Șos. București-Ploiești

nu ți-am spus niciodată ce zori alburii

se întâmplă
câte un strigăt taie gândul
mă îmbrac și plec fără ritual doar
știu foarte bine
acum
te uiți în ploaie

îmi spuneai că ți-e dor
să facem dragoste iar eu
nu mai am suflet în mine
poate că e pe drumul ăsta
firmitură cu firmitură
și știu foarte bine că
n-am să mai văd niciodată
mâna lui dumnezeu cum aruncă păsări
negre de hârtie
milioane pentru asfințit
nebunia din faruri calul meu alb
drumul spre casă
mâna ta muzica noastră gleznele mele
și peste toate grâu asfalt pădure
pădure asfalt grâu
asfalt

ce repede se pierd oamenii
unii de alții
în vremea asta
viața mi-i înghite
kilometru după kilometru