Dormeam, și dintr-o dată în ușă a bătut cineva

Dormeam

și dintr-o dată în ușă a bătut cineva.

Pe cer – o aripă nenăscută de fluture.

Pas cu pas, distanța dintre mine și celălalt s-a topit

într-o mirare fugară.

Ascultam cu urechea lipită

ecoul inimii în lemn și al morții în tine,

șoapta de ieri stinsă între două întrebări fără răspuns,

promisiunea nimicului pe care îl pictam în copilărie în acuarele de curcubeu,

somnul mă trăgea de mânecă,

eu, timpan uriaș, ascultam înainte,

pipăiam neștiută râsete moi din vremea când eram fericiți,

te recunoșteam în ridurile ascuțite ale absențelor tale,

somnul urla și l-am împins cu piciorul numai ca să te mai aud o clipă

(povesteai atât de frumos)

și clipa s-a făcut zi,

ziua a luat-o la goană

– nu e nimeni aici –

nu e nimeni!

...............................................................................................

Dormeam

și mi s-a părut,

poate de prea mult somn, poate de oboseală,

că aud pe cer deschizându-se niște aripi de fluture.