umbră de dor extenuat
își pierde metalul stors printre mâini
tremurând de noi și viu
între palme de întors
lumina își zbate trupul din răsărit
din colț de stea cu miez de primavară
îți apleci
gânduri picur încet printre gene
oglindind dorința în cearcăni
fiecare secundă se stânge
în jurul gâtului meu de sticlă
fiecare kilometru îl înghit înghețat
între streșini de amintire
ce-și
aseară mi-am îmbătat durerea
în strigate de chitară sălbatică
mi s-a spart un timpan al sufletului
iar prin poarta ruptă
am zărit doi aștri
clipind flori de cais
printre aripile ploii
ce
aud ecoul pașilor noștri
ce duceau lumina din iad
în gândul din apus
pe masa din colțul camerei
culegeam inimi din maști de sticlă
ne căutam rătăciți
in cearșafuri rupte
sfeșici de foc și
printre degete am mai pierdut o lacrimă
am privit în dosul ei de sticlă
între strălucirea de amurg
am vazut o pasăre cu penele-ncâlcite
cu ghearele zdrobite în cristale mici și verzi
am vazut
voi presara hartiile sparte cu lacrimi despicate
voi ciobi vocalele
voi incununa consoanele
voi ploua cu puncte și semne de întrebare
voi arunca în creion cu suflet și sare
voi plange rime de
vânt adie printre lacrimi dese
bucați de soare se scurg printre degete
gheara timpului agață șuvița de sânge
de pe obrazul drept
și o cântă spre un răsărit inghețat
în viori ce poartă gând de
acele strâmbe de soare
acru înghit în mine timp.
flacără-mă tu întoarsă stea
de nemurirea gândului felin
să ingheț în tine veacul.
ceasul colțului plimbă minute,
aleargă dulce-amarul
din
petale peste sufletul meu
aripi sângerânde caută polenul
o creangă scutură mugurii
pe putreziciunea rădăcinii
geana soarelui se scurge spre infinit
verdele vibrează in fericiri
reflexii de
raze de speranță picură
inundând pragul gândului
ii vrem atingerea
sufletele se inclină
lovesc in ele
fior dulce amar se prelinge
pe spatele inimii
geană luminată cade peste zorii
stau în gânduri albe
ploaia curge roșie pe geamul din colț
pătrunde vânt amar
îneacă dor pustiu
cuvânt străveziu se așeaza pe pervaz
o pasăre cu aripi gălbui
soarbe durerea rar
zadarul
stăteam așa noi amândoi
tu aici, și eu acolo
ne uitam la gândul gol
ce ne arăta din depărtare
visul nostru cum lin zboară
într-o oglindă crăpată
un noi dispare în negura albastră
ne aruncăm
Întuneric, tăcere.
totul în jur inert, mort
chiar și eu.
O rază plapândă sparge oglinda gândului
și taie umbra nopții de ghiață.
mă ascund iar...
La adăpostul întunericului hâd
mă dezbrac de
mă tot intreb...
ce fel mă vezi dincolo de mine?
dincolo de sori și viață
ce formă are fantasma mea în visele tale
cum mă simți când sunt plecată
în neguri depărtate
oare...
mă auzi când
Vreau să m-amăgesc iar…
Cu această speranță albă
De o trăire oarbă
Cu acest joc bizar.
Vreau să cred iar
Într-un sentiment fugar
Să simt iar
Acel înger selenar
Ce plânge raze colorate
Pe
Simt gândul de ieri
Focul jocului de atunci
Îmi amintesc gandul de azi
Mocnirea focului pălpând.
Văd sclipirea opacă de atunci
Îmi amintesc de întunericul străveziu de mâine.
Constat seninul