Alexandru Mărchidan

este una dintre cheile principale ale textului: lupta (aparent) inechitabilă, oricum foarte grea cu "arcașii" (oare cine/ce sunt ei?) care tot încearcă să ne țintuiască și mai mult sufletul de trup.
Mulțumesc pentru lectură!
Alexandru

atenție trebuie mai multă, nu este un text perfect.
Deocamdată cel puțin nu fac modificări, pentru că e posibil să fac dintr-um text imperfect care totuși spune ceva și este rotund, unul care o să șchioapete.
Mulțumesc foarte mult pentru atenția și timpul acordate!

pentru imaginile delicate și puternice totodată, pentru capacitatea de a ține în lesă o tristețe fără a o asmuți asupra cititorului. Construcția este echilibrată, dar are mobilitate. Și autoironia bine dozată are în corpul poemului rolul de a apăsa pe ideile de forță - aici faptul că până la urmă suntem toți în mâna Domnului, de aceea salvarea, înainte de toate, începe prin smerenie. Iar autoironia ajută în acest sens.

lumea mă strigă teo
domn ajung din când în când
(...)
singurătatea mi se mulează pe trup
ca iedera de horn

Cele bune!

Vă mulțumesc foarte mult pentru lectură și pentru cele scrise! Câteodată lumea te dezarmează și rămâi o vreme așa, ″cu aripi de pluș″ în fața ei.
Cu prietenie,
Alexandru

P.S. Sigur, fără exprimare sinceră, adică fără rădăcina vieții, poezia rămâne o floare de plastic, oricât ar fi ea de frumoasă.

Îți mulțumesc foarte mult, Costin! Te așteptăm cu drag la lansare și sperăm să oferim - ție și tuturor cititorilor - o surpriză plăcută. Noi am încercat să realizăm ceva de calitate în acest volum, dar asta, bineînțeles, rămâne să aprecieze fiecare. Toate cele bune!
Cu prietenie,
Alexandru

frumos pentru comentariu!
Cele bune, Alexandru

Îți mulțumesc pentru aprecieri și mă bucur de reîntâlnire! Doamne-ajută!
Cu prietenie, Alexandru

Mihai!
Mă bucur de "reîntâlnire". Îți mulțumesc pentru apreciere! Nimic nou pe frontul din Pitești - din câte știu.
Cele bune!

S-au șters câteva rânduri din cometariul trimis anterior. E clar că poți analiza Biblia d.p.v.d. istoric, literar, antropologic, etic ș.a.m.d. Pentru unii – e și cazul meu – Biblia este „și” un text sacru, de importanță spirituală absolută. Atât spusesem.
De unde povestea cu extratereștrii? „Flăcări” și „păsări-flăcări” sunt metafore ale sufletului. Apoi antiteza între „Cel ce vine de sus....” și timpul cu „lucrurile de chiriaș” arată că discursul se desfășoară pe două planuri – uman și suprauman. Mă miră că un comentator așa experimentat ca tine nu a înțeles și au înțeles unii care nu sunt nici autori, nici comentatori.

„A pune discursul pe verticală” e un fel de a spune că, în acest poem, Sorin Dănuț depășește nivelul lumii văzute (orizontale), aducând în discuție acel „invizibil”, un „dincolo”, făcând trimitere subtilă la transcendent. Asta e tot, în mare.

