Voi

Poemul „Voi”,da, e un poem ,, arătare cu degetul ‘’ ce vorbește despre relația fragilă dintre creator (poet) și cei care îl judecă , fie ei critici, editori sau cititori „avizați”. Tonul e aparent modest, dar conține o ironie mai mult sau mai putin subtilă. Ma face sa ma gandesc la cartea ,, Taunul”, dorinta de razbunare, mastile, durerea din cauza faptului ca totul devine personal si … de a fi dependent de ceva ce are reguli. Stricte. Imaginea din început „legându-mi șireturile / ca un copil de grădiniță” arată vulnerabilitatea poetului care pășește în fața unei lumi ce pretinde cunoaștere. „Voi” devine o categorie distinctă, un spațiu al celor care analizează, clasifică, stabilesc ce e „valoare” și ce nu. Adica un poem linie, eu-poetul si voi. Versul „mi-am dorit enorm să vă văd ochii / atunci când depictați albastrul” e poate centrul emoțional al poemului: dorința de sinceritate, de umanitate, într-o lume a formelor și a aparențelor insa vazuti cu ochii subiectivitatii. Iar finalul, cu Meletos, Anytos și Lycon , mda, acuzatorii lui Socrate ce transformă poezia într-o aluzie la judecata injustă a spiritului liber . . .in poezia aceasta poetul (tu) vrea sa arate că se simte asemenea lui Socrate, pus sub lupa celor care nu înțeleg, ci doar evaluează. „Voi” e, de fapt, o confesiune elegantă despre nevoia de autenticitate. Tu alegi! De fapt, poate că nu vina, ci o anume distanța îi desparte aici in poem: poetul are oroare de reguli, iar editorul nu poate lucra fără ele!