alexandru cosmescu

am trecut si eu prin starea asta - si mi-am dezvoltat si niste tehnici personale pentru a scapa de ea si a reveni la un oarecare echilibru:) aceasta privire non-interpretativa am cautat-o si eu o vreme, pana cand mi-am dat seama ca noi interpretam prin insasi natura noastra. dar ca sa avem ce interpreta trebuie totusi sa privim si sa vedem clar lucrurile - hermeneutica e a doua etapa dintr-un proces pe care nu-mi place sa-l separ in etape:)

impreuna cu niste prieteni faceam un timp un ritual care consta in recuperarea partilor din tine pe care le-ai daruit altora sau pe care le-au furat ei cu de la sine putere, in reintegrarea lor tie. si experientele noastre erau tare asemanatoare cu cele descrise in textul tau... dpdv tehnic e excelent, dupa parerea mea - o adevarata arta a decantarii limbajului pentru apropierea lui maxima de gand si de stare... imi place enorm.

eseu foarte bine scris... si pe o tema care ma atrage enorm:)

alchimia se preteaza intr-adevar extrem de bine ca \'paradigma\' in contextul careia poti (re-)interpreta multe. bonardel, pe care o citati, o face si ea foarte bine...

in ceea ce tine de N. sunt niste momente extrem de interesante in fragmentele postume din \'vointa de putere\' chiar in primul capitol el vorbeste, daca tin bine minte, despre \'caile de auto-narcotizare\' si include in ele aproape tot ce se numeste azi \'mistica\' (si nu-mi place ca se numeste asa, pentru ca o discrediteaza). singura cale deschisa ramane, in contextul lucrurilor pe care le spune acolo, instaurarea unei extraordinare luciditati si constientizari referitor la fiecare actiune pe care o faci si la mizele ei, o atitudine mai apropiata, dupa mine, de spiritul zen decat de cel al alchimiei. in orice caz, raman o serie de paralele uimitoare: eterna reintoarcere pare ceva similar sarpelui ouroboros, vointa de putere poate fi asimilata \'focului alchimic\', singuratatea/solitudinea supraomului - alambicului s.a.m.d. anume pt. ca-mi place alchimia am si introdus in biblioteca fragmentul meu favorit din zarathustra:) si toate aceste lucruri par a fi universale pentru cei care au incercat intr-adevar sa vada ce se intampla in fiinta lor...

in ceea ce tine de relatia N.- Heidegger. iubesc enorm modul in care heidegger isi aplica hermeneutica pe textele pe care si le alege - dar vorbeste mai curand ca un fel de ventriloc, prezentandu-si ideile din interiorul textelor pe care le citeaza/reinterpreteaza - presocraticii, holderlin, N... e si asta o metoda interesanta, pe care imi place si mie s-o aplic - dar nu tine intotdeauna, cu toate ca anume un asemenea tip de lectura, dupa derrida, naste idei noi...

eu unul n-as vorbi, oricum, despre alchimie per se la N. - dar despre un analog al ei. la care a ajuns pe cont propriu, decantandu-se in creuzetul propriei sale fiinte. si ideile lui pot, intr-adevar, servi drept imbold pentru niste practici analoge care sa te ajute si pe tine sa-ti cristalizezi propriul sistem si propria atitudine. dar eseul dvs. convinge si incepi, volens-nolens, sa accepti anumite perspective din el - desi cred in continuare ca majoritatea referintelor la alchimia propriu-zisa pe care le face N. raman niste simple metafore...

textele tale ma seduc si-mi place sa tac dupa ce le citesc... o tacere de un tip special, dupa care urmeaza o incercare de dialog cu ele, un dialog care-mi pare ca se produce si care-mi place enorm...

\'nu mai scriu despre mine. scriu despre o prelungire călătoare a mea\'
prelungirea asta trecatoare poate fi textul insusi... sau privirea care il naste...

\'într-o zi mi-a spus adevărul
că nu există nicio stație. gările aleargă împreună cu noi
dar ajung cu puțin înaintea noastră și ne pregătesc despărțirile\'
imaginea asta imi place enorm...

\'într-o zi am aflat adevărul. nu există așteptare\'
asteptarea si uitarea sunt singurele lucruri in care mai cred. versul tau parca mi-ar spune ca a murit mos craciun:) si incep sa ma simt matur...

mă împiedic și eu în propria umbră citindu-ți textul...

a venit ca o sincronicitate extraordinară pentru starea mea de acum și-ți mulțumesc...

parcă văd acum în față o colecție mică de obiecte pe care le privești și scrii câteva cuvinte despre fiecare. obiecte interioare...

mi se facuse deja dor de stilul tau...

textul e tare echilibrat si instaureaza o anumita nostalgie care imi place:) in general textele tale reusesc sa instaureze (cel putin in mine) un fel de disolutie interioara placuta, o pierdere de sine interesanta si un zambet provocat de ineditul imaginilor care formeaza in interiorul tau un discurs paralel celui pe care il citesti...

despre textele tale nu stiu daca se poate in general scrie:) cand le citesc mi se pornesc reverii care ma duc intr-un spatiu extrem de placut - pentru textul de azi un fel de castel medieval, cu un camin langa care stau cu genunchii acoperiti de un pled si-ti citesc textul:)

imaginea care mi-a placut cel mai tare e \'ma laudam ca nu stiu sa scriu o poezie buna\'... urmata de \'iti sacrificam un suras\' si \'prizand m.\', personajul asta cheie din textele tale...