Alexandru Mărchidan

Am ajuns să punem poezia pe calapodul adevărurilor științifice.
Nu știu de unde ți-a venit ideea că vreau să fundamentez „adevărul meu”. Că doar nu am publicat un articol de epistemologie sau nu știu ce. Fiecare se raportează la ce dorește în privința adevărurilor sufletești, dar, oricum, în poezie afirmi, exprimi, nu stai să „fundamentezi” ceva ce ai deja.
A aduce ceva nou în poezie sub aspectul conținutului e o falsă problemă. Că nimic nu e nou sub soare se potrivește cel mai bine în privința conținutului textelor poetice. Poți să înnoiești doar sub aspectul modului în care spui ceva. Chiar și aici înnoirile importante sunt rare. De ex., cred că poezia din ultimii 40 de ani se află încă în paradigma celei stănesciene, cu toți autorii originali – aspect de necontestat. Dacă tot ai adus problema: tu ce ai adus nou în poezie? Întrebare retorică.
Apoi, nimeni nu te contrazice în privința interpretării și analizării multiple a Bibliei. Doar că în domeniul credinței e vorba de o atitudine ce pornește din libertatea fiecăruia. Mă bucur că ai făcut filosofie și că discutăm pe teren comun. Atunci poate îți mintești de cele trei surse ale cunoașterii la Kant (sensibilitatea, intelectul, rațiunea), cunoașterea obiectivă, științifică fiind posibilă doar până la cea de a treia. De aici încolo (de la rațiune), intrăm pe tărâmul metafizii; ideile rațiunii, printre care și aceea de Dumnezeu, duc la contradicții dacă sunt tratate cu instrumentele intelectului (categoriile). De asemenea, poate îți amintești despre orizonturile fenomenologice la Husserl: etic, religios, estetic, axiologic și de obligația de a nu amesteca planurile, ontologiile regionale. ȘA.M.D. Lucruri interesante – păcat că nu le putem discuta față în față. Am pierde mai puțin timp și am evita mai ușor inerentele neînțelegeri când sunt abordate chestiuni atât de delicate.

prima steluță unui prieten, dar nu pentru prietenia sa; pentru aceasta, i-aș oferi mult mai multe steluțe! Din câte am citit și reținut, acest text mi se pare cel mai reușit. Poate mă înșel, cine știe.
Revenind însă la Odă... Are căldură, fără să fie patetic; are curajul de "a pune pe tavă" o parte din sufletul său, referindu-se la ceva general uman și binecunoscut; redă în mod fericit epoca în care au trăit părinții noștri; dar mai ales, are imagini inedite, care să pună discursul pe verticală, într-o altfel de raportare:
" (...) lumina
dă să spargă pereții
bine-crescuți de părinți"

"ferestre așa de mari
ce dau spre locuri
(...)
mai ales in-vizibile.

"copilărie
îngălbenită de atâta sinceritate".

Dacă ar fi să reproșez ceva, m-aș referi la titlu; știu că Sorin Dănuț Radu e conștient de asemănarea cu renumita "Odă pentru părinți" și s-a încăpățânat să păstreze titlul, dar cred că asta îi poate ține la distanță pe unii cititori, care vor zice: încă unul scrie despre părinți. Dacă vor trece de această primă impresie și vor citi poemul său, vor avea de câștigat!
De asemenea, multe steluțe îi ofer cu această ocazie și prin felul în care face poezie prin fotografiile sale. Dar asta e altă poveste.

Cu prietenie, Alex.

să pornim o discuție aici și în contextul de față (câteva impresii despre un text publicat pe agonia) despre Adevăr, adevăruri, știință, Biblie și altele. Cu atât mai mult cu cât ar însemna să îmbătrânim vorbind despre asta, ținând cont de câte planuri sunt implicate. De exemplu toată știința lumii înmulțită cu 1.000 sau cu cât vrei nu îl poate convinge pe un credincios că Biblia nu are dreptate (lăsând deoparte tipurile de lectură ale ei). Din păcate, moda științei sau a filosofării în ziua de azi e făcută de multe ori tocmai de cei care nu au nici o treabă cu știința sau filosofia. Vezi problema despre mitul expertului la gânditori precum Hans Georg Gadamer, Karl Popper, Edmund Husserl, Heidegger etc. etc. etc., ca să nu mai zic de teologi... Iar pentru a le înțelege limitele (științei și filosofiei), e nevoie de o raportare cu discernământ. În plus, cele mai rodnice dialoguri pe aceste teme sunt cele față în față.

