Poezie
Normalitate incertă
1 min lectură·
Mediu
Putem vorbi acum și despre dinastiile Noului
Regat Egiptean ori despre teoria relativității
generalizate,
aceleași clișee ne-au înlocuit replicile mature
de altădată.
Aceleași ca la toată lumea,
precum un fel de sancțiune că am îndrăznit
să ne certăm la miezul nopții fără acte și capturi
de ecran în față, jucând tenis cu
teoriile pe care unii le cred luate din cărți.
Chiar și invectivele erau solemne și deștepte,
trădând drumul nostru spre ceva nedefinit,
în același timp rarefiat și orgiastic, din care
nimeni nu se mai întoarce la fel.
Nici nu știu unde am ajuns cu vorbele noastre,
istoria devenise lăbărțată, nepăsătoare și
dornică de a fi înlocuită; mereu deveneam
altceva, un regizor neserios ne dădea
mereu alte și alte roluri, pe care le aruncam
nepăsători în carnea și în frica noastră.
... Cu vorbele de acum abia ne putem cumpăra
înghețată, iar mâinile noastre nu au nevoie
nici de șoapte pentru a duce gunoiul.
Bunurile și ideile circulă între noi precum trenul
în țările civilizate.
Totuși, să ne rugăm de cuvinte să greșească
în locul nostru,
să ne învețe cum să mergem cu verbele de mână
chiar spre un Univers cam gol.
02789
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 193
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru-Valentin Petrea. “Normalitate incertă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-valentin-petrea/poezie/14195285/normalitate-incertaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
EPEPemilian valeriu pal✓O arhitectură a textului fin conturată dinspre exterior spre interior, și o voce matură care știe cât să spună și când să spună, ca într-un joc Tetris în care autorul așază calm și precis ideile la locul lor, iar cititorul se miră de acuratețe.
0
EKDistincție acordată
Poemul surprinde ruptura subtilă dintre profunzimea umană de altădată și superficialitatea prezentului, în care vorbele și sensurile lor par devalorizate. Versul „... cu vorbele de acum abia ne putem cumpăra înghețată” devine o metaforă a realității contemporane: limbajul nu mai construiește, ci consumă. Poetul opune „verbele” , embleme ale mișcării și ale vieții autentice ... unei lumi mecanice, „civilizate”, dar goale. Finalul, „să mergem cu verbele de mână / chiar spre un Univers cam gol”, e o pledoarie delicată pentru recuperarea sensului, pentru umanizarea limbajului și reînvățarea de a trăi prin cuvinte, nu în ciuda lor.
0