Alina Cusen

Vreau ca Moș Crăciun să-și țină promisiunea, vreau minunea de la ora 20... Poate că tu nu știi dar la ora 20 pentru fiecare chip care pășește pragul spre ninsoare e cineva acolo cu o umbrelă

Nu-mi spune că sunt puternică, știi prea bine că nu e adevărat. Mai bine nu mai spune nimic. Sunt doar un suflet obosit... Unde te duci atunci când nu mai ai puterea să zbori? Ce faci când mor

Între noi, tăcerea imploră încă o zi. Cercuri alăturate se strâng și se sfâșie unele pe altele cu încăpățânare voită. Am obosit, înțelegi? Tac. Nu te mai întreb nimic. Cobor pleoape grele peste

La răscruce de vânturi frunzele conjugă la timpul prezent cuvântul iubire. La răscruce de gânduri noaptea sapă în umărul gol șoaptele îngerilor-fluturi.

Între noi doarme mereu aceeași distanță; tu ești mereu cel de ieri. Te-apropii tăcut să-mi aduci ofranda tăinuită a jumătății tale de cer; tu nu știi cât gol a nins peste sărutul

...ție, celui ce știi Cred că am mâncat polen când eram mică. Altfel nu-mi explic de ce simt că-mi zboară fluturi prin stomac de fiecare dată când îți zăresc

Strâng ecourile zdrențuite ale irisului în palma făcută căuș și le îngrop în pătratul albastu, sub rădăcina primului vis. Trag peste mine sărutarea cuvântului perfect, zâmbesc aleii ce

Prea târziu dansează pașii cioburilor pe-un colț de fotografie uitată. Prea departe răsună rotunjimile cuvântului gonit.... Răscrucea provizorie prezice moartea imaginară a unui căprui

Adânc, sub tânguitul frunzei, mă sfâșie tăceri pe care ar fi trebuit să le mint și cuvinte pe care aș fi putut să le tac. Și simt cum sapă-n mine cutremurări căutarea ta apăsată pe-un

Toate tăcerile încep să aibă-același miros, tot întunericul capătă aceeași umbră. Zâmbetele de copil aleargă prin livada atinsă de irisul sfânt pulverizandu-se dincolo de prăbușirea din

Dincolo de suspinul gândului înălțat de cădere e doar liniștea începutului; dincolo de lacrimile aleilor roase de rugi e doar surâsul neștiut al pleoapei. Mă ghemuiesc ocrotită de ghioceii

Măngâie-mi irisul cu-n strop de durere, sărută-mi aripa c-o secundă de dor. Încă mai știi, încă mai poți s-alungi evaporarea.... De ce te-ascunzi sub pași de umbră, de ce te minți sub

Mă privești de parcă aș fi sculptură pe ape și amprentă pe umbră. Ești străin, nu știi încă nimic.... Þi-am ascuns umbra rece a ochiului sub zăpada mării; am îngenunchiat în fața izvorului

Ninge cu pământ. Îmi tremură mâinile pe clapele pianului așteptându-te și nu mă pot opri. Am început ieri, parcă....., deși nu mai știu când va fi clipa aceea căreia i se spune ieri, să simt

Aveam doar o aripă și-am încercat să zbor.... Cruntă mi-a fost căderea. Apoi, tu mi-ai spus că-mi trebuie două ca să pot să mă înalț dar nu mi-ai dat-o pe a ta. Îmi spui să iau o aripă

Lasă-ți absența să-mi ardă negarea în tot ce sunt, în tot ce cred. Lasă-ți absența să-mi pecetluiască înălțarea căutată sub pași renegați de inimă. Și, dacă-ai învățat să sorbi din

Se frâng în mine gânduri și pânze de lumini și începuturi; se sting în amorțeală ură de mâini și ziduri scorojite de biserici.... Mi-e gol foșnetul unei prăbușiri de plânset viu iar tu

Printre foi albe și tăceri pământii mi-am amintit de-un gest, de-o vreme-n care mă iubeai.... Roșul intens și negrul și incolorul mi-au poruncit să nu-ndrăznesc să plâng. Mi-am

Același foșnet vechi de mătase nouă - eu; aceeași perdea oțelită a distanței incolore - tu; același văl de tafta al tăcerii - noi. Mă întreb când va ajunge ecoul gri al iubirii mele să

Intre noi - miliarde de pași; între mine și tine - nici măcar distanța unui gând.... \"A mai murit un vis!\" ți-am șoptit printre suspine. \"Eram copil din nou și visul meu avea chip de

În parcul părăsit am regăsit într-o zi durerea rătăcită.... Picturi în umbre și șoapte se suprapuneau cu imagini risipite pe lacuri asfințite ce mințeau. Furnici nocturne cărau suflet

Respiram picătura tăcerii, sorbeam aerul plângerii.... Și-atunci m-am gândit că poate m-am născut fără umbră....îngerii râdeau.... Sau poate am avut umbră dar a fugit de pleoapa mută, de rana

Să nu crezi că nu ți-am văzut urmele gândurilor trimise la căpătâiul meu.... Era dimineață și le-am simțit; atunci te-am iubit doar pentru atâta lucru! Am visat irațiunea ta