Poezie
Gust de cenușă
1 min lectură·
Mediu
Toate tăcerile
încep să aibă-același miros,
tot întunericul
capătă aceeași umbră.
Zâmbetele de copil
aleargă prin livada atinsă de irisul sfânt
pulverizandu-se dincolo de prăbușirea
din adânc în deasupra.
Pașii tăi n-au răsunat de mult
în umbra ochiului
ce moare gol...
Și tot mai iubesc
bănuita atingere ce se stinge
străină
de doruri.
Pleoapa grea
nu știe ce rânjet are necredința;
și-atunci,
de ce adulmec gust de cenușă
în suflet?!
053897
0

Am o singură observație. În prima strofă aș schimba \"gust\" cu \"miros\" și aș scoate cratima din al doilea vers. Tu faci cum crezi.