comentariul tău despre "teoria" mea privitoare la ierarhie; apoi întrebarea demnă de un institutul de sociologie: "la ce altitudine si pe ce scara masuram altitudinea asta?". Ar fi fost banal să raportez oamenii la oameni - care și de ce este mai de sus. Ai fi înțeles dacă ai fi făcut trimitere la Evanghelia după Ioan, cap. 3, versetul 31: "Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este și de pe pământ grăiește. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor". Trebuie citit tot capitolul 3.
Cel ce vine de sus nu este un om, așa cum ai înțeles; am încercat să sugerez asta, scriind pe "Cel" cu majusculă. Bineînțeles, textul meu nu "povestește" acest capitol din Ioan, ci pleacă de la el.

că aveți un serios potențial de a scrie poezie de bună calitate, poezie densă (din câte îmi dau seama citind câteva texte), însă trebuie mai multă atenție în dozarea talentului (până la urmă, e o chestiune de șlefuirea). De exemplu, în textul de față, primele versuri distrag atenția de la frumusețea extraordinară a adevăratului poem, care ar fi trebuit să fie acesta:

învârt roata olarului
știu că sunt lut
și mă sfărâm
din convingerea de rotund

E un text care nu mai are nevoie de "introduceri". Sună atât de bine "din convingerea de rotund" și are o semnificație bogată și clară în același timp.

De asemenea - în poemul "nihil sine Deo" - mă izbește adâncimea ultimului vers (o transpunere în formă lirică a filosofiei neoplatonice), de aceea poemul putea fi doar un distih:

omul -
ierarhie raportată la unu.

Prin capacitatea de esențializare vă asemănați cu poetul Daniel Turcea, căruia (spre exemplificare) îi aparțin versurile citate de ÎPS Bartolomeu Anania:

"vom muri
dar câtă splendoare".

Unele dintre textele dumneavoastră merită mult mai multă atenție decât li se oferă!

Cu apreciere, Alexandru Mărchidan

Vă mulțumesc frumos pentru lectură și apreciere. V-ați gândit să vă ocupați serios de critica de întâmpinare? Cred că ați fi foarte potrivit pentru aceasta.
Toate cele bune!

nu se poate mai potrivit și frumos comentariul dumneavoastra, ochire drept la ținta. Vă mulțumesc frumos pentru trecere atenție.

Cu prietenie, Alex.

e nevoie de ceva mai mult. Dar eu atâta am avut de spus.
Îți mulțumesc pentru lectură și pentru cele spuse!
Cu prietenie, Alex.M.

Îți mulțumesc frumos, Raul, pentru aprecieri! Încerc și eu să surprind ceva din lumea asta cu mijloacele pe care le vezi. Bineînțeles că nu iese mereu perfect. Am scris \"oameni\", pentru că mă refer la unii dintre oamenii \"despre care nu mai știu nimic\". Mi se pare că dacă aș articula, aș banaliza un pic, din moment ce atașez o trăsătură tuturor oamenilor \"despre care nu mai știu nimic\"; e o generalizare, așadar un mijloc facil dar și fragil.
Și aici e posibil să mă înșel. Rămâne ceva ce nu poate fi cântărit corect. Mulți cititori vor opta pentru o variantă și mulți pentru cealaltă.

Toate cele bune!

Într-adevăr, apare o contrazicere. Poate ar fi trebuit să spun că \"mi-a amorțit îngerul în suflet\", dar las contradicția așa, tocmai pentru valențele sale: te face să te întrebi dacă înghețul său îl poate face atât de viu pe cât îl prezintă versurile următoare și dacă nu cumva lucrurile stau pe dos - ochiul lui și ochiul meu cresc unul din altul în sensul unei înghețări reciproce.

Mulțumesc frumos pentru trecere și semn!