alice drogoreanu

câinele un bătrân tei ~ tei pe jos ~ în aer ~ tei ca o decepție ~ de prezent ~ partout ~ te uiți în jur ~ de fiecare dată alții ~ au cules tot ~ alții ~ au știut când ~ au știut cum strada la

toate domnișoarele de onoare fugiseră mâncând pământul trebuie să recunoști - nu e foarte demn usucă-ți rochia îți spun e târziu drumul se ridica în zare galben obosit din fereastră în

Oriunde mă duc eu caut soarele ca și cum ar putea intra căldura lui în mine pentru totdeauna asta însă nu-mi dă și liniște Stau în lumina lui și mă gândesc la cele 3 creiere ale

mă uit la tine ca la o bucată de hârtie înnegrită la colțuri fiecare virgulă a întins povești o sumedenie de versiuni un oraș întreg și în fiecare sări scările câte două odată sau

fără instrucțiuni legături tatuate pe spate te zdrelești scotocind fără saț dezgropând scenarii verzi în perechi diferite de aventuri dezvelite sub semnul de carte în colțul parcului le

o femeie bătrână a venit la masa mea s-a așezat pur și simplu stătea acolo ca o mumie pe masa din sufragerie o mumie absolută aerul atârna deasupra ca o emoție totală și-atunci am râs în

te rog nu înnebuni îți voi spune adevărul trust in me when I say ce e în urmă un sentiment incandescent cultul liniei șerpuitoare mult sânge mult negru mult alb melodii clare ca un plan

Tu bei cafea concentrat... cu mâna dreaptă eu îmi studiez picioarele puse pe bord ca și cum ar fi proiectate direct pe ploaia pe care o spargem cu 150/h ca și cum am intra într-o altă lume care

n-au existat martori oculari nici cauze nimic de recuperat doar o viteză incredibilă în beznă aerul din jurul meu dă o raită evaluează pantofii și rochia și inelele îmi face brățări din mersul lipit

în orice moment viața ți-ar putea fugi printre picioare fără un semn răbufneam în dreapta pe prima dreaptă întâlnită să mă uit în urmă? poate era stânga răspunsul corect și unde-ar mai fi

știu ce vrei omule ce urmărești plimbându-ți apatic sictirul atotștiința suficiența golul să ții cu înverșunare de tine călăreț în furtună să te lovească peste față să te clatine și să

zilele tale stau înșirate ca paturile într-un salon fără ieșire femeia stătea în picioare privea cu siguranță privea ca și cum n-ai fi cunoscut-o niciodată ți-a adus apă așa cum ți-ar da

barmanul e trist e târziu nu-ți amintești melodia desigur doar luna în fâșii lungi albe urcă din podele pe rochia ta pe mâini în clipa aceea începe frisonul el se tăvălește pe jos tu

se iubesc lucrurile noastre între ele te iubesc te urăsc de la mine la tine e onestitate aici ce bine când mint amintirile ies feliuțe îți întind nutela cu grijă pe ele și ți le îndes în

am putea avea o discuție interesantă deloc complicată un roman fluviu la al cărui sfârșit să nu te uiți e mai trist așa de parcă se numără treptele până la tine cu spatele ca de obicei,

de departe îmi ascult tocurile faianță și metal faianță și metal moartea strălucește o sinceritate imensă cu toți dinții avem aici un aspic profesionist în Y ating carnea de