Alexandru Corneliu ENEA

Ți-am dat cardul meu de sinceritate, dar să nu ceri chitanță când îl folosești. Am făcut și câteva plăți suspecte când am avut nevoie de nebunie, că-mi era foame de destin proaspăt. Acum

Sunt repetent la arta de a face concesii, incapabil să renunț la armonia cu sângele meu uneori păgubit că pierd orice se poate pierde cu talentul de a fi diletant în meseria de a trăi

Am mai căzut puțin și azi în falia eternității, dar m-am prins de mijlocul tău, de privirea ta, care mi-au amintit că aripile mele mai respiră. Mâine altă aventură, după ce vom

Și în mine am urme de la o stea care a explodat cândva, supernovă luminoasă de fericire, cum și eu radiez acum în minicosmosul nostru. Știu că unda mea de șoc tardiv, în dezintegrare, îți

Originalul și copiile luminii - soarele și surogatele, feluritele becuri, atât de trebuincioase. Și iubirea are copiile ei, dacă ... și când ... Tot un fel de surogate, adesea paliative

S-a umplut spațiul de cuvinte dezmățate, umblă goale de tot, impudice, în auzul lumii, ies din guri pretențioase, cu limbi late sau prea ascuțite, printre dinți falși, albiți de arta

Mi-am cârpit umbra cu ață albă să mă găsesc mai ușor dacă mă pierd, dacă mă mai rătăcesc printre zdrențele altora care mă intersectează. Oricum, încă sunt fără pete vizibile, după

Grăbit și neatent, mi-am pierdut timpul, cât am colindat prin circul și bâlciul lumii, cu ochii la acrobații, dresuri, echilibristică, mimi, scamatori și mulțime de clovni. L-au văzut două

Ne-a schimbat războiul vieții m-a speriat sinceritatea care m-a bombardat cu suspiciuni acum zac țăndări, sfârtecat cu o parte sinucisă de teama că nu te-am apărat de mine. Este adevărat că

Încă mai cred că sunt o superstiție vie, un fel de potcoavă veche pe care o întâmplare a găsit-o în drumul tău. Încă mai cred în necredința mea despre ce e rău când faci un bine și cred

Mi-am împins valul spre tine, te-am scăldat în suflet, mi-a plăcut să te port în larg până ai obosit de mine. Poate că acum sunt mai tulbure de la algele si meduzele timpului adunate,

Oare mai merită să ies cu mine la plimbare în lumea tensiunilor pe care am ascuns-o ? Dacă mă recunoaște vinovăția și mă întreabă de tine? Mai bine stau lângă poartă și mă uit

Noaptea, minutele pietrificate în patul meu, Chiar și ore transpirate de nesomn, Toate pe salteaua abisului meu cu pernă Din puf de gânduri și amintiri. Păi, cum să adorm așa? Plec desculț

Laureată în toate științele, dar dementă, Natura înmulțește și diversifică, anulează, crează și recrează materia și forme de viață, mereu dependente de patologia, energia, legile și

Mai am cazierul sufletesc curat, fie că nu m-au prins, fie că am fost reabilitat, pentru că știu boroboațele care m-au mângâiat malefic până la gloria desnădejdii. De la anturaj mi

Băi, față ca de conopidă veche Ciupit de vremuri și de-o streche De ce te-arăți în gândul meu Când mă rugam la Dumnezeu Să nu îmi ia ce mai iubesc Și să îmi ierte ce-mi doresc? Coșmar,

Fălcile iernii mușcă din fragedul tors al primăverii, stihie abuzivă din calendarul batjocorit, spre bucuria celor nouă babe de început care instigă destinul fiecăruia pentru un an. Timpul

Mă-ntreb dacă ar fi cineva interesat să-mi cumpere fumul de la țigările mele care, toxic, se risipește oriunde, fără rost !? Reciclat savant, ar produce gânduri diverse, plăceri, calm și