„,,Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,/cu aripi crescute înlăuntru,/care bat plutind, planând,/într-un aer mai curat - care e gândul!" (N. Stănescu-,,Laudă omului")”
Octombrie
Galben de speranță,
rază-ncălzitoare,
fiecare frunză zâmbește sub soare.
Octombrie — roșu-sângeriu
sau cărămiziu,
îți pătrunde-n suflet,
făcându-l mai viu.
Octombrie verde,
Tăcere spartă:
Salut! Ce mai faci? Cum îți mai e?
Cuvinte irosite, rostogolite de-a dura,
cuvinte fără scop,
niște oase aruncate
unui câine flămând...
cuvinte goale,
ce zdrăngănesc în
Ia și tu niște stropi căzuți
din cascada asta de cuvinte,
poate o bucată de rouă;
construiește un discurs dichisit,
dacă pui o ghirlandă la gâtul formei,
miezul chiar nu contează.
Cuvântul e
Scroll, scroll, scroll -
sute, mii, milioane de pagini
în pieptul tău
a crescut
o inimă de tinichea
în care
ticăie
sute de emoticoane,
note
pe cartonul unui
Simt miros de sarmale, bunico,
cu varză acră și aromă
de cimbrișor de câmp.
Degetele tale-acum se încarnează,
înfășând dibace
în cearceaf verzui
miezul ce se strânge și se compactează
sub
Pune un gând pe acest taler —
un gând voi pune eu.
Ochi în ochi,
vom privi tăcuți
dansul descentrat al balanței.
Îi vom asculta scârțăitul fad,
ca o oftare mută între două lumi,
și
Mi-am scris visurile pe nisip,
am sperat că apa le va întări forma,
dar, trădătoarea, a ales să măture literele
ca pe niște firimituri de prisos.
Privesc particulele fine
și realizez că valul
Omuleț din gheme
Ghem de lumină, cu privire lină,
ai pătruns în lume ca să răspândești
suflare divină,
bucurie plină.(1)
Ghem de bucurie, privire zglobie,
Porți în tine memoria primordială.
Nu te poți rupe de dureri, de pietre,
de rugi, de răstigniri,
de natura întipărită grav în inima
a zeci de generații care s-au succedat,
care se vor
Le simți atârnând greu de
ramurile gândului
Până ce mâna nevăzută se întinde,
storcându-le nectarul —
forma rămâne atârnată, ușoară,
ca un puf desprins din aripa
unui pui ce exersează
Copacul descărnat își contemplă coroana:
pare că rădăcinile i-au crescut în sus;
Întinde ghearele răsfirate
spre cerul de-un albastru dus,
dorindu-și să soarbă ultima suflare
ce pâlpâie-n
Turnați tot rogvaiv-ul în acest potir.
Îl voi sorbi până la ultimul strop —
apoi vă voi mulțumi
și voi pleca în lume
să-mi împrăștii culorile.
Fericiți vor fi cei pe care îi va
Cerul își deschide ochiul roșu-alene,
nemișcarea lumii o contemplă-uimit;
Aruncă o geană prin perdeaua rară:
mii de ochi privesc ochiul arhetip.
Globuri translucide culcă firul
