Poezie
Templul
Pasarea
1 min lectură·
Mediu
O umbră se prevede
Sub lună, în neagra mare
Pe digul mult prea verde,
O pană albă în zare.
Mă uit în sus din marea mea
Doar eu vorbesc cu cerul
Mă ascultă numai cine vrea
De văzut poate numai cel din templu.
Mă ridic ca să apun
Valurile fiindu-mi aripi,
Când bate vântul eu răsun-
O pasăre spin in lacrimi.
Căci stau în cuibul trecutului meu
Uitându-mă în zare,
Eu voi fi veșnicul paznic mut
Al clopotelor mării.
Când te întorci în marea mea,
Mă vei vedea acolo
Slujind altarul de pe dig,
Uitându-mă la tine,
Cu aripile închinate
Templului scufundat.
002.071
0