Alexandru Dan-Alexandru

Italia când drumurile cerului vor înainta spre adânc când lumina se va scurge încet-încet spre abis când însuși dumnezeu va coborî inconjurat de fulgere spre iadul condiției vieții va exista o raza

a dracului poezia asta făcută doar pentru a fi scrisă sar găurile în mine încât cadavrele lui bacovia care ar zbura la explozia mea s-ar târî ca după mântuire în poemul ăsta fără descompunere și

cupidon ar fi fost monedă națională dacă ar fi existat iar oamenii l-ar fi pus în buzunar și dat pe prostituate -cât cei pe ea jupâne? -doi cupidoni juma rephrase it – nu-mi place cum sună urletul

să scriu mai repede o poezie despre berea budweiser până nu apare în romania iar noi de fapt nu suntem zei doar fiindcă nu suntem morți inaintea nașterii noastre (nașterea mea e o ființă care se

și sigur că dacă ar fi noapte între fiecare două (2) ore am avea mâini și picioare și alergatul nostru printre să număr în părul tău cadența clipelor nescurse de dupa cojocul meu ascunderile acestea

ca să terminăm de avut exterioare am deschis astăzi o mână și-n loc de vene am găsit scris și-n loc de oase am găsit cotoare coperți foi să îți citesc glasul nostru tot eu să te găsesc pe tine

îmi retrag la mulți aniul de anul trecut eminescule pentru că nu ți-ai ridicat măcar un deget la ziua mea pentru că ai avut impertinența de a nu mă iubi măcar anul acesta în care eu te iubesc

mă dezlipesc litere mari la urechea ta între sus și jos trandafir o formă acustic-nonverbală a existenței între mi-e cancer și îmi place mi-ești cancer și mă-nvii mă descompunem în mii de frunze

iubita mea are ochi și sprâncene și o aură în mijlocul fiecărei gene pentru mai buna hidratare a închiderii pleoapelor mele iubita mea are tălpi și degete nici nu atinge pământul când duce cu

obișnuiam să mă consider poet al facerii lumii al scuturării întunericului de stele mă fascina ideea întunericului pur acoperă-ți buzele tu nu-ți aduci aminte tu nu știi te-am găsit în coșul în

din clipă în clipă nu mă mai prefac geniu lumina a învățat să meargă înainte de a avea ochi înaltul își pierde umbra dacă ziua își uită ființa pe tărâmul iată tărâmul acesta nou nu e vorba

Iubita mea tu care înveți dimineața să răsară arată-i să se strecoare pe sub glezna-mi până la tine să mă sărute cu buzele tale pe sub vis și să mă ia în palmele tale Iubita mea tu care

timpul este un drum pod dinspre neeu spre neeu iată că am apucat altul ce norocoși suntem iubito călcăm dinspre nenoi spre noi cărăruie printre abisurile dimineților negândite albastru ca firele

ce bine că soarele nu mă doare altfel lumina s-ar fi dezgolit de umbră nu că mi-ar fi păsat într-un fel sau altul mozart tot mare ar fi fost și fără piele dar e un sentiment atăt de vag de

5:45 și neclintire rădăcinile cărții de informatică printre coperțile dimineții golașe parcă mă afund în tăcere scaunul meu negru nici nu mai știu dacă lumea se începe de la est sau de la vest în

azi noapte am avut o mie de ani iar casele pe case crescuseră șesuri cărări printre oglinzi nicăieri nu puteam vedea decât propriul meu al naturii al stângăciei apei de munte sau al limpezimii sau

între două flori lumina tace bătăile inimii tale ca o zi noapte noapte zi fără colț într-un pahar cu umbre proaspăt dezlipite de margini doar artere și hematii două mi-am refuzat căzutul

doamna învățătoare când ați învelit în prosop de uscat răni cuțitul care mi-am scrijelit timpul palma dinspre suflet gândul foc albastru merge mortul printre pene forfote de rouă simple nici

ar trebui să mă apuc de scris un fel de poezie cu mâini picioare capete sparte copii nenăscuți își tremură umanul sub două rânduri de piele sau mai bine zis râurile încep să-și refuze sensul nu

parcă mă dor amigdalele când ascult nightwish după ce am murit a doua oară. prima dată mi-a fost ușor vedeam lumina de la capătul trupului mamei mele mă ghidam cu un toiag după ea de fapt s-au

înghite-mă în culoarea ta nenăscută entități transparente se înghesuie mereu în argintul meu ca după un război civil în propriile artere negreșite, lovite de hematiile mele metalizate veiozele

mi-am dat seama că eu nu sunt poet poeții mei mai mult chiar nu am nici măcar cârtițe de poet poeții mei dar voi sunteți mai săraci cu o alexandră poeții mei tu labișule, convertești diametrul