Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

behind the name

1 min lectură·
Mediu
mă uit la tine ca la o bucată de hârtie
înnegrită la colțuri
fiecare virgulă a întins povești o sumedenie de versiuni un oraș întreg
și în fiecare sări
scările câte două odată
sau pleci
și maltratez și netezesc și sărut și închid ca pe-o otravă
această caligrafie colțuroasă mergând albastru
sub piele
subțire
și-aș vrea să te aud de undeva să bănui măcar
dimineața
grădina
dâra desculță a tălpilor tale cum taie
locul
unde se întâlnesc
nopțile rujului roșu prea roșu
tocurile clănțănind sans regrets
barba nerasă
dunga albă buzele
arcuind numele ca pe o portocală
grăbită
sub roți
și tai tot
ca și cum ai scrie încet o scrisoare
ți-ar trebui o mașină de tuns iarba
043.846
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
118
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

alice drogoreanu. “behind the name.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-drogoreanu/poezie/1789628/behind-the-name

Comentarii (4)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@nicolae-popaNPNicolae Popa✓
Uneori și bucata de hîrtie își citește propriul text. Ba îl și privește în ochi pe cel care lasă pe hîrtie acest text. Așadar, îmi permit să spun ce-mi placi din ce pogoară asupra mea:

\"fiecare virgulă a întins povești\"

\"și maltratez și netezesc și sărut și închid ca pe-o otravă
această caligrafie colțuroasă mergând albastru
sub piele\"

\"dâra desculță a tălpilor tale cum taie
locul
unde se întâlnesc
nopțile rujului roșu prea roșu
tocurile clănțănind sans regrets
barba nerasă
dunga albă buzele
arcuind numele ca pe o portocală
grăbită\"

\"ca și cum ai scrie încet o scrisoare

ți-ar trebui o mașină de tuns iarba\"

Înțeleg, chiar și eu înțeleg că mi-a plăcut. Deși, plăcerea nu e un criteriu estetic, decît în măsura în care e un factor uman.

Alice,
Scrisul tău derutează purtînd cititorul pe un singur fir. Firul Aderianei!
Felicitări pentru faptul că ai de unde-l scoatecu firul.

0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu✓
firul ariadnei a fost la început ghem
apoi a ajuns mijloc
și în cele din urmă simbol

știi ce mi-a plăcut mie? asta :Înțeleg, chiar și eu înțeleg că mi-a plăcut
0
@igor-cladovICigor cladov✓
iaca vin oleacă pe la tine Alice...

și cum vin așa plec. că n-am nica de zis. că așa-s poemele tale. le citești, te înclini și pleci mai departe cu mirozna lor stăruind în nări :)


prietenos,
un bard pletos.
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu✓
mirozna - uite un cuvânt fantastic
plin
mulțumesc


PS.bardule am de vorbit cu tine, caută-mă tu, eu n-am cum


0