Fi And El

umbră de dor extenuat își pierde metalul stors printre mâini tremurând de noi și viu între palme de întors lumina își zbate trupul din răsărit din colț de stea cu miez de primavară îți apleci

gânduri picur încet printre gene oglindind dorința în cearcăni fiecare secundă se stânge în jurul gâtului meu de sticlă fiecare kilometru îl înghit înghețat între streșini de amintire ce-și

aseară mi-am îmbătat durerea în strigate de chitară sălbatică mi s-a spart un timpan al sufletului iar prin poarta ruptă am zărit doi aștri clipind flori de cais printre aripile ploii ce

aud ecoul pașilor noștri ce duceau lumina din iad în gândul din apus pe masa din colțul camerei culegeam inimi din maști de sticlă ne căutam rătăciți in cearșafuri rupte sfeșici de foc și

printre degete am mai pierdut o lacrimă am privit în dosul ei de sticlă între strălucirea de amurg am vazut o pasăre cu penele-ncâlcite cu ghearele zdrobite în cristale mici și verzi am vazut

voi presara hartiile sparte cu lacrimi despicate voi ciobi vocalele voi incununa consoanele voi ploua cu puncte și semne de întrebare voi arunca în creion cu suflet și sare voi plange rime de

acele strâmbe de soare acru înghit în mine timp. flacără-mă tu întoarsă stea de nemurirea gândului felin să ingheț în tine veacul. ceasul colțului plimbă minute, aleargă dulce-amarul din

petale peste sufletul meu aripi sângerânde caută polenul o creangă scutură mugurii pe putreziciunea rădăcinii geana soarelui se scurge spre infinit verdele vibrează in fericiri reflexii de

raze de speranță picură inundând pragul gândului ii vrem atingerea sufletele se inclină lovesc in ele fior dulce amar se prelinge pe spatele inimii geană luminată cade peste zorii

gândurile risipesc albastrul norii sparg plumbul floarea plecă polenul cristale din umbre despart chipul rupt de noapte zburdă strălucire aripi gălbui adie petale ochilor adun amintirea cu

stau în gânduri albe ploaia curge roșie pe geamul din colț pătrunde vânt amar îneacă dor pustiu cuvânt străveziu se așeaza pe pervaz o pasăre cu aripi gălbui soarbe durerea rar zadarul

stăteam așa noi amândoi tu aici, și eu acolo ne uitam la gândul gol ce ne arăta din depărtare visul nostru cum lin zboară într-o oglindă crăpată un noi dispare în negura albastră ne aruncăm

Întuneric, tăcere. totul în jur inert, mort chiar și eu. O rază plapândă sparge oglinda gândului și taie umbra nopții de ghiață. mă ascund iar... La adăpostul întunericului hâd mă dezbrac de

mă tot intreb... ce fel mă vezi dincolo de mine? dincolo de sori și viață ce formă are fantasma mea în visele tale cum mă simți când sunt plecată în neguri depărtate oare... mă auzi când

Vreau să m-amăgesc iar… Cu această speranță albă De o trăire oarbă Cu acest joc bizar. Vreau să cred iar Într-un sentiment fugar Să simt iar Acel înger selenar Ce plânge raze colorate Pe

Simt gândul de ieri Focul jocului de atunci Îmi amintesc gandul de azi Mocnirea focului pălpând. Văd sclipirea opacă de atunci Îmi amintesc de întunericul străveziu de mâine. Constat seninul