pic-pic

daca mai tii minte aveam un sir de replici la un \"haiku\" de al tau, si de atunci am decis sa nu te mai comentez; deasemenea ti-am zis ca te voi urmari si ca te voi comenta in ziua in care imi voi da seama ca ai progresat (ma refer la scriere, dar mai mult la modul de a rectiona; nu mai deschid subiectul, amandoi aveam dreptate si am gresit poate simultan). acum vin sa te intreb intai: sa indraznesc a-mi asterne impresiile intr-un comentariu?
- ironic nu voi, cum nu am fost niciodata;
- va fi o parere subiectiva pe alocuri, dar nu e menita sa desfiinteze textul, dar logic ca voi taie ce nu-mi place;
- textul se ridica din categoria \"bun\". personal l-am gustat, te felicit pentru evolutie si sunt bucuros ca urci trepte in poezie. acum nu-mi zambi, raspunde-mi, dupa care du-te si mai scrie inca o poezie (mai buna) ca asta.

mihai,
iti multumesc de trecere si comentariu (implicit steluta), dar cel mai mult iti multumesc ca m-ai convins prin poza pe care ai pus-o de un lucru la care mai aveam indoieli: vorbeam cu cineva pe messenger: \"de ce a trebuit sa fim oameni? de ce oare nu putem fi, nu animale, ci plante! sa fim vesnic unul langa altul\", dar poza ta mi-a aratat ca si planta (arbore) daca ar fi un poet, tot singur ar fi in fata norilor, la mijlocul desertului si inca multe altele pe care poza ta nu le contine. iti multumesc si te mai astept

raul,
ti-am spus inca de atunci ca te voi astepta oricand in pagina mea sau la o cafea (respectiv ceai pentru mine) in bucuresti. ma bucura faptul ca ai revenit aici si astept sa primesc un comentariu cat se poate de obiectiv (asa cum am vazut ca stii sa faci) multumesc de increderea pe care mi-o acorzi si te mai astept

Alex, am trecut pe aici si-am tras cu ochiul in dormitorul acela :)
Frumoasa poezie ! Dincolo de asta, nu vei fi niciodata sigur ca ai invatat sa iubesti pana la capat...Asta e de fapt una din virtutile magice ale iubirii.
Iar ca poet, vei patrunde mai mult decat altii Iubirea, si pe aceasta cale te vei regasi, in sens spiritual, cand va veni timpul.

da, elena, cand va veni timpul, dar, stii tu, si tu ai fost de varsta mea, eu simt nevoia acum (sau poate mi se pare ca simt nevoia acum). si daca vreodata voi invata sa iubesc pana la capat (sau macar voi avea senzatia ca am invatat sa iubesc de la capat) nu stiu de ce, dar inainte de a posta poezia care se va naste de acolo, ti-o voi trimite tie mai intai. sa-mi spui tu daca va fi venit timpul. :) multumesc de trecere si te mai astept

