Oare ce pași va face ciocârlia
Pe un pamânt inundat
Cum va zbura ea neîncetat
Tot mai sus în cerul înnourat?
Când tot ce are ea sunt lacrimi și fiori.
Aripile se scurg, timpul le
Nu există lacrimi de bucurie,
Doar acea scânteie de nebunie
Acea speranța oarbă ce se-nalță
Numai pentru a decădea
În dezolare rece ca o faianță.
Tu singur plângi, căci singur ești
Nu poți
Þinând în aripă o mască,
Sub refugiul lumânării
Pasărea albastră punea in balanță
Ce să facă cu acest slujitor al tăinuirii.
Imaginația vine ca un val,
Trăgând dupa ea cortina unui
În cuibul viselor ce nu sunt trezite
Păsările dorm.
Ele par a fi răpite de voci din timpuri depărtate,
Dar degeaba vor trilurile a fi șoptite
Căci în acest tainic carnaval
Nu se aud voci după
Pendulând în săracia minții părăsite
Stă un om treaz cu ochii mari și venele-nroșite,
Degeaba strânge gâtul
Nu poate
Ritmul încetini,
În coate
Plâng motanii
Caci omul e pierdut.
Păcatul
Curgând prin valuri de culoare,
Ritmuri melancolice ard acea văpaie,
Ce scânteie în noapte
-Un tril de cicârlie.
În altă creangă lucește
Un început îndrăzneț
Ce se oprește
-O nimfă
Sub luna de argent răsare umbra ta
Tu, pasăre ce dansezi în noapte
Întinde-ți aripa spre picior.
Întinse si tremurânde stau amândoua,
Aripa, cu pene de metil
Tremură.
Piciorul din paie
Ești doar o miazănoapte
Când o femeie te privește,
Te dezgheață,
Te cunoaște?
Ești doar o miazănoapte
Printre stelele terestre
Mereu cad ele efemere,
Nu se mai nasc
Lucind în noapte
O notă suavă
Se aude printre stele
Și scutură o minte
Străpungând cugetele
A mii și mii de ani.
Ridicându-se omul vede
Imaginea unei lupte
A mii de păsări albe,
Restul
Notele lirei sunt notele inimii,
Îndoielnice de par- amarul vieții îl proclamă
Fără ezitare de se aud- sângele pur în vene va curge
Dar calmul de se așterne brusc- tristețea pana-și va fi
\"De ce oare tânjim după eternitate?
Cred ca totul vine de aici
Vreau viață cu libertate, fără de moarte,
Dar defapt știu că până la urmă și cântul meu va pieri!\"
Așa plângea în crâng mierla
O umbră se prevede
Sub lună, în neagra mare
Pe digul mult prea verde,
O pană albă în zare.
Mă uit în sus din marea mea
Doar eu vorbesc cu cerul
Mă ascultă numai cine vrea
De văzut poate
AC