Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Modă

1 min lectură·
Mediu
ca să scapi de întrebările mele sâcâietoare
îmi spuneai că te vei îndrăgosti numai de un mare nefericit în cămașă kaki
și eu eram disperat pentru că în orașul acela
toți bărbații purtau cămăși kaki
și vorbeau despre nefericire
la farmaciile cu analgezice
sau în sălile de fitness
viața curgea firesc
nefericirea era atât de aproape de fiecare încât șoferii de taxi refuzau cursa
nu puteam să mă lupt cu toți
și am început să-i urăsc
să-i ocolesc
să-i visez
și să-i pomenesc în toate biletele de adio ale celor 14 tentative de sinucidere ratate
tu
mă priveai nostalgică
și visai cum într-o zi voi îmbrăca și eu o cămașă kaki
051.032
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
111
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Alexandru Manta. “Modă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-manta/poezie/14195136/moda

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@bogdan-geanaBGBogdan Geana
Acest text nu este cel mai cel, nici ca stil, realizare sau originalitate, dar este unul dintre cele mai bune un miliard de texte de pe acest site. Si nu e o intamplare, acum am convingerea ca e de bine. Fluid, liric si optzecist, cu un jenesaisquoi contagios. E o patina. Am mai întâlnit-o, iar dacă acum m-am hazardat, de vină este eminamente patina si nu autorul.

Astept cu multa curiozitate daca autorul isi va antama in viitor acelasi optzecism caldut sau va ajuta la prasirea stirpei juxtaliste :)

Felicitări! Viitorul nu poate fi decât kaki. Asta pentru a-l contra pe piticul care, dupa ce te-am citit îmi sună obsesiv în ureche: e la modă sau nu e?
0
AMAlexandru Manta
sper să nu dezamăgesc. Mulțumesc pentru recomandare.
0
Distincție acordată
@enea-gelaEGenea gela
este și parte a unui costum militar, ceea ce, în subsidiar, presupune luptă sau măcar pregătire pentru luptă. E culoarea camuflajului, dar aici, în poem, mi se pare un pretext liric în jurul căruia se construiește mesajul discursului. Cuplul adamic rămâne doar la nivelul aspirației. Am citit un text neforțat, cu o bună stăpânire a mijloacelor stilistice. Un text pe gustul meu! Stea!
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
„sâcâitoare”
0
AMAlexandru Manta
era unul din stâlpii textului. Mă bucur că sunt pe gustul dvs.
0