Prin primele doua versuri poezia se urneste greu, este un inceput dificil. Deja primul vers este un vers-concluzie, o esenta care ar trebui sa se regaseasca spre mijlocul poeziei sau pe parcurs. Ar fi fost mai bine fara versul doi pentru ca nu are nici o legatura cu primul si astfel s-ar fi legat mult mai frumos primul cu al treilea, ar avea o continuitate a primului vers-concluzie. Ideea infatisata este una simpla in sensul ca nu trebuie sa diseci poemul in cautarea unei interpretari a poeziei. Poate fi inteleasa ca si o intamplare sau pur si simplu ca o desfasurare al unui fapt intr-o lume proprie (fac referinta la cea a camerei si a atmosferei create).
Mi se pare ca sunt 3 idei aici: cea a primul vers, a \"pic-pic\"-ului si cea a dialogului dintre cei doi. Ar fi iesit mult mai bine in proza: atmosfera si ideile ar fi fost mai dezvoltate si amprenta autorului ar fi fost pusa mult mai bine in acest fel.
Strofa a doua face o introducere, dar pe parcurs intalnesc versuri care se agata de parcurgerea sensului, si chiar daca sunt metafore, era maibine fara ele. De exemplu: \"dar acum ... pic-pic...\" face trecerea spre prezent (acum), dar \"pic-pic...\" strica; \"ne-am luat de mână/ să pășim spre noi\" prea fortat pentru a ocupa oua versuri, poti inlocui cu \"pasim spre noi tinandu-ne de mana\" in felul acesta eviti doua pronume suparatoare; dupa \"am intrat în camera pe care o voi regreta mereu\" urmeaza \"câine ce n-a știut niciodată să vorbească cu el însuși\" care te face sa ramai sa intrepretezi la cine face autorul referire, ce sens vrea sa aduca prin acel caine care nu vorbeste cu el insusi - desi nu e greu de facut asta, totusi sacadeaza ritmul cititrii;\"pic-pic/ ne-am așezat/ credeam că aerul devine un mereu uitat chiar de lucifer/ pic-pic/ am tăcut ne-am privit ne-am iubit/ ca o ultimă strângere de mână cu dumnezeu înainte de înec\" - apare \"pic pic\" iar care se vrea ca un sunet sau ca o pauza, ca un rasunet in timp ce actiunea se desfasoara. Aici sunt de acord cu folosirea lui. Versul \"ne-am asezat\" putea fi unit cu celalalt deoarece un asemenea verb, sau o asemenea relatare doar printr-un verb nu se sustine singura, iar \"am tăcut ne-am privit\" putea sa existe ca singur vers si \"ne-am iubit\" sa il treci in celalalt vers incat sa sudezi mai bine cu acea metafora \"ca o ultima...\".
Dupa ce strofa a doua se termina, lasi doua versuri -\"pic\"- cu spatiu gol intre ele. Deja aici ma simt iritat de aceasta constructie. Cred ca e prea mult si o puteai folosi in alt mod cu acelasi efect. Pentru a auzi ca ploua nu trebuie sa deschizi geamul.. Strofa care incepe este o redare a faptelor (motiv pentru care iti sugeram proza la inceputul comentariului) pentru ca mai lipsea putin si era un schimb de replici. Apropo, partea cu \"undo\" mi-a placut cum ai refolosit-o in aceasta poezie; tin minte ca tot intr-o poezie de a ta aparea.
Apoi se constrasteaza ideile fara succes: \"am înțeles că ții atât de mult la mine încât nu vrei să mă pierzi\" (care apartine povestii, firului poeziei, actiunii) si \"am înțeles că poeții sunt mult prea iubiți pentru a fi fericiți\" ver care nu se tine sau nu este avantajat de poveste. \"jumatati de dimineata\" intra iar in plan, tot fara succes dupa ce cred eu. \"și un alt poet pic-pic...\" nu mi-a placut absolut deloc.
Finalul este o alta imbinare fara succes intre \"la final un sărut de 15 secunde...\" (ca o didascalie) si \"și tu crezi că suflet înseamnă viață?\". Finalul m-a facut sa-mi dau seama ca ai inceput aceasta poezie dar finalul nu este scris. Este doar o idee nevalorificata, cu atat mai mult cu cat nu se leaga de miezul textului.

Corectat pe alocuri ar fi un poem ok. Te descurci la capitolul viziune, acum vreau sa vad cum redai ce traiesti/imaginezi/gandesti. Daca vrei sa mizezi pe actiune, sa-i lasi pe cei doi sa \"vorbeasca\" in locul tau, scrie proza si actiunea va face acest lucru. Daca vrei sa vorbesti tu, sa-mi transmiti tu in mod direct, limpezeste putin ideile, traseaza-le un schelet, pune-le un fundament, o baza. Multumesc pentru lectura.

