Alexandru-Valentin Petrea

1 Într-o dimineaţă care pentru mulţi a fost la fel ca toate celelalte, Iosif Baltag se trezi cu senzaţia că ziua ce tocmai începe va fi ultima din viaţa sa.

Ne alegeam câte un petec de pământ, îl alegeam drept patrie și juram că nu-l vom mai părăsi nici pentru arta capabilă de a ucide. Dar buruienile ajunseseră să comunice mai profitabil pe sub

Nici nu știm cum ne cheamă, darămite locul în care ne aflăm sau ziua în care ne-am cunoscut. Vedem doar că stăm față în față la o masă oarecare, sorbind fiecare dintr-un cocktail banal,

Tu iubești cafeaua, mie îmi place drama, dar trotuarului de sub noi nu-i pasă de chestii din astea. Pașii noștri nu-i transmit niciun alfabet anume, iar noi nici nu știm de când mergem

Abia acum observăm că nu ne ținem de mână. Testele nucleare sunt de domeniul trecutului, privighetorile nu mai sunt la modă și fabricile se prefac în muzee decoltate. Și atunci de ce să ne mai

Se aude peste tot o singură melodie, atât a mai rămas din gândurile noastre la civilizaţie şi la probabilitatea ca noi să putem scrie pe asfalt ce gândim. Se aude melodia aia chiar oriunde, nu mai

Aşteptăm să se încheie odată ploaia asta, mai este puţin şi vom crede că s-a născut odată cu noi. Unii deja încep să se îmbogăţească pe seama ei, suntem ultimii care poate că nu ştiu cum se

II Când frica ajunge să aibă şi pretenţii ( O cetăţeană devotată ţării şi credinţei strămoşeşti adresează o misivă oamenilor legii. Se află într-o situaţie

I Ceva peste care nu putem trece Se scriu foarte multe cărţi în ziua asta, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne descurajăm. Pur şi simplu vreau să-mi încerc şi eu norocul! Cine îmi interzice?

Toate acele ziduri erau falnice din exterior, iar băştinaşii n-ar fi îndrăznit vreodată să arunce vreo piatră înspre ele. Dar în interiorul lor se asculta ca peste tot muzică proastă, cel mai

Melodii se aud doar în grote, în timp ce nimeni nu-şi dă seama că urechile funcţionează deja pe cont propriu, că sunetele nu mai sunt predate ideilor care fac perpetuu naveta între cărciumi şi

Bubuituri de tun în urechi, dar nimeni nu are vreo zgârietură şi ghivecele de flori par să cunoască o vastă perioadă de pace. Romburi şi pătrate rămân la locul lor, încercând pe mai departe să

Se întâmpla o ceaţă din aia care le face şi pe molecule să fie conştiente de ele însele. Nu mai puteai vedea nicăieri pietre; era foarte uşor să le confunzi cu laptele ori notele de

Mai rămăsese doar capul lui Orfeu înconjurat de coji de seminţe şi ziare decolorate; şi calendarele se rătăciseră între pietrele prea des folosite. Iar noi ceream prea mult de la fulgere

A nu ştiu câta Lume Nouă se ascunde în genele sau în pumnii noştri fertili, încât nu vom da de ea nicicând, preferând să asistăm orbi la geneza sticlelor care nu vor fi umplute niciodată, în

Toate lucrurile căpătaseră urechi, dar nimeni şi nimic nu mai reuşea să audă nici măcar cum se rup bombele pentru a opera inutil nişte fabrici sau vânzătoare. Nici seismele nu mai

Aruncăm între ziduri orice piatră şi fiecare ciob cu care natura nu are ce face, făcând artă pură din moleculele pe care Universul le-a lăsat fără nume în războiul cu epocile prea