii la cheremul unor oportunisti
cred ca este un gen literar care denota un talent de fresca sociala
la multi Ani ,pentru a o scrie...
0
DVUn talent înnăscut pentru a suprinde situații dilematice, la limita supraviețuirii. Figura revoluționarului, desigur foarte veridică (sper să fie un caz adevărat) mi-a adus aminte și de evenimentele din 5-12 aprilie 2009, de la Chișinău. Numai că acolo erau alții pe clădire... poate și dintre teroriștii (sau fiii teroriștilor) din dec. 89. O aversă interlocutivă se abate foarte sonor din aceste rînduri. Un bravo cu adevărat meritat.
Eu eram în Tulcea. Am străbătut atunci, pe douăzeci și două orașul, cu soră-mea mai mare, Nicoleta, pentru că tata cumpărase un brad însă nu putea veni acasă. Apoi mă duceam peste linia ferată la policlinica industrială, să-mi pună plombe, iar la poartă stătea mereu un revoluționar cu automat. Mai o fi stafia lui și astăzi acolo...
Eu eram în Tulcea. Am străbătut atunci, pe douăzeci și două orașul, cu soră-mea mai mare, Nicoleta, pentru că tata cumpărase un brad însă nu putea veni acasă. Apoi mă duceam peste linia ferată la policlinica industrială, să-mi pună plombe, iar la poartă stătea mereu un revoluționar cu automat. Mai o fi stafia lui și astăzi acolo...
0
MHfaza cu pipa mi se pare trasă de păr
0
Je o tampenie, trezeste-te la realitate, nu stii nici macar sa povestesti ceva, sa expui un dialog. mai bagi cate o glumita de tot rahatul, auzi - E război, nu cenaclu. - probabil iti inchipui ca toti frecventeaza cenacluri, sau au frecventat, coordonat etc. tu pentru cine scrii? de fapt, nu asta conteaza, ci pentru cine postezi? si sa nu-mi vii cu scuza ca e la personale. cand un text e personal, nu se publica sa fie citit de atatia oameni. In fine, mai interesanta e povestioara lui Vali Savu
0
MReste clar că prietenul dumitale, Alina, este plin de amărăciune, firesc, de altfel...nu prea înțeleg ce legătură are întrebarea ...dacă au fost comuniști care au tras, nu fiindcă eu aș fi fost vreun comunist, dar atunci toți au ieșit împotriva lui ceaușescu, eu cu ochii mei am văzut în 22 Decembrie 1989 zeci de oameni arzându-și carnetele de partid în Piața Palatului. Adevărul adevărat este că nimeni si nimic nu mai putea opri căderea lui ceaușescu, fiindcă valurile acelea de muncitori ..de 10-20 000 de oameni îi mâncau de vii, chiar dacă dintre ei ar fi căzut câteva sute sau cateva mii, și stiu bine ce spun. Era atunci o bucurie greu de explicat cui nu a trăit-o, o fraternizare, un entuziasm uluitor, se făceau baraje pe străzi, la M, în instituții, oamenii erau gata să-și apere libertatea,
simțeau nevoia să fie utili, folositori cu ceva, am văzut pe unde am trecut femei aducând mâncare, apă, cafea, țigări celor care rămăseseră în zilele și nopțile acelea pe străzi. Am văzut femei de un curaj nebun în zilele de 21 si 22 Decembrie în București, le voi regăsi la fel de dârze în una din facultățile bucureștene rămânând nopțile. Atunci s-a întâmplat o minune, cine spune că știa că ceaușescu o să cadă minte, de fapt mulți nici măcar nu aveau curajul să spere.
Pe mine, unul, nu mă mai interesează, după atâția ani, cine au fost teroriștii, câți au rămas loiali lui ceaușescu și până când, câți au participat la diversiune... mă interesează că poporul român si-a regăsit pentru o clipă curajul și demnitatea, iar asta nu se va uita niciodata.
simțeau nevoia să fie utili, folositori cu ceva, am văzut pe unde am trecut femei aducând mâncare, apă, cafea, țigări celor care rămăseseră în zilele și nopțile acelea pe străzi. Am văzut femei de un curaj nebun în zilele de 21 si 22 Decembrie în București, le voi regăsi la fel de dârze în una din facultățile bucureștene rămânând nopțile. Atunci s-a întâmplat o minune, cine spune că știa că ceaușescu o să cadă minte, de fapt mulți nici măcar nu aveau curajul să spere.
Pe mine, unul, nu mă mai interesează, după atâția ani, cine au fost teroriștii, câți au rămas loiali lui ceaușescu și până când, câți au participat la diversiune... mă interesează că poporul român si-a regăsit pentru o clipă curajul și demnitatea, iar asta nu se va uita niciodata.
0
AMHut-o, ce am relatat mai sus a fost trăit în real de cel care trebuia să ia locul I la concursul la care ai luat tu, nemeritat. De la el știu. Și chiar avea o pipă. Iar fata aia chiar se făcuse albă ca varul. Dar tu încă sau poate nu, te jucai cu iezii, sperând că o să faci mare brânză de capră peste timp.
0
AMO fi nașpa textul meu, dar măcar nu e copiat de pe net, cum sunt articolele tale. Iei o frază mai pompoasă din oricare articol \"al tău\", deschizi o pagină de google și verifici. Ultima dată când am verificat erau fraze de pe liternet.ro.
0