Music box

ziua se stinge ca o lumanare. umbrele noastre, lungi, se aduna-ntr-o singura umbra de deasupra scarii...
\"prima fisă și prima melodie... tu dansezi\"
(in retrovizoare)
\"nu-ți amintești melodia desigur
doar luna
în fâșii lungi albe
urcă din podele
pe rochia ta...
n-ai să înțelegi cum târăște luna picioarele noastre/ spre iesire\"

să înțeleg că ți-a plăcut?
cred că ți-am mai spus că tu poți face poezie din poemele mele

inainte de toate, si in afara textului, imi place ce scrii si ce selectez vine ca o atingere cu intangibilul...
eu ma feresc de aripile ingeruilui si nu-i spun: ce frumos esti, ca sa nu fuga. dar am o tehnica (asa am invatat, in singuratatea aceea de pe tarmul cu scara) de-a ridica un turn din ce mi-a placut... si turnul prinde o scara interioara, din ce simt eu si o scara exterioara din ce ai tu... si cele doua scari fac un joc pe care astazi l-am numit \"de deasupra scarii\"... pentru ca-n jocul secund care-mi aparuse, apar mai multe scari si intotdeuna, pe scara se rostogoleste ceva... de la muzica acestei rostogoliri vine cantecul pe care-l percepi poezie...

am scos barbanul si-am lasat atelierul... aici, sub raza lunii, pe sevalet, portretul ei... si-n rest, versul tau se rostogoleste undeva pe dusumea cu alt ritm: \"e târziu! nu-ți amintești melodia?... desigur...\"

pot face și un pod
dar e târziu