Poezie
Drama mincinosului
2 min lectură·
Mediu
Pendulând în săracia minții părăsite
Stă un om treaz cu ochii mari și venele-nroșite,
Degeaba strânge gâtul
Nu poate
Ritmul încetini,
În coate
Plâng motanii
Caci omul e pierdut.
Păcatul lui cel neștiut a fost descoperit,
A mințit,
Are de plătit
Acum, dar cum?
Tot ce a fost mai bun în el a pierit
Ciudat, amar si singur,
Murdar si ciopîrtit.
Nu ce a mințit contează,
Ci gândul ce-a-ncolțit.
Acel gol sufocant
Ce trupul l-a otrăvit
Ca într-un labirint
Se simte încolțit.
\"Nu mai e scăpare,
Fapta s-a isprăvit.
Ai mințit
Acum privește
Pedeapsa ce o vei primi...\"
Nu e nimic acolo.
\"De ce?\"
\"Trebuie să-ți dai seama
Tu singur, om de nimic
O lună ai tot timpul,
Să meditezi temeinic
Și să te schimbi în omul
Ce ai promis să fi.\"
\"Dar cum?\"
După o lună omul, plânge sălbatic, greu
A fost sincer o clipă,
A pornit încrezător
A mărturisit și țipă
Adevărul secător.
Mărturisit și rece
Privește un punct fix
Îngrozirea îl trece,
Ca o statuie el stă fix.
Chin crud, viclean, tăcut
Lovești mintea profund,
Căci nimeni nu te crede
Nici eu nu te-aș fi crezut...
Toată lumea fuge
În dezgustul total,
Au îndurat destule
De la un canibal.
De ce-a-nceput a minte
Gândește, dar de prisos
În minte sunt numai cuvinte,
Un almanah cu sos.
\"Ce-i de facut?\"
\"Nu stiu sigur.\"
Prieteni pleacă-n cârduri,
Cei ce ramân se sting ușor si sigur
Nu cred nici măcar gânduri.
Alerți, așteaptă explozii
Pe gustul lor cel sur.
Nu meriți a te reabilita
Ce prieteni vechi te-așteaptă,
Cu brațe reci-degeaba vei căuta
Să le-ncălzești inima congelată.
\"Așa tu meriți
Da, mereu
Să te-ndoiești de sine
Să-ți frângi al tău singur eu
Până te pierzi în crize.
Nu scapi copil,
Nu scapi!\"
Asta e, acceptă-ți destinul,
Roagă-te să treacă chinul.
Nu accepta o scăpare ușoară,
Continuă, chiar dacă o să te doară
Să cauți răspunsul în sinele tău:
\"De ce minți?
De ce te arunci în hău?\"
002530
0