Poezie
pic-pic
și tu crezi că suflet înseamnă viață?
2 min lectură·
Mediu
credeam că voi începe iar să scriu poezie de dragoste
dimineți jumătăți sau batoane de iubire neînghițite încă
până când am început să jucam jocul ăla cu sticla...
(pe care cade pasul maro al norocului)
căzusem noi doi să mergem în dormitorul de alături
deja mă vedeam înfășurat în picături și ceruri
dar acum ... pic-pic...
ne-am luat de mână
să pășim spre noi
pic-pic
am intrat în camera pe care o voi regreta mereu
câine ce n-a știut niciodată să vorbească cu el însuși
pic-pic
ne-am așezat
credeam că aerul devine un mereu uitat chiar de lucifer
pic-pic
am tăcut ne-am privit ne-am iubit
ca o ultimă strângere de mână cu dumnezeu înainte de înec
pic-pic
pic
pic
\"referitor la sms-ul pe care mi l-ai trimis...\"
(\"vreau să mă îmbrac în transparența secundelor dezertoare
căci m-am obișnuit să dau undo
după fiecare culoare nereușită
în fața trăitorului ei
nu lăsa să dau undo iar\")
\"cred că se întâmplă ce s-a mai întâmplat\"
pic
pic
pic
\"nu te supăra, am mai vorbit pe tema asta\"
\"da.. nici o problemă. vom rămâne ce am fost și până acum\"
cele mai apropiate nedumeriri
ce n-au știut niciodată să se iubească
pic pic
am înțeles că ții atât de mult la mine încât nu vrei să mă pierzi
am înțeles că poeții sunt mult prea iubiți pentru a fi fericiți
ca și cum ai închide jumătatea de dimineață
ce nu va mai fi vreodată în poezia mea
într-un coș plin cu zâmbete lustruite
pe chipuri netrăite de atâta clar
pic pic
undeva în lume se aude iar: \"referitor la...\"
și un alt poet pic-pic...
la final un sărut de 15 secunde...
dar
ce mai contează?...
și tu crezi că suflet înseamnă viață?
0104407
0

cu drag,
mihai
ps. eu niciodata nu ma uit la greseli de typo sau gramatica; sufletul pus in actul de creatie este totul...