in primul rand iti multumesc de comentariu
in al doilea doresc sa precizez ca am incercat o suprapunere a trecutului cu prezentul. acel pic-pic este forma pe care o ia sufletul meu in prezent. insusi versul \"dar acum ... pic-pic...\" era in forma initiala ceva de genul \"dar astazi lacrimile picura pic-pic\". (nu exact asa. nu imi amintesc cum si am incercat o aproximare).
eu unul nu am gandit primul vers ca o concluzie, dimpotriva folosind imperfectul e ca si cum ar face sa explodeze curiozitatea cititorului, am incercat sa-l fac sa sugereze o oarecare impasibilitate fata de un regret care s-ar fi putut naste. am incercat prin nepasare sa stopez nasterea unui regret, care dupa cum probabil se simt in poezie se zbate, incearca sa apuce o bucata din sufletul meu. prin versul doi am sustinut primul vers, am explicat cum era dragostea in viziunea mea, cum aparea in primele poezii (dimineți jumătăți sau batoane de iubire neînghițite încă). si daca primul vers se lega direct de al treilea, parerea mea este ca deja trebuia sa incadrez la proza. precizez acum desi trebuia sa o fac la inceput, ca intre doua pic-pic-uri exista doua versuri. asta se vede. ceea ce nu cred ca am putut sa fac sa se vada este ca din aceste doua versuri, primul exprima cate o parte din actiune (care, recunosc, este reala pana la fiecare cuvant) iar al doilea directia in care vibreaza sufletul meu la fiecare bucata de actiune.
desi recunosc ca imi plac parerile tale despre ideile din aceasta poezie, eu m-am gandit la curgerea lacrimilor de pe marginile sufletului meu. primul vers nu este decat o incercare de introducere a cititorului pe sub copertile sufletului meu. cat despre dialog, el este parte integranta a ideii expuse de mine, de fapt, baza ideii referitoare la lacrimi (scuze de cacofonie). sunt de acord cu tine ca ar fi iesit mult mai bine in proza, chiar mi-am reprosat de prima dat asta, dar timpul nu prea imi permite sa transform viata in proza. asadar, incerc sa ma rezum la poezie.
e adevarat ca versul \"dar acum ... pic-pic...\" este un pic fortat, dar alta varianta mai buna eu unul nu am reusit sa gasesc. mi-era frica ca daca as fi lasat doar \"pic-pic...\" chiar nu s-ar fi inteles suprapunerea (sau incercarea de suprapunere) a trecutului cu prezentul (la pic-pic oricum nu as fi renuntat.)am explicat la inceputul comentariului de ce \"ne-am luat de mână/ să pășim spre noi\" sunt doua versuri distincte, desi n-am evitat folosirea celor doua pronume. la fel si \"am intrat în camera pe care o voi regreta mereu/câine ce n-a știut niciodată să vorbească cu el însuși\" si \"ne-am așezat/
credeam că aerul devine un mereu uitat chiar de lucifer\".da, pic-pic este un rasunet. rasunetul trecutului in sufletul meu prezent (imi cer scuze ca am repetat aceasta idee, dar am considerat ca e mai bine asa) \"am tăcut ne-am privit ne-am iubit\". am preferat sa pun totul intr-un singur vers pentru a arata o oarecare vointa de a nu face diferenta intre ce inseamna a tace a privi si a iubi. am incercat sa limitez totul la banal.
ziceam ca toata \"actiunea\" este reala, asadar sms-ul l-am copiat de pe telefon fara sa fac vreo diferenta. aici am lasat doar actiunea pentru ca am trait-o atat de intens, incat sufletul meu nu prea avea timp sa-si aleaga directia. dupa care am lasat sufletul sa vorbeasca neintrerupt de actiune, din care versul \"am înțeles că ții atât de mult la mine încât nu vrei să mă pierzi\" nu face parte. cu \"jumatatea de dimineata\" am incercat sa fac o trimitere la poeziile de care ziceam mai sus, cele in care iubirea era conceputa ca ceva pur (nu ca n-ar fi), dar pueril. cat despre \"și un alt poet pic-pic...\" cred ca e vorba de gust. am incercat o generalizare la toata lumea \"poetilor\".
finalul este iar o imbinare a \"actiunii\" cu framantarile sufletesti.
la felul in care redau ceea ce simt recunosc ca inca intampin dificultati.

iti multumesc de increderea reacordata si timpul pierdut si te mai astept

Alex foarte frumos te-ai scris aici; o poveste ce tine de cotidian... vad traire reala peste tot.
apoi dublul sens al lui \"pic\" ma duce pe mai multe meleaguri. m-a incantat cu adevarat.

E... Un adevarat talent. Am ramas blocata cand am vazut ca ai surprins fragmente din conversatie... Cu atat de multa precizie... E emotionant.
pic-pic...

adina, iti multumesc pentru cuvinte si aprecieri. te mai astept
andra, ce senzatie ciudata ca cea care a facut ca aceasta poezie sa se nasca sa zica \"e emotionant\". foarte ciudat. ar trebui sa inventam un cuvant pentru ceea ce simt acum....tu, care stiai totul inainte chiar ca acest text sa se nasca.... o senzatie pe cat de ciudata pe atat de placuta. iti multumesc de trecere si te mai astept