ceea ce vorbea si huizingha despre diferenta dintre joc si joaca...

mi s-a facut dor de cartea lui sloterdijk (pe care am imprumutat-o unei amice care nu mai vrea sa mi-o dea inapoi) citind textul dumneavoastra...

oricum, in ceea ce tine de \'psihosomatica spiritului vremii\' se pot spune tare multe. este un tip foarte interesant, marcel sendrail, care a scris o carte ce merge intr-o directie analoga cu ceea ce prezentati dvs... \'intelepciunea formelor\', pare-mi-se, ii zice. astept cu nerabdare urmatoarele articole...

ioana, trec ceva mai tarziu... ma simt un pic blocat de faptul ca nu l-am citit pe bruckner - dar sunt cateva chestii pe care as vrea sa mi le clarific si asupra carora mai e nevoie sa meditez...
da, experimentul a reusit:) pe cand urmatorul?

\'eu\' nu mai sunt... as vrea \'eu\' sa fie asa. ce mai reductii fenomenologice as face atunci:)
un link tare tapan din bataille:
http://www.greylodge.org/occultreview/glor_010/solar.htm

textul mi se pare ca se tine binisor... toate fragmentele astea de puzzle au o oareacre coerenta si, cand incep reveriile pe marginea lor, te trag incetisor inapoi...
avea stanescu o chestie tare faina pe o tema asemanatoare cu \'de cate ori putem muri intr-o singura viata\'... ti-o arat cand ne mai vedem...
imi place abundenta de intrebari din textele tale... mi-ar place si mai mult daca textul ar fi instaaurat intr-o singura intrebare si ar incerca s-o dezvolte, sa faca cititorul sa vada ce inseamna a pune intrebarea asta, unde se poate ajunge...
...dor...

ok:)
aici chiar e tare mult (și tare multe) de discutat... hai să scriem câte un text despre asta ca să avem o bază de la care să pornim...
cât despre latină... pur și simplu îmi place așa cum e, fără modificări:) pe care le rezervez pentru textele pe care le scriu...

cand stau sa ma gandesc la mimesis mi se cam opreste ratiunea... sta ca pisica\'n coada:)
intr-o anumita masura, tot ceea ce facem este mimesis, pentru ca altfel n-am putea fi intelesi de altii - cercul hermeneutic, nu? nimeni nu poate intelege altceva decat ceea ce asteapta sa inteleaga, si anume in termenii pe care ii stie deja...
dar, in acelasi timp, actiunile care ne provoaca cea mai mare placere le resimtim intotdeauna ca fiind unice si absolut personale si irepetabile... cu toate ca, fenomenologic, facem acelesi lucruri pe care le fac si altii, efectele obtinute si intentiile de la care pornesc sunt diferite... adica actiunea pornita dintr-o anumita dimensiune interioara pe care nu stiu cum s-o numesc scapa de mimesis si devine spontaneitate pura - poiein... cum zicea cage: \'natura nu face nimic in sensul productivist al termenului. ea doar este. aidoma ei si arta ar trebui doar sa fie\' uite, anume dimensiunea asta o caut... si am impresia ca acelasi lucru il facem cu totii, dar nu intr-un mimesis reciproc, ci in ceva care scapa oricarei definiri si categorisiri...

p.s. forma de ablativ singular a \'mors, mortis\' e \'morte\':) asa ca ar fi \'de morte cum figuris\'

iti plac si tie textele lui grottowski cumva?

imi place enorm aglomerarea asta de imagini printre care as vrea sa ma pierd... imi aminteste de o serie de momente in care experimentam cu diferite moduri de a vedea ceea ce se intampla in jurul meu contemplandu-mi reactia la diverse situatii...
jocul asta cu imagini incongruente ma seduce intr-un mod tare frumos... multumesc.

imi place mult sentimentul de detasare pe care il induce textul asta...
\'până la urmă obsesiile tale vor deveni simple țipete\'
atunci cand le vei scrie, probabil... imi amintesc de artaud si ma simt tare fain...
xanaxul ajuta... odata aveam un proiect - vroiam sa scriu cat mai multe texte sub substante cat mai variate si dupa aia sa vad daca pot sa-mi instaurez aceeasi stare prin recitirea textului. multumesc ca mi-ai reamintit de asta:)
\'și tu, dragă poete, vei scrie despre moarte sau despre viață cu o mare lehamite\'
lehamite care te impersonalizeaza si-ti face textul sa fie tare interesant la interpretat...

mi-a plăcut mult... l-am citit aproape ca pe o poveste, fascinat și dus undeva, într-un spațiu pe care nu pot să-l numesc... \'mi s-a lipit de pleoape\' textul ăsta...

multzam mult de text, andrei... e asa placut sa uiti de toate in mijlocul unei lecturi - inclusiv de faptul ca citesti... ramane un fel de prezenta pura pe care nu stiu cum s-o numesc - si nici nu stiu daca trebuie numita...

un pic de castaneda, va rog:)

o chestie tare faina - unul din textele alea pe care le poti interpreta cum vrei si isi pastreaza coerenta indiferent de interpretarea pe care le-o dai... si te apuci sa navighezi prin text, si te joci cu fragmente din el, te gandesti cum le-ai recombina tu, si te bucuri ca au fost combinate anume asa...

multumesc mult...